Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
01-22-2010, 07:37 PM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 01-22-2010 07:51 PM de ionutz_fii.)
Mesaj: #171
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Cebotaru despre noul selecţioner al Moldovei: "Gabi Balint? Un om de la care ai ce învăţa!"
Mijlocaşul Ceahlăului, Eugeniu Cebotaru, nu scapă de fotbalul românesc nici la prima reprezentativă a ţării sale. Ieri dimineaţă, internaţionalul formaţiei noastre a aflat că noul selecţioner al echipei Republicii Moldova este Gavrilă Pele Balint. Tehnicianul român a fost desemnat ca înlocuitor al fostului "principal" Igor Dobrovolski, antrenor despre care "Ciobi" spune că a avut o colaborare bună. Şi despre actualul selecţioner, jucătorul Ceahlăului vorbeşte frumos.
"Prin performanţele obţinute, amândoi sunt oameni cunoscuţi în fotbalul european şi chiar mondial. Dobrovolski a fost campion olimpic şi un component de bază în echipa de renume a fostei Uniuni Sovietice, în vreme ce Gabi Balint, se ştie, a câştigat Cupa Campionilor Europeni, cea mai importantă întrecere continentală intercluburi. Sunt oameni de la care mereu ai ceva de învăţat", spune internaţionalul Ceahlăului.
Despre Gabi Balint, Cebotaru spune că experienţa acumulată de tehnicianul român pe banca celor de la Şerif Tiraspol îl va ajuta mult pe noul selecţioner al Moldovei.
"Îi ştie bine pe mulţi dintre băieţi, cunoaşte bine fotbalul şi potenţialul acestui sport moldovenesc, aşa că ar trebui să reprezinte un atu pentru el, perioada în care a antrenat la Tiraspol".
Cebotaru este convins că Balint poate reuşi noi rezultate însemnate pentru naţionala de la Chişinău, în condiţiile în care echipa Republicii Moldova a dovedit că are potenţial şi că este capabilă de o campanie de calificare cu mult mai bună pentru viitoarele turnee finale.
"Mă gândesc aici în special la victoriile nostre în meciurile amicale pe care le-am susţinut în deplasare, cu Armenia şi Georgia", a completat mijlocaşul Ceahlăului, ultima dată un obişnuit al convocărilor naţionalei Moldovei.
Gabi Balint s-a declarat onorat de noua sa funcţie pe banca tehnică. Mai spune că n-a stat prea mult pe gânduri când i-a fost propus postul de selecţioner la Chişinău şi că vrea să facă o figură frumoasă în preliminariile pentru Europeanul din 2012.
"Sunt sigur că Moldova are potenţial să facă mai mult decât în preliminariile precedente. Vrem să ridicăm nivelul fotbalului moldovenesc", a spus Balint, care a semnat ieri, un contract pe doi ani, valabil până la sfârşitul preliminariilor pentru Campionatul European de fotbal din 2012.
Fratele "Naşului", la probe pe Borzoghean
Şerban Moraru, fratele cunoscutului prezentator Radu Moraru în emisiunea "Naşul", susţine probe de joc la Ceahlăul Piatra Neamţ. Şerban a completat joi dimineaţă efectivul grupării pietrene de fotbal cu gândul de a-i câştiga încrederea antrenorului Gigi Mulţescu, pentru un post în viitoarea formulă de bază a pietrenilor.
"Are şi el şansa lui, aşa cum o au toţi ceilalţi băieţi, mai vechi sau nou-veniţi în curtea noastră pentru teste. Nu ne interesează că este fratele «Naşului», ci vrem să vedem care îi sunt calităţile", a declarat Radu Lefter, antrenorul secund de la Ceahlăul.
Şerban Moraru (24 de ani în februarie) poate fi folosit ca fundaş ori mijlocaş de bandă dreapta. Şi-a început cariera la echipa de juniori la Rapid Bucureşti, iar între 2003-2006 a evoluat pentru "satelitul" giuleştenilor. În anul 2007 a fost achiziţionat de FC Vaslui, după ce mai trecuse prin curtea celor de la Astra Ploieşti şi Concordia Chiajna. Cu Vasluiul a reuşit performanţa de a câştiga, în 2008, Cupa UEFA Intertoto. Şerban Moraru a venit în teste la Ceahlăul cu numai patru zile înaintea plecării lotului pietrean în cantonamentul meciurilor de pregătire din Antalya.
Doicaru şi Prodan, "împrumutaţi definitiv" la Farul Constanţa
Prezenţa noilor achiziţii în curtea Ceahlăului a ajuns la punctul în care o parte dintre vechii componenţi ai lotului pietrean se văd obligaţi să-şi îndrepte atenţia asupra altor grupări. N-au fost disponibilizaţi de la clubul pentru care şi-au adus o contribuţie, mai mică sau mai mare, în performanţele obţinute. Dar li s-a transmis că viitorul lor în curtea Ceahlăului nu le mai garantează prezenţa în lotul primei echipe.
De ieri, atacantul Radu Doicaru şi mijlocaşul Dănuţ Prodan, au ajuns în curtea divizionarei secunde Farul Constanţa.
"Împrumutaţi definitiv", a declarat, vizavi de cei doi, preşedintele executivului de la FC Ceahlăul, Viorel Măstăcăneanu.
Doicaru (31 de ani în februarie), achiziţionat în 2005 la formaţia noastră, intrase acum ultima jumătate de an de contract cu gruparea de pe Borzoghean. Atacantul dobrogean fusese singurul din lotul manager Florin Marin, care "stricase" media de vârstă foarte tânără a echipei Ceahlăului, la promovarea de astă-vară.
"Pentru ce obiectiv avem noi de îndeplinit în prima ligă, era necesar să aducem doi sau chiar trei jucători, peste valoarea lui Doicaru. Cu un «vârf» sau două, de mare valoare, sperăm să rezolvăm jocul în aşa fel încât să nu mai suferim pe respectivul post", este de părere preşedintele Măstăcăneanu.
Mulţescu: "La vârsta pe care o are, Doicaru trebuie să joace"
La Farul, Radu Doicaru a mai activat în perioada 20003-2005, după ce promovase de la Callatis Mangalia, oraşul său natal.
Un alt jucător care se vede nevoit să se întoarcă la Constanţa, este mijlocaşul Dănuţ Tănăsel Prodan (25 ani). La Ceahlăul fusese transferat în returul ligii secunde, de la Ştiinţa Bacău, grupare unde ajunsese de la Portul Constanţa. La Farul, Prodan a mai dat probe şi în 2006. Reprezentanţii clubului dobrogean, înscrişi cu Farul în lupta pentru promovare în Liga 1, nu garantează cu nimic prezenţa celor doi jucători, plecaţi de la Ceahlăul, în formula de bază a propriei lor echipe.
"Este drept şi faptul că la noi, cei doi jucători, Doicaru şi Prodan, nu mai jucau", a mai spus şeful executivului de la FC Ceahlăul. Preşedintele Măstăcăneanu a fost completat de "principalul" Mulţescu. "La vârsta pe care o are, Doicaru trebuie să joace. Am stat de vorbă cu el, i-am explicat situaţia şi a înţeles".
În plus, "rechinii" şi-au exprimat dorinţa de a mai achiziţiona şi un al treilea jucător din vestiarul lui Gigi Mulţescu. Constănţenii cer un fundaş central, cel vizat fiind, se pare, Alexandru Ichim (21 ani).
Doicaru şi Prodan se alătură, pe lista plecărilor, celor doi portari din lotul promovat în vară. Roheţki se află şi acum în tratative cu mai multe echipe, între care şi Cetate Suceava. La rândul său, George Savu şi-a rezolvat împrumutul, doar până la vară, în curtea divizionarei secunde Concordia Chiajna.
Yuksel - cel mai bun in Turcia
Yuksel Yesilova, antrenorul secund al echipei de fotbal Ceahlaul Piatra Neamt, este unul dintre cei mai apreciati tehnicieni din fotbalul turc. Activitatea sa a fost monitorizata in 2009 de „ochii presei“ din Tara Semilunei, iar pentru munca depusa, omul venit cu Gheorghe Multescu la Piatra Neamt urmeaza a fi premiat.
Ziaristii turci l-au votat pe secundul Ceahlaului drept cel mai bun antrenor turc ce activeaza in afara granitelor acestei tari. Premiul va fi acordat tehnicianul in data de 16 februarie, intr-o gala denumita „The Golden 11 froms Sport and Media“ (n.r. - in traducere, „11-le de aur din Sport si Media“).
„Este o gala foarte importanta pentru lumea sportului din Turcia si este o mare mindrie pentru mine sa cistig acest premiu. Distinctia reprezinta rasplata muncii mele peste tot pe unde am fost in ultimul an si sint fericit ca activitatea imi este apreciata la acest nivel. Se vor da premii celui mai bun antrenor care este in Turcia, celui mai bun jucator, dar si celui mai bun reporter sportiv“, a declarat Yuksel Yesilova.
Invitatia pentru turc de a se prezenta la gala amintita mai sus a venit pe adresa clubului pietrean din partea Universitatii Arel din Istanbul, care va gazdui evenimentul in Tepekement Campus. De asemenea, faxul a fost semnat de rectorul institutiei turce, Omer Asim Sacli.
In clasamentul antrenorilor turci ce lucreaza peste hotarele tarii lor, Yesilova l-a batut pe Bulent Korkmaz, fostul mare jucator de la Galatasaray Istanbul, in prezent antrenor in Azerbaidjan, la FC Baku.
„Am mai primit acest premiu si-n 2009, pentru activitatea mea din 2008, dar stiu ca ma obliga sa fiu din ce in ce mai bun si sa fiu la fel de serios in munca pe care o depun oriunde ma duc“, a adaugat tehnicianul care sustine ca Ceahlaul se poate salva de la retrogradare in 2010, desi in tur a strins numai 10 puncte.
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-23-2010, 01:24 AM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 01-23-2010 01:30 AM de ionutz_fii.)
Mesaj: #172
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Surpriza, surpriza ... de la Multescu

Gheorghe Multescu a stabilit lotul pe care il va deplasa in perioada 25 ianuarie - 8 februarie in cantonamentul din Antalya, Turcia. Oarecum, tehnicianul Ceahlaului a surprins prin cooptarea in lot a unor jucatori care nu figurau in vederile sale si a colaboratorilor sai pina acum.
Poate cea mai mare surpriza este luarea in Turcia a lui Catalin Multescu, portarul cu care Ceahlaul a retrogadat in 2008, mai ales ca despre acesta s-a stiut mereu ca urmeaza sa plece in Germania pentru a evolua in esalonul trei. A mai venit si Alin Ilin, ultima data la Jiul Petrosani.
Fotbalistul este fundas dreapta, dar poate juca si-n linia mediana, si si-a incheiat la Comisia de Litigii a FRF socotelile cu gruparea hunedoreana, fiind declarat jucator liber de contract.

Iata lotul penrtu Antalya:

portari: Lipitor, Multescu

fundasi: Burlacu, Dikaba, Forminte, Vitelaru, Ferariu, Dumitras, Barna, Dragomir

mijlocasi: Badescu, Tudor, Tudosa, Cebotaru, Onciu, Achim, Staicu, Sofroni, Ilin, Stevic, Jeremic

atacanti: Fabbron, Gafita, Margina, Rudison, Mulisa.

sursa: sportneamt.com
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-28-2010, 11:55 AM
Mesaj: #173
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Ceahlaul - Gyeongnam FC, scor 1-0, intr-un meci amical
Echipa Ceahlaul Piatra Neamt a invins, miercuri, cu scorul de 1-0 (0-0), formatia Gyeongnam FC, din prima liga din Coreea de Sud, in primul meci amical din cantonamentul din Antalya, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Golul a fost reusit de Sofroni, in minutul 82.

Antrenorul Gheorghe Multescu a inceput meciul cu urmatoarea formula de joc: Kyke Pena - Dikaba, Forminte, Ferariu, Barna - Stevici, Achim, Jeremici, Badescu - Fabron, Ibrahim. Au mai jucat: Burlacu, Willians, Vitelaru, Dragomir, A. Ilin, Onciu, Cebotaru, Tudosa, Gafita, Sofroni.

In Antalya, Multescu testeaza trei jucatori, portarii Kyke Pena si Paulo Giustra si camerunezul Willians.

In urmatorul meci de pregatire, Ceahlaul va intalni o echipa din Senegal.

Mediafax
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut