Astra Giurgiu s-a calificat în finala Cupei României după ce a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1, formaţia Petrolul Ploieşti, deţinătoarea trofeului, în
manşa secundă a semifinalelor competiţiei.
În tur, la Ploieşti, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 0-0.
Miercuri, Petrolul a deschis scorul prin Tamuz, în minutul 22, Astra reuşind să întoarcă rezultatul prin Budescu '52 şi Papp '90+4.
Cum s-au marcat golurile:
0-1: Albin a şutat în transversală dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri, dar Tamuz a urmărit balonul şi a înscris cu capul de la 6 metri.
1-1: Yahaya a centrat în careu şi Budescu a înscris cu un şut din prima de la 8 metri.
2-1: Papp a înscris cu o lovitură de cap din 3 metri, după ce defensiva ploieştenilor nu a reuşit să respingă o minge din careu.
Mijlocaşul Vlad Morar (Petrolul) a fost eliminat, în minutul 85, după ce a primit al doilea cartonaş galben pentru o intrare cu talpa asupra lui Enache. Imediat după eliminare, Morar a urcat în tribune alături de suporterii ploieşteni.
Astra Giurgiu - Petrolul Ploieşti 2 - 1 (0-1)
Au marcat: 0-1 Tamuz (22), 1-1 Budescu (52), 2-1 Papp (90+4)
Astra Giurgiu: Lung - Măţel, Papp, Găman, Junior Morais - Yahaya, Seto - Yoda (Ivanovski '86), Budescu, William (Alibec '67) - Yazalde (Enache '77).
Antrenor: Florin Marin.
Petrolul Ploieşti: Pecanha - Achim, Hoban, Geraldo, Guilherme - De Lucas, Teixeira - Alcenat, Albin (Morar '81), Fernandez (Romario '61) - Tamuz (Camara '73).
Antrenor: Răzvan Lucescu.
Cartonaşe galbene: Papp '21, Alibec '90, Papp '90+6 - Albin '81, Morar '81, '85, Geraldo '90+2, Hoban '90+3.
Cartonaş roşu: Morar '85.
Arbitri: Cristian Balaj (central) - Radu Ghinguleac, Vasile Marinescu (asistenţi) - Sebastian Colţescu, Adrian Comănescu (asistenţi suplimentari) - Aurel Oniţă (rezervă).
În cea de-a doua semifinală, care va avea loc joi, de la ora 20.30, pe Arena Naţională din Capitală, se vor întâlni echipele Dinamo şi Steaua. În tur, steliştii s-au impus, cu scorul de 5-2.