Atacantul dinamovist Claudiu Niculescu împlineşte miercuri, 23 iunie, vârsta de 34 de ani şi declară că intenţionează să termine cariera de jucător, în cursul anului 2011.
Niculescu spune că are aşteptări mari de la viitorul sezon:
"Trebuie să luăm totul de la zero pentru a reuşi să câştigăm titlul".
Întrebat ce va face, pe plan personal, fotbalistul a spus că va fi destul de greu să joace, având în vedere concurenţa.
"Vreau să-mi ajut colegii, chiar şi cu câte un sfat. Este greu să joci titular la 34 de ani. E concurenţă mare, sunt cinci-saşe atacanţi, jucători valoroşi. Eu o să mă pregătesc cât mai bine, iar când se va apela la mine voi răspunde prezent. M-aş bucura, în primul rând, ca Dinamo să-şi îndeplinească obiectivele, chiar dacă eu voi juca mai puţin".
"Din păcate, vine şi acest moment dureros pentru un fotbalist, al retragerii. Eu simt că nu este momentul acum, aş vrea să mai îmi pun o data medalia de campion la gât. Întotdeauna voi fi cu sufletul alături de Dinamo", a mai spus Niculescu, pentru site-ul suporterilor, dinamomania.ro.
"Mai am acest an de contract, cred ca va fi ultimul. În perioada asta mă voi gândi dacă voi urma cariera de antrenor sau dacă voi face altceva", a subliniat Niculescu.
Claudiu Niculescu s-a născut la 23 iunie 1976, la Slatina, şi în afară de Dinamo, a mai jucat la Extensiv Craiova, Universitatea Craiova, MSV Duisburg, Genoa 1893 şi Omonia Nicosia.