
Formaţia Olympiakos Pireu, campioana Greciei, a câştigat şi Cupa Greciei, învingând în finală echipa Atromitos, scor 2-1, după prelungiri. Olympiakos datorează câştigarea trofeului reuşitei din minutul 119 a mijlocaşului spaniol David Fuster. Aceasta este a 25-a cupă a Greciei câştigată de Olympiakos Pireu.

Gruparea Olympiakos Pireu vrea să îl împrumute pe fotbalistul Bogdan Stancu de la Galatasaray, iar clubul din Istanbul consideră că o astfel de mutare ar fi posibilă, în cazul în care românul nu va opta pentru o grupare din Rusia, informează presa turcă. Bogdan Stancu este cel mai bun marcator al echipei Orduspor.

Portughezul Fernando Santos a acceptat să rămână în postul de selecţioner al naţionalei Greciei pentru următorii doi ani, informează AP. Federaţia greacă de fotbal a anunţat, vineri, că Santos va continua la cârma naţionalei elene până în 2014, însă nu a oferit alte detalii legate de noul acord.

Echipa Olympiakos Pireu a fost desemnată campioana Greciei, după ce recursul formaţiei Panathinaikos Atena a fost respins, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Elene de Fotbal. Cu trei etape înainte de finalul sezonului, Olympiakos are zece puncte avans faţă de Panathinaikos şi nu mai poate fi ajunsă.

Panathinakos a fost sancţionată exemplar, inclusiv cu o penalizare de 5 puncte şi 4 meciuri fără spectatori, conform unei sancţiuni dictată vineri de Superliga greacă de fotbal ca urmare a violenţelor fanilor la meciul de sâmbăta trecută cu Olympiakos. Sancţiunile stricte au fost impuse datorită noii legi a sportului.

Derby-ul etapei a 25-a a campionatului Greciei, Panathinaikos - Olympiakos, a fost suspendat de două ori, duminică seară, din cauza unor incidente grave în tribune, în urma cărora au fost arestate 57 de persoane. Potrivit L'Equipe, Olympiakos a fost declarată câştigătoare şi are şapte puncte avans faţă de PAO.

Internaţionalul turc Colin Kazim Richards, cunoscut şi sub numele de Kazim Kazim, se desparte în această iarnă de echipa Galatasaray Istanbul, urmând să evolueze până la finalul sezonului, sub formă de împrumut, la formaţia Olympiakos Pireu, a anunţat marţi clubul elen de fotbal.

Printul saudit Sultan Bin Nasser Al Saoud a semnat miercuri un protocol de acord cu principalul actionar al lui Panathinaikos Atena, Yannis Vardinoyannis, in vederea cumpararii actiunilor detinute de acesta la clubul grec de fotbal, au anuntat avocatii celor doua parti.

Antrenorul grec Sakis Tsiolis și-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu echipă de fotbal Aris Salonic, la care evoluează atacantul român Victoraș Iacob, precum și fostul stelist Juan Carlos Toja. După primele șase etape din noua ediție a campionatului grec, Aris ocupă locul 12, reușind să acumuleze doar patru puncte.

Eidur Gudjohnsen, atacantul islandez al clubului AEK Atena, a fost operat duminică cu succes pentru o dublă fractură de tibie şi peroneu la piciorul drept, dar nu va mai putea juca în acest sezon. Doctorul Lakis Nikolaou, a declarat pentru presă că ar fi preferabil pentru Gudjohnsen să nu mai joace în acest sezon.

Clubul de fotbal AEK Atena şi antrenorul spaniol Manuel Jimenez au decis de comun acord să se separe, a anunţat gruparea din capitala Greciei. Potrivit presei spaniole, fostul jucător-vedetă de la AEK, Nikos Kostenoglu, care a mai antrenat echipa ateniană în 2008, ar putea fi instalat la conducerea tehnică.

Olympiakos Pireu a urcat pe prima poziţie a clasamentului campionatului de fotbal al Greciei, pentru prima oară de la debutul acestui sezon, după victoria înregistrată pe teren propriu, cu scorul de 2-1, în partida cu PAOK Salonic, formaţia internaţionalului român Costin Lazăr, antrenată de Ladislau Boloni.

Multă lume nu mai înțelege ce se întâmplă în fotbalul grec în ultimele luni. Ca haosul să fie total, vineri seara a mai fost luată o decizie care a uimit pe toată lumea, după cum susține și cotidianul francez L'Equipe, în ediția sa online.

Echipa antrenată de Ladislau Boloni, PAOK Salonic, a trecut pe primul loc în campionatul de fotbal al Greciei, după ce a învins-o cu 3-0 acasă pe AEK Atena, duminică, într-un meci din etapa a 4-a. PAOK are 9 puncte, cu 2 mai mult decât Panathinaikos Atena, care nu a jucat în acest weekend, Panionios şi Panetolikos.

Mijlocaşul portughez Zeca a semnat un contract pe patru sezoane cu Panathinaikos Atena, a anunţat clubul din grec, fără a oferi detalii financiare privind tranzacţia, informează AFP. Zeca, în vârstă de 23 de ani, a disputat 26 de meciuri cu Vitoria Setubal în sezonul trecut.

După ce joi au fost arestate 15 persoane, acuzate de implicare în trucarea unor meciuri din campionatul Greciei, secretarul de Stat al sportului, Panagiotis Bitsaxis, a declarat vineri seara ca nu exclude ca startul ediţiei 2011-2012 a campionatului să fie amânat.

Atacantul algerian Karim Soltani a semnat un contract pe un an cu formaţia elenă de fotbal Aris Salonic, a anunţat marţi clubul de primă divizie. Niciun detaliu privind valoarea transferului nu a fost dezvăluit de Aris, dar presa locală vorbeşte despre 220.000 de euro.

Ivan Marcano, fundaşul spaniol al echipei de fotbal Villarreal, a fost împrumutat la echipa elenă Olympiakos Pireu pentru sezonul 2011-2012, a anunţat joi clubul elen de primă divizie. Jucătorul spaniol a ajuns în curtea lui Villarreal în 2009 după ce a debutat în cariera profesionistă la Racing Santander în 2007.

Ladislau Boloni, fostul selecţioner al României, care a antrenat ultima oară formaţia franceză Lens, a semnat un contract pe doi ani cu clubul grec de fotbal PAOK Salonic. PAOK s-a clasat pe locul 4 în ediţia recent încheiată a campionatului grec şi va evolua în Europa League.

Două cluburi din Atena, AEK şi Atromitos, au fost sancţionate luni de Federaţia elenă de fotbal după violenţele care au marcat negativ finala Cupei Greciei, disputată pe 30 aprilie. Atromitos va trebui să joace următoarele 2 meciuri de acasă din sezonul viitor fără suporteri.

Poliţia greacă a anunţat că huligani au incendiat birourile unui fan-club al echipei de fotbal AEK Atena, la două zile după ce formaţia a câştigat Cupa Greciei, în urma unei finale cu concitadina Atromitos, marcată de incidente violente.

AEK Atena a câştigat pentru a 14-a oară în istorie Cupa Greciei, învingând formaţia Atromitos, cu scorul de 3-0, într-o finală marcată de violenţe între suporteri, ce au necesitat intervenţia forţelor de ordine. AEK Atena nu mai câştigase acest trofeu din 2002, iar finalista Atromitos nu a câştigat niciodată Cupa Greciei.

Atacantul român Marius Niculae a marcat golul echipei Kavala, care a terminat la egalitate, 1-1, pe teren propriu, cu Xanthi Skoda, duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 29-a, penultima, a campionatului Greciei la fotbal. Niculae a marcat al patrulea său gol pentru Kavala.

Clubul PAOK Salonic a fost amendat cu 250.000 de euro şi obligat să dispute ultimul său meci de pe teren propriu cu porţile închise, în urma incidentelor care au avut loc luna trecută, a anunţat federaţia elenă de fotbal. Incidentul de luna trecută a fost al cincilea în cursul căruia suporterii au invadat terenul.

Olympiakos Pireu a câştigat titlul cu numărul 38 în campionatul de fotbal al Greciei, după ce a surclasat cu scorul de 6-0 rivala AEK Atena, pe propriul stadion, Georgios Karaiskakis, cu trei etape înainte de finalul sezonului.

Asociaţia fotbaliştilor profesionişti din Grecia (PSAP) a întocmit o listă de cereri privind siguranţa jucătorilor pe şi în afara terenului şi ameninţă cu boicotarea etapei a 26-a a primei ligi, din acest weekend. Săptămâna trecută, fotbaliştii din Grecia au fost din nou victimele violenţelor.

PAOK Salonic va disputa un meci cu porţile închise şi va plăti o amendă de 90.000 euro, din cauza incidentelor petrecute la un meci recent de campionat cu Olympiakos Volos. Liga profesionistă elenă a decis că echipa din Salonic va disputa cu porţile închise meciul cu Olympiakos Pireu din 2 februarie.

Antrenorul argentinian Hector Cuper a demisionat surprinzător de la conducerea echipei de fotbal Aris Salonic, a anunţat marţi clubul grec, citat de Reuters. "După ultimele rezultate slabe, cel mai bun lucru pentru echipă este ca eu să plec", a spus Cuper.

Atacantul camerunez Louis Ngwat-Mahop părăseşte clubul de fotbal austriac Red Bull Salzburg pentru un transfer la formaţia greacă Iraklis Salonic, a anunţat clubul austriac. În vârstă de 23 de ani, atacantul camerunez a venit la Salzburg în 2007, de la echipa de amatori a campioanei Germaniei, Bayern Munchen.

Norvegianul Jørn Andersen, fostul antrenor al echipei germane Mainz, a acceptat să preia conducerea tehnică a formaţiei PAE Larissa, a anunţat gruparea greacă de primă divizie. Andersen a promovat cu Mainz în prima ligă germană însă, în ciuda acestei performanţe, a fost concediat înaintea startului sezonului 2009-2010.

Portughezul Jesualdo Ferreira, fostul antrenor al echipelor de fotbal FC Porto şi Malaga, a semnat un contract pe un an şi jumătate cu Panathinaikos Atena, a anunţat campioana Greciei, citată de AFP. Ferreira, 64 de ani, îl înlocuieşte pe Nikos Nioplias, demis săptămâna trecută din cauza rezultatelor slabe.

Panathinaikos Atena a anunţat luni că se desparte, de comun acord, de antrenorul său Nikos Nioplias, din cauza rezultatelor slabe înregistrate în ultima vreme de clubul grec în Liga Campionilor şi în campionat.

A doua divizie a campionatului elen de fotbal este "eşalonul cel mai corupt din lume", a afirmat duminică Alexis Kougias, proprietarul clubului FC Panahaiki Patras (D2) şi avocat celebru, specializat în drept penal.

Fotbalul grec se confruntă cu un nou scandal de corupţie, 15 meciuri din sezonul trecut fiind suspectate de către UEFA că ar fi fost trucate. În vizorul justiţiei se află patru cluburi de primă divizie, opt din liga secundă şi unul din cel de-al treilea eşalon.

Gruparea Panionios, ocupanta ultimului loc în clasamentul campionatului din Grecia, a anunţat, joi, că l-a demis pe antrenorul suedez Mikael Stahre, informează AFP. Stahre, în vârstă de 35 de ani, se afla în funcţie din luna aprilie. El a mai antrenat echipele Vasby United şi AIK Stockholm.

Clubul AEK Atena a anunţat, joi, că fostul antrenor al echipei FC Sevilla, Manolo Jimenez, va prelua conducerea tehnică a formaţiei, el urmând să ajungă sâmbătă în Grecia pentru a semna un contract pe două sezoane. Jimenez îl înlocuieşte pe Duşan Bajevici, care a renunţat la funcţie din cauza rezultatelor slabe.

Antrenorul Dusan Bajevici, în funcţie din noiembrie 2008, a anunţat că va părăsi echipa AEK Atena, pentru a treia oară în carieră, apreciind că aceasta este "singura soluţie" pentru a salva formaţia, aflată doar pe locul 13 în campionatul Grecei, cu patru puncte după patru etape.

Fotbalistul român Bogdan Mara a marcat un gol pentru formaţia Iraklis Salonic, care a învins pe Olympiakos Pireu cu scorul de 2-1, sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din prima etapă a campionatului elen de fotbal. La Iraklis nu a jucat şi atacantul Victoraş Iacob, suspendat.

Internaţionalul camerunez Geremi, fostul mijlocaş al lui Real Madrid, a semnat un contract pe doi ani cu Larissa, a anunţat clubul din prima divizie a campionatului de fotbal al Greciei, fără să dezvăluie detaliile financiare ale acordului. Geremi a disputat 116 meciuri şi a marcat 13 goluri pentru naţionala Camerunului.

Internaţionalul senegalez Papa Bouba Diop a fost transferat la clubul elen de fotbal AEK Atena, semnând un contract pe doi ani. Gruparea ateniană a precizat că jucătorul de 32 de ani a venit liber de contract de la echipa engleză Portsmouth, retrogradată din Premier League, dar nu a dezvăluit alte amănunte ale afacerii.

Echipa de fotbal PAOK Salonic şi-a asigurat participarea în turul 3 preliminar al viitoarei ediţii a Ligii Campionilor, după ce a învins-o miercuri cu 1-0 în deplasare pe Olympiakos Pireu, în play-off-ul campionatului Greciei.

Internaţionalul francez Djibril Cisse, atacantul echipei de fotbal Panathinaikos Atena, a dezminţit zvonurile referitoare la un posibil transfer, anunţând că doreşte să-şi continue cariera la gruparea din capitala greacă.

Scandalul meciurilor de fotbal trucate din Grecia cunoaşte o nouă etapă, după ce primul ministru Athanasios Plevris a dat publicităţii o listă extinsă a meciurilor suspecte.

Fotbaliştii români Victoraş Iacob şi Mugurel Buga au marcat pentru echipele lor, în meciul pierdut de Iraklis Salonic cu scorul de 2-4, pe teren propriu, cu Xanthi, în etapa a 30-a, ultima a campionatului de fotbal al Greciei.

Clubul de fotbal Panathinaikos Atena, care şi-a asigurat în acest sezon titlul de campioană a Greciei, este interesat de transferul mijlocaşului francez Ludovic Giuly, în prezent la Paris Saint-Germain, relatează cotidianul L'Equipe.

Internaţionalul gabonez Daniel Cousin a fost împrumutat până la finalul sezonului de clubul englez Hull City în Grecia, la Larissa, a anunţat clubul englez de fotbal. Atacantul în vârstă de 33 ani va putea rămâne la Larrisa, în situaţia în care clubul elen va fi mulţumit de evoluţia sa.

Formaţia greacă de fotbal Olympiakos Pireu a anunţat marţi pe site-ul său că antrenorul brazilian Zico a fost demis după o serie de rezultate negative, scrie AFP.

Atacantul român Victoraş Iacob a marcat al cincilea său gol în acest sezon pentru formaţia Iraklis Salonic, miercuri, în etapa a 16-a a campionatului elen de fotbal, în victoria cu scorul de 3-1, pe teren propriu, cu Panthrakikos Komotini.

Atacantul internaţional congolez Lomana Tresor LuaLua a semnat un contract până la încheierea sezonului cu clubul grec de fotbal Olympiakos Pireu, cu o opţiune pentru 2 ani suplimentari, a anunţat gruparea campioană a Greciei.

Clubul grec de fotbal Panathinaikos Atena a anunţat că l-a împrumutat pe atacantul Evanghelos Mantzios la echipa cipriotă Anorthorsis Famagusta, până la sfârşitul sezonului, cu o opţiune de cumpărare, în cazul în care jucătorul se integrează şi dă satisfacţie.
|