Liga 1
Romanian Soccer  Cauta in Romanian Soccer
Nationala Romaniei
 

FOTBAL INTERNATIONAL

-

UK Anglia:Premier League

-

Clasament Premier League

-

Clasament Championship

-

IT Italia: Serie A

-

Clasament Serie A Italia

-

Clasament Serie B Italia

-

SP Spain:Primera División

-

Clasament Primera Division

-

DE Germania: Bundesliga

-

Clasament Bundesliga

-

Clasament Zweite Bundesliga

-

FR Franta: Ligue 1

-

Clasament Ligue 1

-

PO Portugalia: Liga Sagres

-

Clasament Portugalia

-

OL Olanda: Eredivisie

-

Clasament Olanda

-

BE Belgia: Jupiler League

-

Clasament Belgia

-

TU Turcia: Süper Lig

-

Clasament Turcia

-

GR Grecia:Ethniki Katigoria

-

RU Rusia: Premier League

-

Clasament Rusia

-

UC Ucraina: Vyscha Liga

-

ball America de Sud

-

ball Africa

-

Cupa Africii pe Natiuni

-

ball Asia

-


Oțelul Galați 27.08.2010 - 14:00

Dorinel Munteanu: Astept o alta atitudine de la jucatorii mei la meciul cu FC Brasov

Dorinel Munteanu: Astept o alta atitudine de la jucatorii mei la meciul cu FC Brasov
Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat, vineri, că se aşteaptă ca jucătorii formaţiei Oţelul Galaţi să aibă o altă atitudine la meciul cu FC Braşov, faţă de cea de la partida pierdută, etapa precedentă, cu Universitatea Cluj.

"Va fi foarte greu să câştigăm în faţa Braşovului. Va fi foarte greu, aşa cum a fost şi la celelalte jocuri de până acum. Braşovul, în ciuda faptului că a pierdut câţiva jucători faţă de sezonul trecut, a început foarte bine campionatul. Îmi doresc de la jucătorii mei o cu totul altă atitudine faţă de cea de la Cluj, din etapa precedentă", a declarat antrenorul Dorinel Munteanu.

Tehnicianul Oţelului nu îi va putea folosi duminică pe Giurgiu şi Ochiroşii, ambii accidentaţi, dar nici pe Borbely, suspendat. "Din păcate avem trei indisponibilităţi. Fiecare jucător primeşte o şansă, a venit momentul ca cei care vor intra să profite de această şansă. Sper ca ei să aibă o evoluţie care să ajute echipa, de asta fac parte din lotul nostru", a spus Munteanu.

Directorul general al clubului Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, că în arbitraj va urma jaful, după ce Comisia Centrală a Arbitrilor l-a absovit de orice vină pe centralul Mugurel Drgănescu, care a condus partida cu Universitatea Cluj, scor 1-2.

"Am făcut un memoriu la Comisia Centrală de Arbitri dar, surprinzător, am primit un răspuns care mi se pare hilar, penaltiul acordat de Drăgănescu a fost corect dat. După acest răspuns nu pot să nu mă gândesc că aşa trebuia să arbitreze şi mergem mai departe cu presupunerile. Legat de faptul că Drăgănescu arbitrează etapa asta la Bistriţa, înseamnă că el şi-a făcut datoria şi trebuie să înţelegem cu toţii ce înseamnă -a-ţi face datoria-. Cei care sunt la CCA şi procedează aşa, vor avea ceea ce merită, va urma jaful în arbitraj, pentru că dacă încurajezi jaful înseamnă că eşti părtaş la aşa ceva. De la începutul campionatului se tot greşeşte şi se spune că sunt greşeli omeneşti. Mi-e teamă de greşelile astea omeneşti"
,a spus Marius Stan.

În etapa a 5-a a Ligii I, centralul Mugurel Drăgănescu a acordat penalti pentru Universitatea Cluj, în minutul 50, la o intervenţie a lui Sârghi la Lemnaru. În urma acestui penalti, transformat de Boştină, clujeni s-au impus cu scorul de 2-1.

Referitor la meciul cu FC Braşov, din etapa a 6-a a Ligii I, Marius Stan a afirmat că se gândeşte la o revanşă după ce în sezonul trecut ardelenii i-au învins, cu scorul de 3-0. "E un joc împotriva unei echipe care, în ciuda problemelor financiare pe care le-a avut, în ciuda faptului că a pierdut o serie de jucători, a început foarte bine, e în clasament aproape de noi. E un adversar pe care trebuie să-l luăm în seamă cum nu se poate mai serios. Dacă ne vom face jocul nostru, dacă vom trata adversarul cu toată seriozitatea, cu atitudinea şi mentalitatea pe care ne-o dorim, nu ne e frică de Braşov. În plus, în campionatul trecut ne-au tras un 3-0 la ei acasă de nici nu ne-am văzut, trebuie să ne gândim şi la o revanşă în faţa lor", a precizat Stan.

Partida Oţelul Galaţi - FC Braşov, din etapa a 6-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 18:00.







Taguri: Dorinel Munteanu    Otelul Galati    FC Brasov    Marius Stan   

» Clasament Liga 1
» Otelul Galati - istoric rezultate
Comenteaza


Decizia ONJN nr.191/17.04.2026, Licenta: L2260797Y001731