|






























|
Un fost portar al Romei, sub comanda lui Claudiu Niculescu la "U" Cluj
Carlo Zotti, portarul care a petrecut şase ani în curtea Romei, a ajuns în cantonamentul "studenţilor". La Universitatea a revenit şi Dorinel Popa, după ce a fost refuzat de Mircea Rednic la Petrolul Ploieşti.
Lotul Universităţii din Austria creşte pe zi ce trece. Carlo Zotti, portarul care a prins 14 meciuri în tricoul Romei, s-a alături sâmbătă seara "studenţilor" în cantonamentul de la Hinterstoder. Goal-keeper-ul în vârstă de 29 de ani va fi urmărit la lucru de către "Clau-coach" în următoarele meciuri de pregătire, iar dacă va corespunde va semna un contract pentru un sezon. Tot sâmbătă, după amicalul pierdut 0-1 cu Legia Varşovia, a ajuns în Austria şi Dorinel Popa, refuzat de Petrolul şi trimis înapoi de unde a plecat.
Carlo Zotti, portarul ce urmează a fi testat de Niculescu în perioada imediat următoare, a fost aproape de un transfer la Vaslui în iarna trecută, dar nu s-a înţeles cu Adrian Porumboiu în privinţa contractului. Ultima dată a jucat în Elveţia, la Bellinzona, dar se poate lăuda şi cu 14 meciuri în tricoul Romei, între 2002 şi 2008. În carieră a mai trecut pe la Sampdoria şi Ascoli, iar în 2004 a făcut parte din lotul Italiei care a câştigat titlul european de tineret. Niculescu va mai testa şi alţi doi jucători, un atacant camerunez şi un mijlocaş argentinian . "Zotti este în probe de joc. Nu a semnat nimic şi va fi reţinut în lot doar dacă va corespunde, la fel ca şi ceilalţi doi jucători care au venit", a confirmat Anamaria Prodan, managerul clubului. În această seară sunt aşteptaţi în probe şi doi fundaşi centrali.
Dorinel Popa a ajuns şi el în Austria, dar nu pentru a se antrena alături de "lupii galbeni" aşa cum spera în momentul în care a semnat cu Petrolul, ci pentru a îmbrăca din nou tricoul "alb-negru". Popa a fost anunţat săptămâna trecută că nu corespunde cerinţelor lui Mircea Rednic, fiind redirecţionat spre fosta sa echipă.
Au preparator fizic de la Juventus
În cursul serii de ieri era aşteptat în cantonamentul „Şepcilor roşii" de la Hinterstoder şi preparatorul fizic italian Marco Curletti, care a activat ultima dată la echipa de tineret a campioanei italiei, Juventus Torino. Postul a rămas vacant după ce Mircea Oaidă a fost pus pe liber, iar Sandu Tăbârcă, ce care urma să se ocupe şi de pregătirea fizică, şi-a dat demisia la doar 24 de ore după ce semnase contractul.
Sursa:
Ziua de Cluj
Taguri:
Universitatea Cluj
AS Roma
Carlo Zotti
Dorinel Popa
Petrolul Ploiesti
Claudiu Niculescu
Marco Curletti
Anamaria Prodan
Sandu Tabarca
Juventus Torino
» Universitatea Cluj - istoric meciuri
» Clasamentul Ligii 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Universitatea Cluj
Universitatea Cluj și Universitatea Craiova au încheiat nedecis, 0-0, meciul programat luni seara pe "Cluj Arena", ultimul meci al rundei a 18-a din Superliga României. Deși oltenii...
Universitatea Cluj a demarat cu dreptul a doua parte a sezonului, obținând o victorie convingătoare pe teren propriu. În confruntarea de vineri seară, desfășurată pe stadionul "Cluj...
"U" Cluj are antrenor: Cristiano Bergodi preia banca tehnică până în 2027
Echipa de fotbal Universitatea Cluj a oficializat, joi, numirea lui Cristiano Bergodi (61 de ani) în...
Clubul Universitatea Cluj a confirmat, sâmbătă seara, că antrenorul principal Ioan Ovidiu Sabău și-a prezentat demisia, iar solicitarea sa a fost acceptată de conducerea grupării ardelene....
Liderul FC Botoșani continuă seria victoriilor în Liga 1, după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu 2-0 (0-0) pe terenul acesteia, în cadrul etapei a 13-a. Echipa...
Universitatea Cluj și CFR Cluj au oferit un derby spectaculos pe "Cluj Arena", încheiat la egalitate, 2-2, luni seara, în ultimul meci al etapei a 11-a din...
Etapa a 9-a din Liga 1 a debutat vineri seara, la Cluj Napoca, unde Universitatea și Rapid București au încheiat la egalitate, scor 0-0.
Partida a fost echilibrată, dar oaspeții au irosit...
Dinamo București a obținut toate punctele în deplasarea de la Cluj, unde a trecut cu 1-0 de Universitatea, sâmbătă seară, pe "Cluj Arena", într-un duel din runda a 7-a a Ligii 1....
Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești au încheiat la egalitate, 1-1 (1-0), în partida disputată sâmbătă seara, pe stadionul din Sibiu, în cadrul etapei a 5-a din Liga 1.
...
"U" Cluj părăsește Europa dramatic, în prelungiri, după 1-2 cu Ararat-Armenia
Universitatea Cluj a fost eliminată joi seară din turul al doilea preliminar al Conference League,...
Universitatea Cluj a încheiat la egalitate, 0-0, cu Ararat-Armenia, joi seara, în deplasare, pe "FFA Academy Stadium din Erevan", în prima manșă a turului al doilea preliminar din...
|
|