|






























|

Un titlu de demult, din presa de peste Ocean care comenta cucerirea Salatierei tenisului de către SUA, în finala cu România (chiar am fost atât de sus?!): "Sergentul-major Stan Smith din armata americană l-a învins pe căpitanul Ilie Năstase din armata română". Au revenit brusc în amintire literele de-o șchioapă...

Maica Natură a fost nemiloasă la inaugurarea de sezon oficial. A ținut, parcă, să pună cireașă pe tort: păi, dacă fotbalul nostru aduce a mlaștină, de ce să nu-i facă dumneaei o boroboață, transformând Supercupa într-o bălăceală, în care disputa pentru minge pornea de la chinul menținerii echilibrului, iar aceea...

Ne-am cam lăsat duși de valul contestatorilor de profesie și ne-am grăbit să-l privim chiorâș, neîncrezător, cu suspiciune, pe primul venetic adus la cârma naționalei de pe plaiuri cu boi și alte oi. Am luat seama la tarele umane, de comportament trecător al acestui alt neamț cocoțat în Românica la loc...

După ce ne-au dat rege luminat și, dacă privim la origini, chiar actual șef de stat, nemții ne oferă și selecționer la fotbal. Unul titrat, adevărat, la nivel de cluburi, din țări diferite, care nu vine, deci, pe bani de buzunar, urmând a fi (la ora postării editorialului încă nu a fost uns oficial), și ...

Ultimul sfert de finală al Europeanului nu a mai adus marea lovitură vreunui jucător la pariuri. Surpriză a fost la Paris, dar nu din partea vikingilor moderni - au oferit-o francezii, prin lecţia de fotbal şi gândit, şi spectaculos. Ei n-au vorbit aiurea când spuneau că nu pot fi la fel de proşti ca englezii, în faţa...

Urcarea asta la cote competiţionale nemaiatinse de reprezentativa a trei milioane de galezi pentru care rugbyul e mult mai ceva decât fotbalul mai toarnă ceva apă la rădăcina trufiei britanice, după ce trandafirul englezilor a fost ars de vulcanii islandezi. Iar pentru Europa tocmai zguduită de votul pro-Brexit...

Tocmai ne ziceam, ca într-o celebră reclamă: scump, doamnă (Europă), scump, la vedere - precum la cântarul mioritic kilogramul de cireşte fără carne, anul ăsta - fotbalul în turneul final din Franţa. Care meci de păstrat, întreg, în amintire, din start până-n optimi? Căldură mare, puhoaie, britanici ce...

În țara care arde acum, luptând pe suprafețe întinse și cu puhoaiele, ba chiar cu tornadele obișnuite înainte pe alte continente, fotbalul continuă să trăiască periculos, între contraperformanță și Justiție. Nu-i zi în care fenomenul să nu dea în clocot, să nu-și pună pe jar microbiștii!

Au mai fost turnee finale ratate, ba chiar eșuarea lor e regula pentru naționala noastră. Dar penibilitatea evoluției la cel mai accesibil European - prin componența grupei de calificare (în care am trecut prin mari emoții. oferite și când ne-am... izbit de amatorii din Feroe) și numărul prea ridicat al...

I-am bătut și pe p-ăștia, pe albanezo-elvețieni! În tribune i-am bătut (dar, slavă Domnului, nu ca rușii pe englezi), că în teren nu aveam cum la strategia de Poulet/Chichen/Pui(u) și fizicul&mentalul deținute de alde Prepeliță. Românii i-au arătat Parisului ce nu mai văzuse: o mare galbenă unduidu-se sub cântec până...

E tare de tot, dată naibii, săptămâna asta - că nu degeaba o fi pornit ea din zi de 13. N-a așteptat să se facă oră de meci posibil decisiv, cu Elveția, ne-a cutremurat încă de prin startul ei chiar prin două șocuri,unul după altul! Rapidulețul în faliment, conform tribunalului de primă instanță!

Francezii par să-și fi pierdut mândria vecină cu trufia care definitorie le era, de vreme ce îi doare-n cot de cât pot îndură privirile și simțul mirosului mulțimii de suporteri-turiști care altfel le umflă buzunarele la acest turneu final. Ruși, englezi, polonezi, turci, croați, irlandezi, bașca cetățeni din Hexagon...

A fost meciul cu cea mai mare audiență pe care "tricolorii" au avut vreodată, de la zecile de mii suporteri bravi din tribunele de templu modern al fotbalului la imensa masă de telespectatori de pretutindeni - acesta e avantajul de a juca deschiderea unui turneu final. Și, tot din capul...

Oficial, cartea Mariei Olaru a fost lansată în ultima zi de sâmbătă de dinaintea Marelui Bal al fotbalului, din Franţa. Practic însă, volumul de amintiri n-a trebuit să aştepte ca să fie citit pentru a ne da cu părerea, eventual asupra calităţilor sale publicistice (că până la literatură e drum lung) - întâmplător...

Nimic nu pare să mai ţină cu fotbalul! De parcă nu era de ajuns teribila teamă de atentate într-o Franţă de curând greu încercată şi însângerată, s-au mai năpustit şi stihia apelor nebune - după focul din întunericul minţilor - peste ţara care ar trebui să fie în straie de sărbătoare, ca la orice spectacole de...

Na, poftim - să mai zică cineva că n-avem selecționer străbătut de prințipuri! Păi ce, i-o fi fost ușor lui Pere Poulet (gata cu Father Chicken, doar ne desfășurăm dincoace, nu dincolo de Canal) să lovească în cv-ul și buzunarul propriei odrasle, ștergând "panduri" de pe listă? Sau să renunțe la încă unul, la Maxim...

S-au strâns românii din Diaspora, la Torino, mai ceva decât se adunau strămoșii lor (și ai noștri, of course) cândva, prin târguri, ca să vadă cum dansează ursul în lanț, că nu se inventaseră încă legile de protecție/respect pentru necuvântătoare, sau în epoca modernă la cozile de la urne, ca să voteze...

Asta ne mai lipsea... Nu era de ajuns că am rămas fără cea mai titrată echipă, mult aureolata gimnastică românească mergând la Rio doar sub forma-i originară de disciplină individuală; că altă colecționară de trofee a prins vârful de barcă al calificării abia în "ultima repriză"; că, pe fond, ne mulțumeam să mai...

Așa, ca-n titlu, fac haz de necaz microbiștii șugubeți, uneori, când favoriții o dau iar în bară neașteptat, cu adversar mai slab cotat. Și chiar, la urma-urmei, nu că aproape i-am bătut pe cei din Congo? Cât mai rămăsese de jucat pe terenul cu dâmburi din Como, un minut-două, iar "tricolorii" nu conduceau încă din prima...

Degeaba s-a afișat în public cu tricoul lui Liverpool cel mai cunoscut român dintre suporterii clubului englez. "Magnetismul" lui Floriiiiin Călinescu funcționează de la București la Curtici sau Giurgiu, dar e fără vreo influență dincolo de fruntariile Ligii 1, în care celebrul om de televiziune și teatru chiar...

CFR a luat Cupa, aceea adevărată, nu făcătura ce nu prea interesează pe nimeni. Și bravo lor, clujenilor care nu vor să moară sub sabia insolvenței. Și totuși, Dinamo a înfrânt, într-o finală disputată în împrejurări ieșite din comun, cum nu au mai fost și de care nici în noaptea minții nu am vrea să mai avem parte.

...şi uităm de ce-i concret! Da, ăştia suntem, stârniţi până peste poate de tot ce înseamnă, mai mult sau mai puţin, Fotbal, trecând prea uşor, cel mai adesea, peste amănuntul esenţial că mai există destule altele (sporturi, de pildă) sub soare. Campionatul cu ciudată formulă, în care ceea ce contează s-a cam...

Cu totul neașteptată, ba chiar de-a dreptul șocantă această hotărâre izvorâtă din înțelepciunea puțului gândirii federale! Cum, ce oameni cu scaun (oricât de șubred) la cap dă afară medicul și tot staful acestuia exact înaintea perioadei de pregătire finală a naționalei pentru o tot mai apropiată mare...

Sunt 30 de ani de la câștigarea Singurului mare trofeu al fotbalului nostru, dar cui să-i mai ardă de amplă sărbătoare? Timpul pare că a stat în loc. Week-end fără meciuri, nimănui nu-i mai pasă de ele. Niște copii de mingi au uitat de visurile ascunse acum sub lacrimile durerii și neputinței - e poate imaginea...

Ia să vedem avem noi aici, în săptămâna exploziei fetelor din România care fac tenis de mare performață (patru în "sferturi" la Madrid, cum nu s-a mai pomenit!)? Păi, azi avem meci, weekendul asta avem încă off de L1, vine curând finala Cupei, ca să nu mai vorbim cât mai e de așteptat până să se decidă între...

Ei, dragii moșului, povestea de anul ăsta nu mai seamănă deloc cu aia de anul trecut, că nu toți pot avea norocul lui Gâlcă. Fosta Steaua, adică FCSB, sau FCB, sau Fb, ori cum naiba s-o mai numi ea - mai pe șleau echipa făcută oricum după chipul și asemănarea (plus indicațiunea) stăpânului său nu mai poate fi...

Ce bijuterie a putut prinde-n pieptul fotbalului numitul Saúl Ñíguez Esclápez, de-l face sigur galben de invidie până și pe mult mai re-numitul Lionel Andrés "Leo" Messi! Și ce freamăt, și ce zbucium minunate (ca dăruirea oștenilor lui Mircea la Rovine) au izvorât din cântul neîntrerupt al fanilor și din bagheta...

Gata, credem cei mai mulți, minunea aproape că s-a produs: Astra e ca și campioană, după ce altă minune (cea pentru care pare-se să se fi bătut recordul de acatiste date la așezământul bisericesc din Pipera) nu a fost să fie, ASA de azi dovedindu-se prea mică pentru o răzbunare pe Șumudică după titlul "furat" de acesta...

... ba chiar mai mulți a alimentat antrenorul școlit la nemți, că - slavă Domnului- are de unde, și pe plan material, și pe cel spiritual, chiar el fiind antrenor cum altul nu-i, cel puțin în foarte autorizata opinie a consoartei din dotare. Pe ritmul și zicerile melodiei care i-au asigurat notorietate plus bunăstare...

Nu mai e vreme de dat la întors, pierderea pașaportului olimpic pentru Rio de către echipa gimnastelor e prea umilitoare pentru uzina de trofee care a fost ea decenii în șir ca să mai poată cineva să găsească justificări, explicații, scuze și acuze. Eșecul cel proaspăt și dureros nu poate fi pus nicicum pe seama întâmplării...

Derbyul cât o finală de campionat s-a jucat și între patroni. De la înălțimea palatului său, cel al FCSB ex-Steaua s-a pogorât ante-Giurgiu în sudălmi drept în creștetul jucătorului ce-i ținuse echipa în viață de titlu și a continuat să facă teoria complexă a chibritului de Pipera, tehnico-tactică-filozofică...

Se pare că, așa cum cine nu are bătrâni e îndemnat să și - cumpere, tot astfel nici fotbalul nostru nu poate trăi fără conducătorii săi unși cu toate alifiile, fiind probabil condamnat să realizeze schimbarea promisă de noua gardă federală tot și chiar cu maești ai nefăcutelor care au pus zdravăn umărul spre a-l...

Și totuși, Steaua și Dinamo au dat-o la pace. Bara-bara (iarăși!) de acum nu le ajută pe nici una dintre combatantele așa-zisului derby etern, rămas fără "e"-ul adjectivului, fiind deci mai degrabă doar un meci tern, dacă nu departe de așteptări, măcar sub ele. Campioana a fost mai aproape de izbândă, așa cum și Chipciu...

Două vești bune în acest început de weekend și despre ele mi se pare mai nimerit să comentăm, decât să mai vedem ce vrăji a mai făcut nevasta nu știu cui sau câți copii a mai dăruit ici și colo Borcea (apropo, sper că ați auzit bancul în care se explică de ce l-a denunțat superpotentul pe primarul de la 2:

Dacă egalul cu Spania ne-a mai redat ceva iluzii, un meci ca Steaua - ASA ne readuce grabnic cu picioarele pe pământul unui fotbal vai de el (și de noi). Cum adică, tu echipă care nici nu poți concepe să pierzi titlul și cașcavalul european ăl mai gras domini cap-cap jocul, dar bați numai cu ajutorul direct și...

Când dinamoviștilor le arde de stemă, de parcă în rest le-au rezolvat pe toate și ceva New se naște așa, naturel și prin decret, vine Astra și le vâră mortu-n casă (fiindcă dus, din "Groapă"!, se arată acum visul lor de titlu). Că a câștigat Șumudică duelul coardă - cordiță cu Rednic...

Internaționalul Săpunaru se declara luat de cap la finalul derbyului de la Turnu-Severin și, ca atare în așa stare, bun de dus nu acasă, la nevastă (care oricum venise la stadion, în ciuda interdicției soțului), ci direct la unitatea sanitară pentru tratat boli nervoase. Dacă am face pe guguștiucii care n-au priceput...

Frumos, dar amical cât se poate. Așa poate fi sintetizat meciul pe care deținătoarea titlului ce se pune în joc în Franța a făcut onoarea naționalei noastre să-l dispute în acest martie de după turneul de amatorism cras din iarnă și recenta partidă cu o echipă oarecare. Pace și prietenie a fost, în primul rând...

Nici că are rost să pierdem multă vreme discutând despre un joc amical care oricum ne-a răpit aproape pe degeaba vreo două ore cu căscatul ochilor la el și ciulitul urechilor pentru a a asculta balivernele pe seama lui. A fost ceva din ciclul "Mirceo, fă-te că muncești", acela care nu se mai termină de-un sfert de veac...

Chiar și la ora ora asta, în care nimic nu pare a-l frământa mai abitir pe microbistul român decât ce-o fi așa de... Ropotan și ce nu e atât de… Alibec în mintea selecționerului, nu trebuie să uităm în ce an ne aflăm, că pe lângă însemnul Europeanului fotbalului 2016 are de scris și istorie olimpică.

Ce furtună a putut bântui internetul microbistic înainte de derbyul din localitatea abia pusă pe harta fotbalului! C-o fi şi c-o păţi, suspiciuni cât cuprinde, plecate de la rezultate anterioare neaşteptate şi alimentate de indisponibilităţi de vedete socotite ciudate, dar şi de relaţia de...

Că rămânem pe poziții, continuând să socotim adoptarea sistemului cu off și out doar un import neavenit, generator de nedreptăți unora din fotbalul nostru, tot trebuie să recunoaștem un merit, unul singur, al formulei: se luptă acum "la baionetă" pentru titlu, pentru evitarea însoțirii întru scufundare a trupei...

A plecat pentru totdeauna şi prima mare campioană şi recordmană a mapamondului "made in Romania". Iolanda Balaş, devenită şi Soter prin căsătoria cu extraordinarul său antrenor, a făcut, vineri, ultimul său salt, peste ştacheta dintre viaţă şi nefiinţă. Cariera i-a fost unică. Şi ca sportivă, şi în...

Sigur, fotbalul oferă subiecte de discuție pe bandă rulantă, că mereu se petrece ceva acolo sus, unde tot încercăm să ne vârâm și noi, și nu mereu se întâmplă ca revelația începutului de sezon neaoș să o ia pe cocoașă așa rău de la o echipă care nu mai bătuse pe nimeni, anul ăsta. Însă oricât ne-ar face să rânjim sau...

Da, dom'le, asta-i pohta ce-am poftit - derby pe bune, ca duminică, nu ca-n imitația ieftină de mai înainte. A venit și galerie stelistă, mai mică dar și mai cuminte decât ne obișnuisem pe vremea nenumăratelor facțiuni cu atâtea fricțiuni (și) între dânsele. S-a jucat altceva - ritm, suspans, os pus la bătaie...

E o săptămână de referință aceasta pe care o încheiem cu un al doilea derby între singurele bucureștene rămase să conteze, după vremuri în care se călcau pe bombeuri cu duiumul pe prima scenă. Românașii dau goluri prin diversele campionatele, și dacă asta e treaba celor precum Motanul dezlănțuit la turci premiera de...

Jucată în fază înaltă de Cupă și mai ales prin lunga-i tradiție, nocturna de joi s-a încadrat în "parametrii" dicționarului. A fost, așadar, derby ca la carte - dar asta prin definiție. Cu onorarea evenimentului e altă treabă, care aseară a stat numai pe umerii băieților de la galerie, că una mai e din cele ce se înfruntau...

Fără inovația cu englezisme, dacă s-ar fi jucat cum e obișnuit tot românul microbist, Astra ar fi campioană. Una aproape împotriva firii (despre firea fotbalului fiind vorba, firește), de e să punem în cumpănă șocurile pe care a trebuit să le suporte, fără vina sa, această trupă cu existența însăși sub semnul întrebării.

Zvonul recent al revenirii celui mai longeviv șef federal în prim-plan nu ne putea lăsa indiferenți. Doar se anunța ditamai "duelul" cu celălalt personaj care făcuse epocă în fotbalul nostru... Și, după re-debutul în trombă al D.D.-ul ierbii mioritice la cârmă de club (cu eternele suspiciuni de blat al unora)...

Reluarea de facto a stat sub semnul surprizei din orășelul cu nume de poet, al egalării smulse doar pe finalul meciului de acasă de către lider, dar și al debutului cu succes al cuplului Dragomir-Ganea pe Bega. Pentru ca în a doua lungime din primăvara în lună de iarnă să asistăm cum Viitorul ia de afară ce a dat...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Ayila Yussuf
Nigeria
41 ani
Bogdan Cotolan
România
44 ani
Cristian Dicu
România
52 ani

Cristian Pandele
România
38 ani
Dalibor Mitrović
Serbia
48 ani
Daniel Sabou
România
46 ani
Ely Fernandes
Insulele Capului Verde
35 ani

Hristo Yovov
Bulgaria
48 ani

Jérôme Leroy
Franța
51 ani

Luís Figo
Portugalia
53 ani
Mădălin Ciucă
România
43 ani

Marcell Jansen
Germania
40 ani

Mario Melchiot
Olanda
49 ani

Nemanja Pejčnović
Serbia
38 ani

Nigel Worthington
Irlanda de Nord
64 ani

Peter Van Houdt
Belgia
49 ani

Saër Sène
Franța
39 ani

Souleymane Keita
Senegal
38 ani

Stanislav Griga
Cehoslovacia
64 ani
|
|
|
|