Gigi Multescu va antrena formatia turca Kahramanmaras spor!
Tehnicianul Gheorghe Multescu a revenit in Turcia ca antrenor la Kahramanmarasspor, echipa din grupa a 5-a, categoria B a Ligii a II-a din Turcia, adica din esalonul al treilea al campionatului turc, informeaza ajansspor.com.
Multescu, care a mai antrenat in Turcia echipele Samsunspor, Kayseri Erciyesspor, Adanaspor, Ankaragucu si Gaziantepspor, s-a declarat increzator in sansele de promovare ale noii sale formatii. "Am venit sa fac echipa Kahramanmarasspor campioana. Nu pot avea alt gand decat sa termin pe primul loc cu prima formatie din liga a II-a pe care o antrenez. Ne vom desfasura activitatea in acest scop. Antrenamentele la baza noastra de pregatire vor dura 10 zile. In a doua etapa, vom efectua un stagiu de pregatire la Nevsehir", a declarat tehnicianul roman.
"Am semnat un contract pe un an de zile cu drept de optiune pentru inca unul cu Kahramanmarasspor, o echipa din Divizia B (n.r. - liga a treia dupa Super Lig si Lig A) din Turcia. Si am drept obiectiv promovarea in Divizia A. Un motiv pentru care am ales Kahramanmarasspor este acela ca vreau sa-mi iau cetatenia turca. Baskanul de aici mi-a promis ca ma ajuta sa obtin cetatenia turca. Vreau sa obtin cetatenia turca pentru ca in Divizia B nu poate activa nici un fotbalist sau antrenor strain. Asta este regulamentul. Si daca in Divizia A e mai greu de intrat, pentru ca antrenori sunt acum jucatorii din "generatia de aur" a lor, am ales Divizia B. Sunt echipe bune, bani buni, multe avantaje... In Divizia A am dreptul sa antrenez, dar daca nu am gasit nici o echipa, am ales Divizia B", a declarat Multescu.
Potrivit presei din Turcia, Multescu a fost intampinat cu entuziasm in urma cu cateva zile, la aeroportul din Kahramanmaras. Suporterii i-au oferit flori si si-au manifestat afectiunea fata de antrenor.
__________________________
Mediafax - 29 - 06 - 2007 - Tehnicianul Gheorghe Multescu a revenit in Turcia ca antrenor la Kahramanmarasspor, echipa din grupa a 5-a, categoria B a Ligii a II-a din Turcia, adica din esalonul al treilea al campionatului turc, informeaza ajansspor.com. -