Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Rapid Bucureşti
01-14-2010, 09:33 PM
Mesaj: #481
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Sârbul Beljic va semna un contract pe 3 ani, iar Gauracs va fi împrumutat până la vară

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Rapidului, Ioan Taban, a declarat, joi, că mijlocaşul sârb Nikola Beljic va semna un contract valabil trei ani cu formaţia giuleşteană, în timp ce atacantul leton Edgar Gauracs va ajunge sub formă de împrumut.

"Beljic de la OFK Belgrad va semna un contract cu noi pe trei ani imediat cum ajunge la Bucureşti pentru că deja ne-am înţeles. În ceea ce-l priveşte pe letonul Gauracs, va sosi marţi pentru a parafa actele. Am ajuns la un acord atât cu el pentru transfer, cât şi cu Ventspils, e totul clar. Va fi împrumutat, iar la finalul sezonului vom avea prima opţiune pentru achiziţionarea sa în schimbul unei sume de bani asupra căreia ne-am înţeles", a spus Taban.

În ceea ce-l priveşte pe francezul Elliot Grandin, oficialul rapidist susţine că sunt şanse mici să mai ajungă sub comanda lui Nicolae Manea. "În primă instanţă ne-am înţeles cu el asupra transferului, apoi a cerut mai mult şi am ajuns iar la un acord pentru o altă sumă. Acum, nu s-a mai întâmplat nimic, iar dacă până luni nu primim un răspuns, renunţăm", a explicat preşedintele.

Sârbul Beljic (26 de ani) este legitimat la OFK Belgrad din vara anului 2007, iar în cariera sa a mai trecut pe la Steaua Roşie Belgrad, Buducnost şi Jedinstvo, având şi o selecţie în naţionala U21 a plavilor.

Cel de-al doilea jucător care va ajunge la Rapid, letonul Edgars Gauracs (21 de ani), legitimat la vicecampioana Letoniei, Ventspils, este căpitanul şi golgheterul al zi al echipei naţionale de tineret. În toamnă, atacantul a marcat trei goluri în partida cu naţionala de tineret a României în victoria naţionalei sale, scor 5-1, din cadrul preliminariilor Campionatului European.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-16-2010, 10:27 PM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 01-16-2010 10:28 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #482
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Taban spune că Marius Constantin va semna prelungirea contractului pe încă 3 ani

Preşedintele CA al Rapidului, Ioan Taban, a declarat, vineri, că Marius Constantin va semna luni prelungirea contractului cu giuleştenii, iar jucătorul va rămâne la formaţia din Grant până în anul 2013.

"Marius va semna luni actele cu Rapid şi va fi jucătorul nostru pentru încă 3 ani, adică până în anul 2013. De salariu nu pot să spun mai multe, dar pot să vă asigur că va câştiga mai mult de 10.000 de euro pe lună", a afirmat Taban la Sport.ro.

Fundaşul Marius Constantin evoluează la Rapid din sezonul 2004-2005, atunci când a fost adus de la FC Braşov. Jucătorul a strâns pentru giuleşteni peste 100 de meciuri în Liga I, 26 de jocuri în cupele europene, dar şi 4 selecţii la echipa naţională. În ultima perioadă s-a spus că jucătorul nu mai doreşte să rămână la formaţia din Grant şi ar vrea să plece. Printre numele echipelor la care ar putea ajunge se numără Terek Groznîi sau noua grupare a lui Dan Petrescu, Kuban Krasnodar.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-17-2010, 04:07 PM
Mesaj: #483
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
"Am şi eu loc?"


Sichitiu îl bombardează cu telefoane pe Copos să-l reprimească în cadrul clubului

La 6 luni după ce l-a fentat pe George Copos pentru a semna cu Al Nasr din Oman, Grigore Sichitiu cere să se întoarcă în Giuleşti. :o Cel poreclit "Dolănescu" a terminat înţelegerea cu arabii şi de cîteva zile îi "înroşeşte" telefonul patronului alb-vişiniilor.

"Sichitiu a văzut că e linişte în club, că sîntem în fruntea clasamentului şi ar vrea să revină. Cînd am fost la greu, a ales să plece în «concediu»", a dezvăluit o sursă apropiată clubului din Grant, aluzie la cum l-a minţit în vară Sichitiu pe Copos înainte să semneze cu echipa din Oman: "George, o să lipsesc cîteva zile. Plec în vacanţă".

Contactat telefonic, Sichitiu a precizat: "Nici vorbă să mă întorc la Rapid! Am alte oferte din care să aleg".

Gazeta Sporturilor

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-17-2010, 04:10 PM
Mesaj: #484
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Manea: "Copos a venit la Pro Rapid să mai pună puţină presiune"


Nicolae Manea e mulţumit de modul în care au evoluat elevii săi în prima partidă de pregătire din acest an.

"E doar primul meci, mai avem timp să punem lucrurile la punct. Azi au jucat mai mult jucătorii tineri, <grădiniţa>. Sînt mulţumit de cum s-au prezentat toţi, mai ales Creţu, a dat două goluri, are calităţi. Noi avem mare încredere în el, sperăm să nu ne dezamăgească. Doar de el depinde dacă se va impune sau nu. Trebuie să muncească mult. E un atacant puternic, un vîrf autentic! Domnul Copos a venit să vadă meciul, a pus presiune chiar şi la această partidă, ne-a cerut să cîştigăm. Presiunea asta ştiţi cum e, ca oala aia de presiune cînd o pui la fiert şi începe să ţiuie. Sînt fericit că băieţii au înţeles mesajul şi au obţinut victoria", a zis Manea.

Antrenorul a vorbit şi despre transferuri: "Rămîne de văzut dacă se face transferul lui Beljici. Ştiţi care e problema, nu? Trebuie să găsim puşculiţa. În perioada asta e destul de dificil să dai foarte mulţi bani pe un jucător vedeţi şi dumneavoastră că toţi se orientează către jucători liberi de contract. Am avut o discuţie cu Ilie Iordache, să vedem dacă ne înţelegem cu AEK. L-aş vrea şi pe Varga, un jucător care cred că ar prinde bine la echipa noastră".

Gazeta Sporturilor

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-17-2010, 04:11 PM
Mesaj: #485
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
"Nsaliwa e un mijlocaş pur defensiv, recuperează mult, dar nu ajută la construcţie"


Iorgos Mazias, ziarist la cotidianul grec Sportday, a explicat pentru Gazeta care sînt calităţile şi defectele lui Tamandani Nsaliwa (28 de ani), "închizătorul" dorit de Rapid.

"E un mijlocaş defensiv foarte bun, dar nu ştie prea bine cu mingea. Recuperează foarte multe baloane, însă nu pasează prea bine, nu poate ajuta echipa pe faza de atac. Oricum, prezenţa lui pe gazon e benefică, e un luptător adevărat, un fotbalist foarte ambiţios. În vara lui 2008 a fost pus pe lista de trasferuri, însă a rămas la AEK, iar sezonul 2008-2009 a fost cel mai bun al lui. Acum, în turul campionatului, a fost folosit în doar 5 partide", a zis ziaristul.

Gazeta Sporturilor

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-17-2010, 04:13 PM
Mesaj: #486
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
"450.000 € gaură!"


Neplătit de 3 luni, Joao Paulo a reclamat Rapidul la FIFA şi le cere giuleştenilor o jumătate de milion de euro.

Rapid scapă în sfîrşit de Joao Paulo Pinto, însă despărţirea îi va costa scump pe giuleşteni. Conducătorii din Grant au sperat ca în această iarnă portughezul să-şi găsească o echipă pentru a pleca împrumut, însă nici o formaţie nu a fost dispusă să-i suporte contractul de 200.000 de euro! Pentru a-l determina să renunţe, şefii nu i-au mai plătit salariul, i-au luat maşina de serviciu şi i-au închis telefonul. Asta l-a enervat la culme pe lusitan, care nu a cedat şi s-a adresat joi la FIFA.

"Vom cîştiga sigur! Dreptatea e de partea noastră. Nu e normal să tratezi aşa un fotbalist", a zis avocatul atacantului de 29 de ani. Joao vrea ca Rapidul să-i achite restanţele financiare, 50.000 de euro, plus toţi banii pe care ar fi urmat să-i încaseze pînă la finalul angajamentului! Cum vîrful mai are contract pe doi ani de zile, asta înseamnă încă 400.000 de euro.

1,25 milioane de euro au plătit giuleştenii pentru Joao Paulo celor de la Leiria în februarie 2008. El a fost adus de Mircea Rednic

3 goluri în 39 de partide a înscris Pinto pentru Rapid în Liga I. În turul sezonului 2007-2008 a izbutit să marcheze de 8 ori pentru Leiria în 17 meciuri

Manea: "Căutăm seiful"
Antrenorul Nicolae Manea explică de ce transferurile vehiculate în Giuleşti întîrzie să se concretizeze: "În perioada asta e dificil să dai mulţi bani pe jucători, toată lumea caută fotbalişti liberi de contract. Am discutat cu Ilie Iordache, să vedem dacă ne înţelegem şi cu AEK. Îl vrem şi pe Varga, cred că s-ar potrivi cu stilul nostru de joc. Să vedem ce va fi, deocamdată căutăm seiful".

Noutăţi din Giuleşti:
- Transferul lui Gauracs nu mai e atît de sigur. Pentru a-l împrumuta pînă în vară de la Ventspils, giuleştenii trebuie să achite 50.000 de euro, însă George Copos nu a plătit încă, iar letonii nu vor să-l lase să vină pînă cînd banii nu vor intra în cont.
- Rapidiştii au liber azi, însă de mîine dimineaţă se vor prezenta la Pro Rapid pentru primul cantonament al iernii, care va dura 10 zile.
- Nicolae Manea: "Copos pune presiune, dar ştiţi cum e asta, nu? Ca oala aia de presiune, cînd e prea multă începe să ţiuie".

Gazeta Sporturilor

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-17-2010, 04:16 PM
Mesaj: #487
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Nikola Beljici, în probe pentru Copos în amicalul cu Berceni


Patronul le-a cerut antrenorilor să dispute o partidă amicală cu ASC Berceni pentru a-l putea urmări pe Beljici înainte de a semna contractul.

George Copos nu vrea să mai rişte nimic, iar ieri s-a dus să-l vadă pe viu pe Nikola Beljici (26 de ani) înainte de a-i propune să semneze contractul cu Rapidul. Iniţial, giuleştenii renunţaseră la amicalul cu ASC Berceni, însă vineri seara, la ora 20:00, patronul i-a anunţat pe antrenorii Nicolae Manea şi Ciprian Panait că vrea neapărat să-l vadă pe sîrb. Rapidiştii le-au transmis oficialilor liderului din Seria a 2-a a Ligii a III-a, iar ieri dimineaţă aceştia s-au prezentat la Pro Rapid pentru o partidă de două reprize a 35 de minute.

Sub privirile lui Copos, Belijci a fost titular într-o echipă formată în majoritate din tineri. Mijlocaşul nu a impresionat, dar nici nu s-a făcut de rîs şi a fost înlocuit la pauză. "Nu a ieşit în evidenţă, însă se vede că ştie. Pasează mult şi precis, controlează bine mingea şi se implică în toate acţiunile de atac", au povestit tinerii din lot.

50.000 de euro i-ar costa pe rapidişti transferul lui Beljici de la OFK Belgrad, sîrbul solicită un salariu de 70.000 de euro pe an

Gazeta Sporturilor

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-17-2010, 04:25 PM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 01-17-2010 06:51 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #488
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Grandin: "Nu vreau să vin în România!"


Francezul Elliot Grandin (22 de ani) s-a răzgîndit din nou şi spune că nu-l interesează oferta Rapidului. Deşi bătuse palma cu rapidiştii pentru 25.000 de euro pe lună, fostul mijlocaş al lui Olympique Marseille nu mai vrea să vină în România.

- Elliot, cînd te vedem la antrenamentele Rapidului?
- Niciodată! M-am gîndit bine şi mi-am dat seamă că nu ar fi cea mai bună variantă pentru mine. Nu vreau să joc în România!

- Care e motivul? Nu te mulţumeşte oferta rapidiştilor?
- Nu e vorba de bani, din punctul ăsta de vedere totul e ok, dar pur şi simplu nu vreau să vin. Mai am alte 3-4 oferte şi voi lua în curînd o decizie în ce priveşte viitorul meu. Nu vreau să mă grăbesc pentru ca apoi să regret.

- Fanii Rapidului vor fi dezamăgiţi, te aşteptau cu braţele deschise.
- Le mulţumesc pentru asta! Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu am nimic cu Rapidul, dar cred că mi-aş putea găsi ceva mai bun. Fanilor rapidişti le urez să aibă parte numai de bucurii alături de echipa lor favorită.

- Ben Arfa spunea că dacă ai veni în România ai fi vedeta campionatului.
- Am văzut şi eu interviul, cineva mi-a spus de el. Hatem e prietenul meu şi îi mulţumesc pentru toate cuvintele frumoase.

Gazeta Sporturilor

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-17-2010, 06:52 PM
Mesaj: #489
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Grandin a refuzat formaţia giuleşteană şi s-ar putea transfera la ŢSKA Sofia


Mijlocaşul francez Elliot Grandin a declinat oferta înaintată de Rapid şi este aşteptat de luni la pregătirile formaţiei bulgare ŢSKA Sofia, preluată duminică de tehnicianul român Ioan Andone.

"Nu ne-a mai spus nimic, a tot amânat venirea, până la urmă nu mai ajunge la noi. Sincer, nici eu nu îl mai vroiam", a declarat, tehnicianul giuleştenilor, Nicolae Manea, după ce preşedintele Ioan Taban susţinea că aşteaptă un răspuns până duminică de la francez, în caz contrar, urmând să renunţe la transferul său.

În schimb, fotbalistul în vârstă de 22 de ani va ajunge săptămâna viitoare în Bulgaria pentru a negocia cu echipa lui Ioan Andone, ŢSKA Sofia. "Îl aşteptăm pe Grandin în cursul zilei de luni. Se va pregăti alături de echipa noastră şi va semna un contract dacă ne înţelegem", a anunţat patronul Dimitar Borisov, în conferinţa de prezentare a lui Ioan Andone.

În altă ordine de idei, giuleştenii ar putea să rateze şi transferul atacantului leton Edgar Gauracs, din cauza unor neînţelegeri financiare. "Ştiu că trebuia să vină zilele trecute, dar nu s-a mai întâmplat nimic. Letonii cer 50.000 de euro pentru împrumutul lui până la vară, să vedem dacă patronul vrea sau nu să dea banii", a explicat Manea, deşi Taban anunţase la începutul săptămânii că s-a ajuns la un acord din toate punctele de vedere pentru transferul jucătorului.

Letonul Edgars Gauracs (21 de ani), legitimat la vicecampioana Letoniei, Ventspils, este căpitanul şi golgheterul la zi al echipei naţionale de tineret. În toamnă, atacantul a marcat trei goluri în partida cu reprezentativa U21 a României în victoria naţionalei sale, scor 5-1, din cadrul preliminariilor Campionatului European.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-19-2010, 06:14 PM
Mesaj: #490
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Copos: "Prioritatea numărul 1 este să îi aducem pe Varga, Iordache şi un atacant"


Patronul Rapidului, George Copos, a declarat, luni, pe blogul său personal, că priorităţile giuleştenilor în materie de transferuri sunt reprezentate de achiziţionarea lui Dacian Varga, a lui Ilie Iordache şi a unui atacant.

"Am crezut şi cred că prioritatea noastră numărul 1 în materie de transferuri o constituie aducerea jucătorilor Varga, Ilie Iordache şi a unui atacant. Sunt convins că aceştia s-ar încadra foarte bine în spiritul Rapidului şi ar da rezultate mult mai consistente decât 'vedetele' aduse în 2008 pe 8 milioane de euro", a spus Copos.

Referitor la investiţiile financiare făcute în vara lui 2008, Copos a precizat: "În privinţa clubului Rapid, noi ne-am bucurat deja de binefacerile izvorâte din ascultarea sfaturilor mediatice, atunci când conducerea din 2008 a clubului a achiziţionat cu toptanul, plătind 8 milioane de euro, 'vedete' recomandate de 'experţi', de presă, de oricine, mai puţin de palmaresul propriu. 'Vedete' cu salarii de la 300.000 de euro în sus anual care, asemenea găinii din povestea lui Creangă, cotcodăcesc fălindu-se cu un singur gol dat într-un an întreg; e ca şi cum găina amintită mai sus ar fi ouat ouă Fabergé, nu doar o biată mărgică. Iar pentru asemenea mărgele plătite la preţ de diamante mai avem şi vreo opt litigii cu jucătorii".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut