Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Rapid Bucureşti
08-03-2009, 09:52 PM
Mesaj: #1
Ştiri Rapid Bucureşti
Aici punem toate ştirile despre Rapid Bucureşti...
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-02-2009, 03:19 PM
Mesaj: #2
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Ultimatum pentru Hizo

George Copos s-a întors din plimbarea de la Monte Carlo şi Doneţk cu gândul să lămurească problemele de la echipă.

Deşi nu s-a amestecat până acum în treburile Rapidului, nefiind prezent la niciun meci al vişiniilor din acest sezon, înfrângerea de la Ploieşti şi revolta jucătorilor l-au determinat pe Copos să intervină. Viorel Hizo a fost chemat de urgenţă aseară la Crowne Plaza pentru a explica ce se întâmplă la echipă. Patronul i-a reproşat antrenorului faptul că după cinci etape Rapid are doar şase puncte, dar şi că la urechile sale au ajuns zvonurile unor revolte ale jucătorilor. Reacţia "Dulăului" a fost una normală şi i-a replicat bossului de la "Ana" că fără întăriri în atac nu putea face mai mult de atât. Viorel Hizo a fost totuşi reconfirmat în funcţie de către Copos. Antrenorul are trei-patru etape la dispoziţie să redreseze corabia. În caz contrar, va fi demis!

Copos nu se bagă la salarii
Altfel, stilul inconfundabil al lui George Copos de a negocia măriri de salarii la Rapid a ieşit din nou la rampă. Un caz petrecut de curând arată că oricine merge la patron cu o doleanţă este trimis direct la preşedintele Ion Taban, deoarece "eu nu mai am treabă cu fotbalul". În realitate, Taban nu ia nicio decizie fără ca George Copos să fie şi el de acord. Bossul de la "Ana" pozează, deci, într-un om aflat în necunoştinţă de cauză, doar pentru a nu fi prins la mijloc de către jucătorii cu probleme financiare.

Bornescu, sub comanda "Dulăului"
La antrenamentul Rapidului de aseară a luat parte, pe lângă lotul obişnuit, şi portarul Mircea Bornescu (foto stânga). După ce s-a ferit de atâtea ori să recunoască tratativele cu giuleştenii, fostul craiovean s-a întâlnit pentru prima dată în faţa presei cu oficialii Rapidului, fapt care confirmă că este doar o chestiune de timp până când "Pepe" va semna cu feroviarii.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-03-2009, 12:13 PM
Mesaj: #3
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Visează la Bibişkov

Bibiskov a prins in ultima clipa lista UEFA întocmita de sefii Stelei
Giuleştenii îl iau pe vîrful bulgar al Stelei, dacă Becali îi reziliază contractul

Viorel Hizo a plîns după Krum Bibişkov acum două luni, dar se poate alege totuşi cu atacantul bulgar. "Dulăul" speră ca Steaua să rupă contractul cu fotbalistul, aşa cum a anunţat Gigi Becali, şi să-l ia gratis la Rapid. Krum are un acord pe trei ani cu gruparea din Ghencea, semnat la începutul lui iulie.

Hizo, care i-l ceruse lui Sichitiu pe fostul jucător al lui Litex, a fost şocat cînd a citit în Gazetă că acesta va juca în roşu şi albastru: "Am rămas blocat, cu ziarul în mînă!". Tehnicianul din Grant a avertizat totuşi: "Bibişkov era bun pentru noi, la Steaua nu ştiu dacă se încadrează în stilul echipei".

Bulgarul a jucat doar 5 minute în Liga I în acest sezon, în finalul meciului de la Galaţi. A fost titular la Motherwell, în Europa League, dar înlocuit după o oră, iar în returul cu St. Patrick's a evoluat toate minutele, însă a încasat nota 4 din partea GSP. Gigi Becali a explodat la adresa lui la sfîrşitul derby-ului cu Dinamo, deşi Krum nu jucase deloc atunci: "Pînă în iarnă, sper să dispară din Ghencea!".

"Bibişkov e sub contract cu Steaua, de aceea nu pot să declar ceva în ceea ce-l priveşte. Dacă m-ar interesa? Să văd ce zice Copos" - Viorel Hizo, antrenor Rapid

120.000 de euro pe sezon primeşte Bibişkov la Steaua. Bulgarul a mai încasat o sumă de bani şi în momentul în care a semnat

Mesaj emoţionant de la un fan
Suporterii sînt dezamăgiţi de atitudinea arătată de fotbalişti în partidele din acest sezon. Pe rapidisti.ro, unul dintre suporterii alb-vişinii, fzr1986, le-a transmis un mesaj jucătorilor, pe care îi consideră singurii vinovaţi pentru eşecurile suferite de echipă: "Recunoaşteti că nu jucaţi deoarece nu vă convine banca tehnică, metodele de pregătire, regimul strict de cantonament! Cu orice antrenor pe bancă, voi sînteţi aceiaşi! Respect clubului Rapid, iubire eternă culorilor, dar pe voi nu vă mai suport!". Mesajul poate fi citit integral pe rapidisti.ro.

Fost rapidist, acum editorialist
Belgianul Phillipe Leonard, care a evoluat în sezonul 2007-2008 în Giuleşti, s-a retras din activitate la 34 de ani, după ce şi-a încheiat contractul cu Rapid. Fostul fundaş din Grant lucrează în prezent la publicaţia Sud Presse din ţara natală, fiind editorialist. Leonard scrie în fiecare luni, făcînd o analiză a etapei din prima ligă belgiană. Stoperul a evoluat pentru Rapid în 10 partide din Liga I.

Uhrin.: "Rapid? Nu, mulţumesc!"
Deşi Copos se gîndeşte să-l aducă în Grant pe cehul Duşan Uhrin jr., antrenorul de la Mlada Boleslav nu e interesat să revină în România: "Nu se pune problema să plec din Cehia, soţia mea tocmai a născut. În plus, eu întotdeauna îmi duc contractele pînă la capăt. Niciodată în cariera mea nu mi-am dat demisia. Am început o treabă frumoasă la Mlada şi nu vreau să plec".

Ultimele noutăţi
- Andrei Viţelaru (24 de ani), fundaşul central de la Ceahlăul, a fost trimis la echipa secundă a moldovenilor întrucît nu a dorit să-şi prelungească acordul scadent vara viitoare. Surse autorizate pretind că stoperul e pe lista lui Hizo la Rapid, acesta fiind motivul pentru care nu doreşte să-şi extindă înţelegerea.
- Copos i-a transmis lui Hizo că are tot suportul său, dar negociază zilele acestea cu un antrenor german. Discuţiile se poartă prin intermediul lui Laurenţiu Reghecampf, proaspăt posesor al licenţei de impresar. "E un neamţ cu un nume destul de mare, care a antrenat în Germania pînă de curînd", a dezvăluit un apropiat al patronului.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-04-2009, 03:45 PM
Mesaj: #4
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Rapidiştii: "Nu sîntem sabotori"

Jucătorii Rapidului sînt speriaţi de reacţia fanilor, care îi acuză că au trîntit meciul de la Ploieşti, cu Astra (1-3).

Fotbaliştii giuleşteni se scuză şi speră să-i facă pe suporteri să înţeleagă că meciul din etapa trecută a fost doar un accident. Jucătorii sînt îngrijoraţi de modul în care susţinătorii lor au reacţionat pe rapidisti.ro, unde sînt consideraţi singurii vinovaţi pentru rezultatele proaste din acest început de sezon. Ba mai mult, fanii cred că Lazăr şi compania au pierdut intenţionat cu Astra pentru a-l demite pe Hizo.

Primul care a luat atitudine a fost căpitanul Costin Lazăr: "Înţeleg supărarea fanilor, dar trebuie să se ştie că nu ne-am sabotat niciodată antrenorul, nu ne stă în caracter. Dacă am face-o, ne-am lucra în primul rînd pe noi, ca fotbalişti". Şi colegii lui susţin că a fost doar un accident: "Nu e normal să fim făcuţi blatişti, trădători sau sabotori! Am pierdut ruşinos, dar am dat totul pe teren. Pur şi simplu am prins o zi foarte proastă. Suporterii noştri să fie alături de noi în continuare".

"Nu s-a pus nici o clipă problema să demisionez. Refuz să cred că jucătorii au pierdut intenţionat această partidă" - Viorel Hizo, antrenor Rapid

Azi, "amical" cu Oţelul
Rapidiştii vor disputa azi, de la ora 19:00, în Giuleşti, o partidă de pregătire împotriva Oţelului Galaţi. Antrenorul Viorel Hizo nu-i va avea la dispoziţie pe cei 5 jucători plecaţi la loturile naţionale: Bozovici, Lazăr, Marius Constantin, Răduţă şi Straton, dar nici pe Păun, care acuză o contractură musculară.

"Rapid e de vină!"
Oficialii clubului Astra vor face apel la decizia Comisiei de Disciplină care a hotărît miercuri ca ploieştenii să dispute următorul meci de acasă fără spectatori. Partida cu Rapid de sîmbătă a fost întreruptă pentru aproximativ 5 minute, după ce suporterii giuleşteni au aprins fumigene şi au escaladat gardurile ce delimitau spaţiul lor. "Noi am luat toate măsurile pentru acest meci. Vina le aparţine rapidiştilor şi vom contesta decizia luată", a zis Sorin Uţică, managerul sportiv al ploieştenilor.

Ultimele noutăţi:
- Hizo crede că rapidiştii nu s-au întărit suficient în această vară: "Mai e puţin şi se încheie perioada de transferuri, iar pentru noi parcă nici nu s-a deschis. În acest moment, nu se anunţă nici un transfer la Rapid. Poate doar Bornescu, dacă devine liber".
- Viorel Măstăcăneanu, preşedintele Ceahlăului, recunoaşte că fundaşul Andrei Viţelaru (24 de ani) are şanse mari să ajungă la Rapid: "Am vorbit cu Hizo despre un transfer, dar vom vedea cum decurg negocierile".


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-04-2009, 04:31 PM
Mesaj: #5
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Salvat de nemţi

Prima măsură pe care George Copos a intenţionat s-o ia după înfrângerea de la Ploieşti a fost înlocuirea lui Viorel Hizo. După ce s-a gândit mai bine, a renunţat însă la idee. Oficial, i-a mai dat un ultimatum de patru etape, neoficial, patronul aşteaptă vânzarea clubului.

Motivul pentru care patronul giuleştenilor îi mai acordă o şansă lui Hizo este reprezentat de faptul că negocierile pentru vânzarea Rapidului sunt aproape de finalizare. Copos este, practic, la un pas să bată palma cu grupul de investitori germani aduşi în România de Laurenţiu Reghecampf şi de Ana Maria Prodan.

Surse din apropierea celor două părţi confirmă că discuţiile sunt foarte avansate, iar la începutul lunii octombrie se pot semna chiar actele de vânzare-cumpărare. Astfel, bossul de la ANA n-a mai luat nicio măsură în privinţa băncii tehnice, pentru că e de aşteptat ca viitorul patronat să vină cu un antrenor nou şi să-l demită el pe Hizo.

"Nu am pe cine să pun antrenor!"
Altfel, Copos s-a întâlnit marţi cu Hizo şi i-a reproşat faptul că a schimbat sistemul în meciul cu Astra, dar şi că echipa a jucat foarte slab.

"L-aş schimba, dar nu am pe cine să pun în locul lui. Îi mai dau o şansă, cine ştie, poate va reuşi să redreseze echipa", s-a destăinuit Copos apropiaţilor. Creditul pe care Hizo îl are de la Copos este însă de scurtă durată, termenul limită fiind chiar meciul cu FC Vaslui.

Dacă giuleştenii vor pierde din nou, probabil că George Copos îşi va pierde răbdarea complet şi îl va schimba pe "omul de sacrificiu" cu veşnica variantă de rezervă Marian Rada. Lui Hizo i se reproşează faptul că a pierdut controlul vestiarului şi că şi-a pus fotbaliştii în cap din cauza antrenamentelor prea dure.

"Nu fac niciun act cu nimeni pentru vânzarea Rapidului" - George Copos, patron Rapid


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-04-2009, 06:43 PM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 09-12-2009 04:26 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #6
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Copos: "Voi avea răbdare cu Hizo, a făcut multe pentru echipă"

Finanţatorul Rapidului, George Copos, a declarat, că în ciuda locului 10 pe care îl ocupă gruparea de sub Grant, Viorel Hizo va beneficia de toată încrederea sa, iar postul acestuia nu este în pericol.

"Nu vreau să comentez situaţia locului 10 pe care îl ocupăm în prezent în campionat. În schimb, aş vrea să precizez că în trecut nu am avut răbdare şi am greşit, acum voi avea răbdare cu Viorel Hizo. Nu pot să uit că a făcut multe pentru Rapid", a spus George Copos.

Întrebat dacă a mai ţinut legătura cu Fathi Taher, fostul acţionar de la Rapid, Copos a răspuns: "E dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat în 2008 la echipă. El are de recuperat nişte bani pe care, la acea vreme, nu i-a gestionat clubul. Cine vrea să vadă ce s-a întâmplat cu acei bani să verifice la ANAF bilanţul financiar între 31 martie şi 31 decembrie 2008. Au fost alţi nenorociţi care au cheltuit acei bani atunci".

În ceea ce priveşte faptul că nu a mai asistat de multă vreme la un meci al propriei sale echipe, omul de afaceri a răspuns: "Credeţi că are vreo importanţă dacă sunt eu pe stadion? Credeţi că jucătorii vor juca altfel sau că vor avea alt moral? Ei vor juca aşa cum sunt pregătiţi. Nu am mai venit la stadion pentru că am multe afaceri ce necesită foarte mult timp".

Rapid ocupă locul 10 în clasament, cu 6 puncte, după 5 etape disputate în Liga I.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 01:16 PM
Mesaj: #7
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Rapid-Oţelul 2-0, într-un meci amical disputat la baza Pro Rapid

Formaţia pregătită de Viorel Hizo, Rapid Bucureşti, a învins, vineri seară, pe Oţelul Galaţi, scor 2-0, într-un meci de verificare disputat la baza Pro Rapid, informează site-ul oficial al giuleştenilor.

Golurile au fost marcate de Ioniţă, în minutul 72, după o acţiune a lui Herea, şi J. P. Pinto, în minutul 89, printr-o lovitură de cap, în urma unei centrări a lui Doru Bratu.

Rapid: Marinescu - Helder (46 Ivelja), Fernandes (Ad. Iordache 31), Iencsi, Mardare (D. Bratu 46) - Buga (Grigorie 46), Matic, Herea (Ioniţă 46), Cesinha (Herea 57) - J. P. Pinto, Spadacio. Antrenor Viorel Hizo.

Oţelul: Kolev (Abraham 73) - Râpă, Sârghi (Perendija 60), Jelev, Siminic (S. Ilie 74) - Antal (L. Iorga 60), Giurgiu (Viglianti 60), I. Neagu (S. Costin 60), S. Ilie (Nikolic 60) - Axente, M. Matei (Antal 74). Antrenor Dorinel Munteanu.

Jocul a fost arbitrat de Radu Petrescu.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 01:39 PM
Mesaj: #8
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Baricadați de frică

Mai mult sau mai puţin intenţionat, George Copos îl imită pe Gigi Becali în ceea ce priveşte relaţia cu fanii.

Dacă la jocurile de pregătire de până acum nici nu se punea problema ca accesul presei sau al publicului să fie interzis, amicalul giuleştenilor de aseară, în compania Oţelului, a reprezentat o premieră. Clubul „feroviar” a anunţat oficial că nimeni nu are voie să vizioneze meciul de la Pro Rapid, fie că e ziarist, fie că e suporter al echipei. Contactat de ProSport, Viorel Hizo a confirmat că decizia nu-i aparţine, dar a spus că este obligat s-o respecte. Se pare că ideea de a ascunde echipa de ochii lumii îi aparţine chiar lui George Copos.

Au luat măsuri speciale
Bossul de la Ana a încercat prin acest lucru să evite manifestările potrivnice ale fanilor, asemănătoare cu cele de la precedentul amical, cu Victoria Brăneşti. Atunci, suporterii prezenţi la baza Rapidului l-au înjurat non-stop pe patron, cu care sunt în conflict deschis. Interdicţia dictată fanilor are însă şi alt temei. Lui Copos îi este teamă ca nu cumva din cauza rezultatelor proaste suporterii să ajungă chiar să-i agreseze fizic pe jucători! Pentru a împiedica acest lucru, la Pro Rapid au fost plasate, la un simplu amical, două dube de jandarmi cu indicaţia expresă ca nimeni să nu treacă de porţi!

În premieră pentru acest sezon, C
opos a fost la meci! După partidă, i-a invitat la masă pe gălățeni


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 02:36 PM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 09-12-2009 04:28 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #9
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Helder surdul

Brazilianul a jucat cu o infecţie puternică la urechi, din cauza căreia nu auzea nimic pe teren.

Helder nu a convins la primele apariţii în Giuleşti, dar rapidiştii au găsit cauza: fundaşul dreapta a jucat bolnav. Singurul brazilian din Liga I convocat la "naţionala" lui Carlos Dunga a venit în România cu o infecţie puternică la ambele urechi, care îi afecta auzul şi îi dădea dureri groaznice.

Nu a spus nimănui şi a jucat aşa primele sale partide în vişiniu. "Cu Iaşiul, m-a lovit o minge în cap, a fost tare dureros. Cel mai rău era că nu auzeam nici indicaţiile colegilor, nici pe ale antrenorului", le-a povestit sud-americanul prietenilor. Helder a ţinut secretă accidentarea ca să nu-l supere pe Hizo! "Abia am venit, să nu creadă lumea că mă dau lovit", a gîndit apărătorul împrumutat de la Nancy. "Dulăul" are încredere în el: "Îşi va reveni, e cel mai rapid fotbalist din România, peste Florin Bratu!".

Ultimele noutăţi:
- "Taher e foarte supărat, pentru că are de recuperat de la Rapid nişte bani, pe care el i-a investit şi nişte nenorociţi i-au cheltuit", a declarat Copos.
- Bornescu află pe 10 septembrie dacă poate semna cu Rapid. Litigiul portarului cu Craiova va fi judecat la Comisia de Recurs.
- 51% dintre cei care au votat pe rapidisti.ro cred că Bibişkov nu ar fi un transfer bun pentru Giuleşti.
- Astra nu e de acord să joace un meci cu tribunele goale din cauza incidentelor petrecute la meciul cu Rapid, ei învinuindu-i pe giuleşteni pentru evenimente.
- Copos a explicat de ce nu vine la meciuri: "Credeţi că echipa ar juca mai bine cu mine în tribună? Nu, fotbaliştii evoluează aşa cum sînt pregătiţi, cu sau fără mine".


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-05-2009, 02:38 PM
Mesaj: #10
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Mihai Voiculescu: "E treabă serioasă"

Germanii aduşi de Reghecampf au primit acceptul lui Copos să facă auditul dinaintea vînzării clubului.

"George Copos vrea neapărat să vîndă Rapidul, e foarte serios!", cred afaceriştii germani care negociază preluarea a peste 90% din acţiunile grupării din Grant. Declaraţia îi aparţine lui Mihai Voiculescu, partenerul de afaceri al unuia dintre investitorii interesaţi de clubul vişiniu. "Una dintre persoanele implicate e Lutz Stache, dar el nu e singur, e vorba despre mai mulţi nemţi. Am început deja verificarea actelor societăţii, să vedem care e situaţia financiară, ce datorii sînt. Data finalizării tranzacţiei? Probabil că mijlocul lunii octombrie", a mai spus Voiculescu.

"Prioritar nu e să vînd Rapidul, ci să ajut clubul să reziste financiar şi anul ăsta. E o situaţie economică dificilă, căreia trebuie să-i facem faţă" - George Copos

Reghecampf-Prodan în conducere
Stache e patronul lui Energie Cottbus, are o avere estimată la un miliard de euro şi a deţinut în România Simcor Oradea, companie pe care a vîndut-o anul trecut în schimbul a 53 de milioane de euro! De ce vrea Rapidul? "Laurenţiu Reghecampf e cel care a deschis negocierile, el le-a vorbit partenerilor germani despre club, le-a zis că e o echipă cu tradiţie şi cu suporteri mulţi", a explicat Mihai Voiculescu.

"Reghe" şi soţia sa, impresarul Ana Maria Prodan, ar urma să ocupe funcţii de conducere în Giuleşti după ce Copos ar vinde acţiunile. Acum o lună, Cancan i-a surprins pe cei doi soţi la masă cu Lutz Stache, într-un restaurant din Bucureşti. Germanul a asistat atunci şi la partida Poli Timişoara-Rapid (1-0).

16,5 milioane de euro e valoarea estimată a datoriilor Rapidului, către Taher, Copos şi stat


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut