|






























|
"Adopta un belgian", campanie lansată pe Twitter inaintea meciului Belgia - Tara Galilor
O campanie a fost lansată în Belgia în favoarea găzduirii suporterilor care vor veni în număr mare în orașul francez Lille, cu ocazia meciului împotriva Țării Galilor, programat vineri în sferturile de finală ale Euro 2016.
Intitulată #AdopteUnBelge ( Adoptă un belgian), campania le cere locuitorilor din Lille, aflat la mică distanță de granița cu Belgia, să le ofere găzduire peste noapte fanilor belgieni care vor consuma un pahar în plus la partida cu galezii, pentru ca aceștia să nu se urce la volan sub influența alcoolului, pentru a se întoarce la casele lor imediat după joc.
"Dragă Vecine din Nord, în sfârșit... din Sud pentru noi. Dragi prieteni din Lille. Vineri, Belgia va înfrunta Țara Galilor, pe pământul tău. Inutil să-ți spun că asta ne incită cu adevărat să facem deplasarea și să trăim meciul cât mai aproape de acțiune. Putem face, desigur, drumul dus-întors. Însă tu ne cunoști. Vom dori să sărbătorim o bună parte din noapte, iar paharele vor defila. Ne-am gândit să stăm la hotel, însă nu am fost prevăzători și nu mai există nicio cameră liberă în centru. În plus, ar fi și mai frumos să trăim aceste clipe alături de tine. Atunci ne-am spus: și dacă ne vei adopta pentru o noapte?", a scris inițiatorul apelului.
Francezii s-au grăbit să le răspundă vecinilor belgieni, în aceeași notă plină de umor. "Vă voi primi pe canapeaua mea, dacă aduceți voi berile", a scris Juliana, una dintre posibilele gazde.
Ministrul francez al Sportului Patrick Kanner, originar din Lille, a intrat la rândul său în jocul belgienilor, făcând un apel către locuitorii acestui oraș din departamentul Nord să dea dovadă de ospitalitate.
"Prieteni din Lille, fac apel la ospitalitatea voastră! Vineri, primiți-i pe vecinii noștri belgieni care vor fi în număr mare la Lille", a scris Kanner pe contul său Twitter.
Meciul Belgia - Țara Galilor, al doilea sfert de finală din cadrul Euro 2016, se va disputa vineri seara, pe stadionul "Pierre-Mauroy" din Lille, de la ora 22:00 (ora României).
Taguri:
Euro 2016
Tara Galilor
Belgia
#AdopteUnBelge
Twitter
» Program si rezultate Campionatul European de fotbal
» Preliminariile Campionatului European
Comenteaza
Ultimele stiri - Campionatul european
Georgianul Georges Mikautadze, germanul Jamal Musiala, slovacul Ivan Schranz, olandezul Cody Gakpo, spaniolul Dani Olmo şi englezul Harry Kane, cu câte 3 goluri, sunt golgheterii...
Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal - EURO 2024, duminică seara, pe "Olympiastadion" din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1...
După o lună de meciuri la care au participat 24 de echipe, Campionatul European de fotbal îşi află duminică seară câştigătoarea. Naţionalele Spaniei şi Angliei luptă pentru trofeul...
Selecţionata Angliei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Olandei cu scorul de 2-1 (1-1),...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Franţei cu scorul de 2-1 (2-1), marţi seara, pe...
Selecţionata Olandei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Turciei cu scorul de 2-1 (0-1),...
Selecţionata Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Elveţia cu 5-3, la loviturile de departajare,...
Selecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Portugalia cu scorul de 5-3, la...
Selecţionata Spaniei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, printr-o victorie în faţa Germaniei, echipa gazdă, cu scorul de 2-1 (0-0,...
Selecţionata Turciei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Austriei cu scorul...
Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football...
|
|