|






























|

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, joi, că gruparea pe care o conduce a depus memoriu la Tribunalul de Arbitraj Sportiv împotriva deciziei Comisiei de Recurd a FRF în cazul mijlocaşului echipei ASA Târgu-Mureş, Gabriel Mureşan.

Dinamo a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 3-1 (1-1), de formaţia chineză Guangzhou R&F, antrenată de Cosmin Contra, în cel de-al treilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Turcia. Golul dinamoviştilor a fost marcat de Marius Alexe, în minutul 18, în timp ce chinezii au înscris în minutele 21, 62 şi 78.

Echipa CS Universitatea Craiova a învins cu scorul de 3-0, formaţia azeră Khazar Lankaran, în cel de-al doilea meci amical disputat în stagiul de pregătire din Antalya, informează site-ul oficial al grupării din Bănie. Golurile învingătorilor au fost marcate de Ionuț Târnăcop (2) şi Andrei Herghelegiu (59, 82).

Formaţia Steaua a învins, miercuri, în cantonamentul de la Oliva Nova (Spania), scor 2-0 (0-0), ultima clasată din liga a doua elveţiană, Biel Bienne. Golurile Stelei au fost marcate de Adrian Popa (48) şi Claudiu Keserü (60). Antrenorul Constantin Gâlcă a început partida în următoarea formulă:

Echipa FC Botoşani a învins, miercuri, cu scorul de 3-0, formaţia Luceafărul Oradea, liderul Campionatului Judeţean din Bihor, într-un meci amical disputat la Băile Felix, informează site-ul oficial al grupării din Liga 1. Golurile învingătorilor au fost marcate de Vaşvari, Şvichi şi Martinus.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua Bucureşti, Valeriu Argăseală, a declarat, miercuri, că gruparea "roş-albastră" va folosi marca FCSB în returul Ligii 1, aceasta urmând să apară pe tabela de marcaj la numele echipei, pe echipamentul de joc şi pe însemnele clubului.

"Studenții" au ajuns luni în Turcia, iar marți dimineață au dat startul ședințelor de pregătire. George Ogăraru a deplasat 23 de jucători, cea mai importantă absență fiind cea a portarului Robert Veselovsky. Slovacul urmează un program de recuperare la București și va reveni la pregătiri peste aproximativ o săptămână.

Fundașul Gabriel Tamaș a precizat, într-un interviu publicat pe site-ul oficial al echipei de fotbal Steaua București, că a acceptat oferta grupării din bulevardul Ghencea deoarece a dorit să joace "la nivel înalt" și a rămâne, astfel, în vizorul cluburilor din străinătate. "Am venit la un club care m-a dorit foarte mult"...

Mijlocaşul formaţiei Petrolul Ploieşti, Laurenţiu Marinescu, a declarat că îşi doreşte ca echipa să rămână în formula actuală şi chiar să mai fie achiziţionaţi câţiva jucători de valoare pentru a-şi putea îndeplini obiectivul din acest sezon. "Atmosfera în cadrul lotului este excelentă, sperăm să rămânem în această formulă".

Mijlocaşul formaţiei Petrolul Ploieşti, Victoraş Astafei, a declarat că nu renunţă la lupta pentru titlu chiar dacă în momentul de faţă echipa se află la o distanţă mare faţă de Steaua, liderul clasamentului Ligii 1. "Vrem să fim în cea mai bună formă atunci când începe returul", a afirmat Astafei.

Magistraţii Tribunalului Prahova au dispus, marţi, scoaterea din arest preventiv şi plasarea în arest la domiciliu a acţionarilor Petrolul Ploieşti, Daniel şi Nicolae Capră, şi a directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, acuzaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.

Conducerea clubului Petrolul Ploieşti a reziliat pe cale amiabilă contractul mijlocaşului Njongo Lobe Priso, informează, marţi, site-ul oficial al grupării prahovene. Fost jucător la AEK Larnaca şi ŢSKA Sofia, Priso semnase la 17 iulie 2013 un contract valabil două sezoane cu Petrolul Ploieşti.

Liga 1 ocupă locul 16, cu 619 de puncte, în clasamentul celor mai puternice campionate din lume în 2014, întocmit şi publicat de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Cel mai puternic campionat este cel al Spaniei, cu 1259 puncte, urmat de cele din Italia (998) şi Anglia (958).

Mijlocașul Nicolae Grigore (31 ani), care a jucat până acum la formația cipriotă Apollon Limassol, va evolua în tricoul echipei Dinamo București. Fostul rapidist, care a semnat un contract valabil până la data de 30 iunie 2015 și va purta numărul 5, s-a fotografiat în tricoul echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare, care a prezentat...

Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a declarat, luni seară, că sunt şanse foarte mici să mai rămână la gruparea giuleşteană. "Sunt şanse foarte mici să mai continui la Rapid. Mâine voi avea o discuţie cu cineva de la patronat, dacă voi găsi pe cineva", a declarat Dinu Gheorghe.

FC Dinamo a învins luni, într-un meci amical disputat în localitatea Lara din Turcia, echipa de liga a doua germană FC Erzgebirge Aue, cu scorul de 1-0, prin golul marcat de Valentin Lazăr, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare. Golul dinamoviştilor a fost marcat de Valentin Lazăr (39).

Conducerea FC Rapid l-a transferat pe fundaşul portughez Hugo Emanuel Correia Ribeiro Lopes, acesta semnând un contract valabil până la vară, au declarat surse din cadrul grupării giuleştene. În vârstă de 24 de ani, fundaşul central a evoluat în prima parte a sezonului la SC Freamunde, formaţie care ocupă primul loc în...

Fundaşul francez Mahamadou Sissoko, care a semnat un contract cu Oţelul Galaţi, a declarat, luni, că nu îl interesează poziţia actuală a echipei în clasamentul Ligii 1, precizând că pentru el este important că va evolua la o fostă campioană a României. "Am foarte mulţi prieteni care au evoluat în România", a spus Sissoko.

Fundaşul francez Mahamadou Sissoko şi atacantul belgian Jeanvion Yulu-Matondo au semnat contracte valabile un an şi jumătate cu Oţelul Galaţi, au declarat surse din cadrul grupării moldovene. Cei doi fotbalişti s-au alăturat deja lotului condus de Tibor Selymes în stagiul de pregătire de la Poiana Braşov.

FC Steaua a anunţat luni că partida amicală cu Shanghai Shenhua, care urma să se dispute în Spania, a fost anulată, în locul acesteia fiind perfectat un joc în compania echipei FC Biel-Bienne, din liga a doua elveţiană, informează site-ul oficial al grupării bucureştene.

"Șepcile roșii" au perfectat cel de-al doilea transfer al iernii. Fundașul Daniel Martins, ultima data în Portugalia, la CF Os Belenenses, s-a înțeles cu Universitatea și a plecat în cantonament cu noua sa echipă. Aceasta este a doua mutare din pauza de iarnă, după atacantul olandez Geoffrey Castillion.

La 32 de ani, fotbalistul Ionuț Rada a prins un contract în Serie B, la AS Bari. Ajuns la CFR în vara anului 2010, de la Al-Nasr, el a contribuit la câștigarea a trei dintre cele opt trofee ale clubului. "Chiar îmi doream să mă retrag de aici, m-am ataşat de acest club parcă mai mult decât de oricare altul".

Fotbalistul ceh Pavel Čmovš, care a evoluat ultima dată la echipa indiană Mumbai City, a semnat un contract cu FC Rapid. Gruparea giuleşteană a anunţat, pe site-ul oficial, că fundaşul ceh a venit la Rapid. Čmovš, în vârstă de 24 de ani, este fost internaţional de juniori şi de tineret al Cehiei.

Steaua București a fost învinsă de formația germană Borussia Dortmund cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, la Alicante, într-un prim meci amical de fotbal susținut de campioana României în stagiul de pregătire din Spania. Steaua, care a evoluat în premieră cu noua sa stemă pe tricouri, a făcut un meci bun și nu a lipsit mult să...

Formaţia CS Universitatea Craiova a remizat, sâmbătă, scor 1-1, cu echipa lui Bogdan Stancu şi Liviu Antal, Gençlerbirliği SK, într-un meci amical disputat în cadrul stagiului de pregătire din Turcia, informează site-ul oficial al clubului din Liga 1. Golurile au fost marcate de Andrei Herghelegiu (37) pentru CSUC...

Fundaşul echipei CFR Cluj, Ionuţ Rada, va evolua la formaţia AS Bari, din Serie B, a anunţat preşedintele clubului italian Gianluca Paparesta. Potrivit presei italiene, Rada a fost achiziţionat cu titlu definitiv de la CFR Cluj. AS Bari ocupă locul 15 în Serie B, cu 25 de puncte după 21 de etape.

Preşedintele FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat că meciul amical cu Debreceni VSC a fost anulat. "Am decis să nu mai jucăm această partidă deoarece reprezentanţii formaţiei din Debrecen au decis ca meciul să se joace pe un teren sintetic de slabă calitate", a spus Cornel Şfaiţer.

ISB Media Holding Ltd anunţă, într-un comunicat, că, la fel ca până în prezent, toate meciurile din Liga 1 şi Cupa Ligii vor fi prezentate în direct şi la televiziunile Look Plus şi Look TV, respectiv prin platforma digitală KooLNet, prin intermediul SeeNow. Potrivit RCS & RDS, meciurile din Liga 1 şi Cupa Ligii...

Echipa Dinamo Bucureşti a pierdut primul meci amical disputat în stagiul de pregătire din Turcia, după ce a fost învinsă, cu scorul de 3-1 (3-0), de formaţia Bursaspor, locul cinci în prima ligă turcă. Pentru Dinamo a marcat Boubacar Mansaly, în minutul 89, el transformând un penalty obţinut de Patrick Petre.

Mijlocaşul portughez João Carlos Amaral Marques Coimbra, care a evoluat ultima oară la formaţia Académico Viseu din liga secundă, a semnat un contract cu FC Rapid şi începând de vineri se pregăteşte cu lotul condus de Cristian Pustai. "João Coimbra a semnat cu FC Rapid Bucuresti. Îi urăm bun venit!".

Preşedintele FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat că gruparea botoşăneană va susţine 7 meciuri amicale în această iarnă, cu formaţii printre care se numără Debreceni VSC, Lokomotiv Sofia şi MTK Budapesta. "În această pauză competiţională, am stabilit să susţinem şapte meciuri de verificare", a spus Cornel Şfaiţer.

Formaţia CS Universitatea Craiova va întâlni Kazar Lankaran, echipă la care evoluează fundaşul român Adrian Scarlatache, în al doilea meci amical pe care îl va disputa în cadrul stagiului de pregătire din Turcia, informează, vineri, site-ul oficial al grupării oltene. Conform programului, partida cu ocupanta locului 5...

Digi Sport va transmite, în direct, meciurile din Liga 1 şi Cupa Ligii, începând din luna februarie, precum şi următoarele sezoane ale celor două competiţii, până în 2019, potrivit unui comunicat remis de compania RCS & RDS, care deţine această televiziune. Potrivit sursei citate, compania RCS & RDS nu va percepe clienţilor...

Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua Bucureşti, Valeriu Argăseală, a declarat, după întâlnirea avută cu reprezentanţii Clubului Sportiv al Armatei, că se caută soluţii pentru ca echipa de fotbal să poată folosi emblema şi culorile încă din returul Ligii 1.

FC Steaua a ajuns, joi, la un acord cu conducerea Clubului Sportiv al Armatei pentru folosirea mărcii Steaua, la capătul unor negocieri care au durat aproximativ o oră şi 45 de minute, a anunţat unul dintre avocaţii grupării conduse de Gigi Becali. La întâlnirea care a avut loc la sediul Clubului Sportiv al Armatei...

Portarul ceh Miloš Buchta, care a semnat cu FC Rapid Bucureşti un contract valabil până în vară cu opţiune de prelungire, a declarat, miercuri, că transferul la gruparea bucureşteană reprezintă o provocare şi o nouă motivaţie după cinci ani şi jumătate petrecuţi la Gaz Metan Mediaş.

Andrei Cerlincă, mijlocaş care a semnat un contract valabil cinci sezoane cu FC Rapid, a declarat, joi, că îşi doreşte să pună umărul la salvarea de la retrogradare a echipei giuleştene, aflată pe ultimul loc al Ligii 1 la finalul turului. "Rapid este un club mare, o echipă cu tradiţie", a spus Cerlincă.

Atacantul echipei Rapid Bucureşti, Daniel Pancu, a declarat, joi, că şi-ar dori să îi aibă colegi în retur pe Daniel Niculae şi Cristian Săpunaru, el precizând că un alt fost jucător al grupării giuleştene, Nicolae Grigore, va reveni probabil după ce îşi reziliază contractul cu Apollon Limassol.

Fundaşul Gabriel Tamaş, care a evoluat ultima dată la Watford, a semnat, joi, o înţelegere valabilă doi ani cu FC Steaua, din postura de fotbalist liber de contract, a declarat impresarul jucătorului, Florin Manea. "Gabriel Tamaş e jucătorul Stelei pentru următorii doi ani, a semnat acum", a declarat Manea.

Clubul Oţelul Galaţi a anunţat, joi, că l-a împrumutat pe mijlocaşul Laureţiu Iorga de la gruparea Pandurii Târgu-Jiu, înţelegerea fiind valabilă până la finalul acestui sezon. "Nu puteam să rămân nepăsător atunci când am văzut situaţia dificilă cu care se confruntă Oţelul", a declarat Laureţiu Iorga.

Atacantul olandez Geoffrey Castillion crescut de Ajax Amsterdam a fost prezentat oficial la Universitatea Cluj. "A fost o prioritate pentru noi aducerea unui atacant. Îl cunosc foarte bine și sunt convins că se va impune. Va ajuta mult această echipă", a declarat antrenorul George Ogăraru, în fața presei.

Fundașul Mateo Sušić s-a prezentat la reunirea CFR-ului, dar are mai multe oferte și e gata să părăsească România. Fotbalistul de 24 de ani a participat la primul antrenament condus de Eugen Trică, însă e dezamăgit de incertitudinea care planează în Gruia de câteva luni. Fundașul lateral neagă faptul că și-ar fi depus memoriu.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunțat, într-un comunicat, că "menține disponibilitatea de a purta în continuare discuții" cu clubul de fotbal FC Steaua, pentru a găsi "soluții legale care să vină în sprijinul promovării valorilor sportului românesc". După ce gruparea de fotbal a pierdut sigla și culorile în...

Impresarul Florin Manea a declarat, miercuri, că Dinamo a făcut o ofertă pentru achiziţionarea fundaşului Gabriel Tamaş, liber de contract, după ce s-a aflat că Steaua îl doreşte pe jucătorul în vârstă de 31 de ani. "În acest moment, Gabi Tamaş este liber de contract, a reziliat contractul cu Watford", a declarat Manea.

Fundaşul polonez Łukasz Szukała a scris, miercuri, pe pagina sa de pe un site de socializare după perfectarea transferului de la Steaua la Al Ittihad, formaţie pregătită de Victor Piţurcă, că un capitol memorabil din viaţa sa se încheie. "Astăzi, un memorabil capitol din viaţa mea se încheie , a scris Szukała pe Facebook.

FC Dinamo va disputa una dintre cele patru partide amicale programate în turneul de pregătire din Turcia în compania echipei chineze Guangzhou R&F, pregătită de tehnicianul Cosmin Contra, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare. Programul meciurilor amicale pe care echipa antrenată de Mihai...

Lotul echipei Dinamo Bucureşti a plecat, miercuri, de pe Aeroportul Henri Coandă, în primul stagiu de pregătire centralizată din acest an, în Turcia, la Side, antrenorul Mihai Teja având la dispoziţie 24 de jucători. Echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare va fi cazată la Hotel "Starlight" din Side şi va disputa...

Atacantul brazilian Henrique de Jesus Bernardo, ultima oară la ASA Târgu-Mureş, a semnat un contract cu FC Dinamo, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare. "Transferul la Dinamo este un pas important în cariera mea. Sunt foarte bucuros că voi îmbrăca tricoul unui club mare al României2.

Jucătorul formaţiei CSMS Iaşi, Alexandru Creţu, a declarat că nu se teme de concurenţă dacă s-ar transfera la Steaua Bucureşti, Astra Giurgiu sau Dinamo Bucureşti, precizând că îşi doreşte să evolueze pentru o echipă mare chiar din această iarnă. "Îmi doresc sa fac pasul la o echipă maret", a spus Alexandru Creţu.

Preşedintele FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat că după mai multe negocieri cu oficialii clubului Concordia Chiajna, a reuşit să obţină transferul jucătorului Neluţ Roşu. "Am negociat de ceva timp cu cei de la Chiajna, dar în cele din urmă am reuşit. Neluţ Roşu a semnat cu FC Botoşani şi va fi jucătorul nostru pentru un an".
|
|
|
|
S-au nascut azi
Alessandro Caparco
Italia
43 ani
Bernard Onanga Itoua
Congo
38 ani

Bismarck
Brazilia
57 ani

Bora Milutinović
Serbia
82 ani

Darko Pančev
Macedonia
61 ani
Doru Dudiță
România
49 ani
Dragoș Grigore
România
40 ani

Emre Belözoğlu
Turcia
46 ani
Gabriel Caramarin
România
49 ani

Gabriel Milito
Argentina
46 ani
GENOA 1893
Italia
133 ani
Georgi Sarmov
Bulgaria
41 ani

Gökhan Zan
Turcia
45 ani

Javad Nekounam
Iran
46 ani

Jean-Jacques Tizié
Coasta de Fildeș
54 ani

Marcel Desailly
Franța
58 ani

Marco Osório
Portugalia
47 ani

Mehmet Topuz
Turcia
43 ani

Rabie Yassin
Egipt
66 ani

Rafinha
Brazilia
41 ani
Raúl Albentosa
Spania
38 ani

REAL SOCIEDAD
Spania
117 ani

Tomáš Skuhravý
Cehia
61 ani
|
|
|
|