Liga 1
Romanian Soccer  Cauta in Romanian Soccer
Romanian Soccer
Nationala Romaniei
 

FOTBAL INTERNATIONAL

-

UK Anglia:Premier League

-

Clasament Premier League

-

Clasament Championship

-

IT Italia: Serie A

-

Clasament Serie A Italia

-

Clasament Serie B Italia

-

SP Spain:Primera División

-

Clasament Primera Division

-

DE Germania: Bundesliga

-

Clasament Bundesliga

-

Clasament Zweite Bundesliga

-

FR Franta: Ligue 1

-

Clasament Ligue 1

-

PO Portugalia: Liga Sagres

-

Clasament Portugalia

-

OL Olanda: Eredivisie

-

Clasament Olanda

-

BE Belgia: Jupiler League

-

Clasament Belgia

-

TU Turcia: Süper Lig

-

Clasament Turcia

-

GR Grecia:Ethniki Katigoria

-

RU Rusia: Premier League

-

Clasament Rusia

-

UC Ucraina: Vyscha Liga

-

ball America de Sud

-

ball Africa

-

Cupa Africii pe Natiuni

-

ball Asia

-


Rapid București 24.07.2022 - 23:45

Liga 1 - Etapa 2: Rapid Bucureşti - Fotbal Club FCSB 2-0

Liga 1 - Etapa 2: Rapid Bucureşti - Fotbal Club FCSB 2-0
Rapid Bucureşti a învins-o, acasă, în faţa a 13.000 de spectatori, cu scorul de 2-0 pe Fotbal Club FCSB, în etapa a doua a Superligii. Golurile "alb-vişiniilor" au fost înscrise de Marko Dugandžić (19) şi Cristian Săpunaru (40). Atacantul croat venit de la CFR Cluj a marcat la primul său meci în tricoul Rapidului, cu capul, după o centrare a lui Alexandru Ioniţă II. Veteranul Săpunaru a înscris în urma unei faze fixe, Antonio Sefer a centrat din lovitură liber, Dugandžić a recentrat în centrul careului, iar căpitanul giuleştenilor a marcat cu stângul. Singura ocazie a "roş-albaştrilor" din prima repriză a avut-o Ianis Stoica (33), care a ratat singur cu portarul Horaţiu Moldovan, fiind blocat în ultimul moment de Cristian Săpunaru. "Fecesebiştiiau fost mai periculoşi în debutul reprizei secunde, însă loviturile de cap trimise de Iansi Stoica (48) şi Florin Tănase (52) au fost imprecise. Valentin Costache a avut două ocazii notabile, însă şutul său a fost apărat de portarul Ştefan Târnovanu (65), apoi a fost deposedat in extremis de Joyskim Dawa (72). În minutul 75 la oaspeţi mijlocaşul Darius Olaru, intrat la pauză, a părăsit terenul accidentat. Tot în minutul 75 a debutat la gazde şi francezul Jeyson Papeau.
 
24.07.2022, Bucureşti, Stadion: "Rapid-Giulești", ora: 21:30
Rapid Bucureşti - Fotbal Club FCSB 2-0
Au marcat: 1-0 Marko Dugandžić (19), 2-0 Cristian Săpunaru (40)
 
Rapid: H. Moldovan - Júnior Morais, Săpunaru, Dr. Grigore, Fl. Ştefan (P. Iacob 90) - Käit, Crepulja, Ioniţă II (A. Ciobanu 60) - Sefer (Pănoiu 60), Dugandžić, Costache (Papeau 75). Antrenor: Adrian Mutu.
 
FCSB: Târnovanu - Ov. Popescu, Bouhenna (Tamm 46), Dawa, Radunovic - Oaidă (Olaru 46; Musi 78), Edjouma (Şut 46), Fl. Tănase - Cordea, I. Stoica, Fl. Coman (Oct. Popescu 46). Antrenor: Anton Petrea.
 
Cartonaşe galbene: Săpunaru (24), H. Moldovan (58), Dugandžić (59), Crepulja (79) - Radunović (58), Cordea (82), Oct. Popescu (88)
 
Arbitru: István Kovács (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); al patrulea oficial: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti). Arbitru video: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitru asistent video: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti). Observatori: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) - CCA, Mircea Călin (Bucureşti) - LPF.

 
Adrian Mutu: "A fost un meci dificil, muncit, o victorie importantă şi mare pentru noi. A fost un meci cu o încărcătură foarte mare pentru că ştiam ce înseamnă el pentru suporteri şi ceea ce ne doream era să îi mulţumim şi să le dăruim o victorie, aşa cum s-a şi întâmplat. Vreau să felicit jucătorii pentru atitudinea pe care o arătat-o pe teren, au luptat pentru fiecare balon, au fost conectaţi, au fost prezenţi, ceea ce mă mulţumeşte. Şi bineînţeles, ca orice antrenor, le cer continuitate. Ştiam că FCSB, de la mijloc în sus, este o echipă plină de individualităţi, de jucători foarte talentaţi, de jucători care fac diferenţa 1 la 1. Dar cred că am făcut un meci reuşit, dincolo de victorie. Lăsând asta la o parte, analizând victoria ca un antrenor, tactic am jucat bine. Am avut emoţii, când este 2-0 în fotbal nu se ştie. Au fost nişte momente în care a trebuit să suferim, aflasem în pauza meciului că FCSB urma să facă patru schimbări şi, normal, că urmau 15-20 de minute de foc pentru noi. Ceea ce am cerut băieţilor a fost să reziste acestor momente, pentru că trebuia să fim o echipă inteligentă, care să ştie să citească astfel de momente, să ştim să rezistăm şi atunci când adversarul atacă. Ceea ce am şi făcut şi mă bucur pentru asta. Eu încerc să îl conving pe domnul Angelescu să mai vină doi jucători, pentru că avem copii talentaţi, pe viitor o să îi şi debutăm, să îi creştem, dar sunt meciuri în care ai nevoie de jucători cu experienţă, de jucători care pot avea o contribuţie importantă pe parcursul unui meci. E bine că nu mai pleacă niciun jucător. Sper să arătăm din ce în ce mai bine ca echipă şi să obţinem rezultate pozitive".
 
Anton Petrea: "Nu e neapărat o criză, e o perioadă mai puţin bună. În condiţiile în care în trei meciuri oficiale marchezi un singur gol, din penalty, înseamnă că e o problemă şi trebuie să găsim soluţii pentru a ieşi din momentul acesta dificil. În momentul în care înscrii un singur gol şi acela din penalty în trei meciuri probabil că am avea nevoie şi de un atacant, însă asta avem la momentul actual, ăsta este lotul pe care îl avem la dispoziţie şi trebuie să ne descurcăm. Momentan nu pot să spun că am identificat problema, ce nu merge, ce se întâmplă. Am avut şi discuţii individuale cu jucătorii, îmi spun că sunt aceiaşi, că se pregătesc la fel, asta o văd şi eu, însă la meciuri iată că nu am mai avut exprimarea pe care am avut-o în sezonul trecut recent încheiat. Trecem printr-un moment, sper să fie vorba doar de un moment cât mai scurt şi să îl depăşim cât mai repede. Da, normal că e presiune, tot timpul, mai ales în condiţiile în care nu reuşeşti să câştigi. Şi, după trei jocuri fără să câştigi e o presiune. O să vedem, o să discut şi cu conducerea, să văd care este şi părerea lor şi vom decide. A fost un meci echilibrat, un meci în urma căruia nu mă pot declara mulţumit, prin prisma rezultatului. Ca şi joc a fost ceva mai bine decât celelalte două meciuri oficiale disputate până acum. Însăşi miza acestei partide poate că ne-a timorat în exprimarea noastră. Nu am avut nici inspiraţie în faţa porţii, ne-am creat câteva ocazii de gol, dar nu am reuşit să marcăm, şi, pe neatenţie pe faza defensivă am primit două goluri. Trebuie să trecem cât mai repede peste acest moment, pentru că joi urmează un alt meci important, pe care trebuie să îl pregătim aşa cum trebuie. Ca atitudine nu mă declar nemulţumit de jucători, pentru că am văzut că au vrut, dar probabil că atât au putut la momentul acesta. La pauză am fost nevoit să fac schimbări şi din cauza accidentărilor şi prin prisma faptului că aveam nevoie să fim mai proaspeţi, aveam nevoie de jucători care să ne aducă cât mai repede în faţa porţii. Adevărat este că nu ne-a ieşit aşa cum nu am dorit şi, mai rău, s-a accidentat şi Darius Olaru. Trebuie să ne refacem fizic şi trebuie să ne gândim la ce vrem să facem în continuare. Normal că îmi fac griji pentru meciul de joi, trebuie să recuperăm cel puţin un gol, trebuie să terminăm cel puţin cu 1-0 pentru a duce meciul mai departe în prelungiri. Fiecare meci este dificil, am trăit pe pielea noastră la Tbilisi unde am întâlnit o echipă bună, echipă puternică, o echipă care va veni aici cu siguranţă să îşi vândă scump pielea".
 
Irina HAMO






Taguri: Liga 1    Etapa 2    Rapid Bucureşti    Fotbal Club FCSB    Marko Dugandžić    Cristian Săpunaru    Adrian Mutu    Anton Petrea   

» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza

Ultimele stiri - Rapid București

Șumudică și Rapid: Despărțire de comun acord

Marius Șumudică și Rapid se despart de comun acord Rapid București a anunțat marți, prin intermediul paginii sale oficiale de Facebook, că a ajuns la un acord cu antrenorul principal Marius...

Cristian Săpunaru: "Vreau să mulțumesc tuturor antrenorilor care m-au ajutat în carieră și în viață"

Meciul dintre Rapid București și CFR Cluj, încheiat cu scorul de 1-4 luni seara, a marcat ultima apariție a fundașului Cristian Săpunaru (41 de ani) pe stadionul "Giulești"...

Liga 1 - Etapa 9 - play-off: Rapid Bucureşti - CFR Cluj 1-4

Rapid București a suferit o înfrângere severă în fața formației CFR Cluj, scor 1-4 (0-3), într-un meci disputat luni seara, în cadrul etapei a 9-a din play-off-ul Superligii României, în...

Cristian Săpunaru, la ultimul meci ca jucător al Rapidului pe Giulești

Cristian Săpunaru, în vârstă de 41 de ani, a anunțat că duelul cu CFR Cluj, programat în etapa a 9-a din play-off-ul Superligii României, va fi ultima...

Liga 1 - Etapa 6 - play-off: Rapid București - Fotbal Club FCSB 1-2

FCSB s-a impus pe terenul Rapidului, scor 2-1, într-un meci disputat duminică seara în Giulești, în cadrul etapei a 6-a a play-off-ului Superligii României.   Echipa campioană a făcut...

Liga 1 - play-off: Rapid Bucureşti - Universitatea Cluj 0-2

Rapid București a fost învinsă de Universitatea Cluj cu scorul de 2-0, sâmbătă seara, în Giulești, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-off a Superligii României....

Trofeul "Glasul Roților de Tren"

Trofeul "Glasul Roților de Tren" - Ediția I   11 aprilie 2025, ora 16.00, stadion "Giulești"   La inițiativa CFR, în dorința unei întoarceri la rădăcini, la...

Liga 1 - Etapa 3 - play-off: Rapid București - Dinamo București 1-0

Duminică seară, pe Arena Națională din București, Rapid București a obținut o victorie importantă în fața rivalei Dinamo, scor 1-0, în cadrul etapei a 3-a din play-off-ul Superligii...

Liga 1 - Etapa 2 - play-off: Rapid București - Universitatea Craiova 1-2

Universitatea Craiova a învins-o pe Rapid București cu scorul de 2-1, sâmbătă seara, în Giulești, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului...

Liga 1 - Etapa 29: Rapid Bucureşti - Fotbal Club FCSB 0-0

Rapid București și FCSB au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Națională din Capitală, în etapa a 29-a a Superligii României.   Campioana, care a revenit pe primul loc...

Liga 1 - Etapa 27: Rapid Bucureşti - FC Botoșani 1-0

Rapid București a obținut o victorie importantă în fața echipei FC Botoșani, scor 1-0, luni seară, pe teren propriu, în ultimul meci al etapei a 27-a din Superliga...



Decizia ONJN nr.860/28.04.2016, Licenta: L2160797Y000396

Citeste si

Liga 1 baraj menținere/promovare - tur: Politehnica Iaşi - Metaloglobus Bucureşti 1-1