|






























|

Dorinel Munteanu a precizat că formația sa nu are altă opțiune decât victoria în partida sămbătă, cu Ceahlăul Piatra-Neamț. "Meciul cu Ceahlăul este important din punct de vedere al punctelor puse în joc, iar noi avem mare nevoie de ele. Nu va fi ușor, așa că vreau atitutine, o reacție pozitivă din partea echipei".

Comitetul de Urgență al FRF a aprobat calendarul competițional la nivelul primelor trei ligi și al Cupei României până la finalul acestui sezon. Ultima etapă a Ligii 1 se va juca pe 19 mai, iar finala Cupei României va avea loc pe 23 mai. Liga 2 se va încheia pe 2 iunie, iar Liga 3 pe 1 iunie.

La 35 de ani, Claudiu Niculescu nu și-a pierdut pofta de goluri. ÃŽn carieră a marcat de 12 ori în poarta “roș-albaștrilorâ€, dar mai are goluri de dat. "Clau-gol" așteaptă întâlnirea de luni și mizează pe o victorie în fața propriilor suporteri. "Avem acest avantaj de partea noastră, publicul va fi principalul nostru atu".

Lusitanul a anunțat la finalul conferinței de presă de ieri că nu va avea nici un fel de pretenție financiară din partea șefilor clubului dacă va rata obiectivul trasat de aceștia în momentul înregimentării sale: câștigarea titlului. "Plec de aici fără nici un ban dacă nu îmi fac treaba", a subliniat "Animalul".

Iuliu Mureșan a spus că, pentru a nu face pași greșiti în lupta pentru titlu, echipa sa trebuie să câștige meciul de vineri, de la Mediaș. "Sper să fie încă trei puncte. Ne dorim foarte mult. Cel mai important pentru noi este să nu facem pași greșiți și să ne atingem obiectivele în fiecare partidă", a spus Mureșan.

Narcis Răducan a declarat că nu se așteaptă la un meci ușor contra Universității Cluj, contând pentru etapa a 20-a a Ligii 1, mai ales că stadionul va fi plin de fani adverși, dar și pentru că terenul nu se prezintă în condiții bune. "Am înțeles că terenul de la Cluj nu se prezintă în condiții tocmai bune", a spus Răducan.

Răzvan Lucescu se așteaptă la o partidă intensă cu Petrolul Ploiești, contând pentru etapa a 20-a a Ligii 1. "De fiecare dată când am jucat cu Petrolul a fost intensitate. Va fi tensiune și suspans, pentru că echipele considerate mai mici vor pune mari probleme", a completat Lucescu.

Echipa Steaua a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-1), partida amicală cu divizionara secundă Astra II Giurgiu, disputată, miercuri, la Centrul de Fotbal Mogoșoaia. Golurile au fost marcate de Mihai Costea (minutul 22) pentru Steaua, respectiv Daniel Hoprich (minutul 41) pentru Astra II.

Tehnicianul formației CFR Cluj a declarat astăzi că nu a luat o decizie în privința goalkeeper-ului care îl va înlocui pe Beto, suspendat. Jorge Costa a completat că titularizarea francezului Nicolas Godemeche pentru meciul de la Mediaș, cu Gaz Metan, stă sub semnul întrebării.

Fundația Comunitară Cluj, alături de clubul de fotbal Universitatea Cluj, finanțează trei proiecte sportive și susține tineri cu burse, cu suma totală de 13.400 lei, din Fondul "U pentru Cluj". Banii provin din licitația cu 24 de tricouri de colecție marca "U" Cluj, prezentate de către jucători la meciul inaugural de pe Cluj Arena.

Nicolas Godemeche i-a dat emoții lui Jorge Costa în ultimele zile, după ce a ieșit accidentat din confruntarea cu FCM, dar jucătorul s-a recuperat și se antrenează normal. "El s-a antrenat ieri, nu este nici o problemă, a suferit doar o ușoară contractură și va putea juca cu Gaz Metan, a explicat Ovidiu Dragoș.

Conflictul dintre Ionuț Badea și Gabriel Boștină și-a atins ieri punctul maxim, când mijlocașul a fost trimis la echipa secundă, în Liga 3. Cu mai puțin de o săptămână înaintea derby-ului cu Steaua, apele la Universitatea se învolburează serios. Boștină s-a prezentat ieri la primul antrenament al echipei secunde.

Mijlocașul Alex Curtean va reveni la antrenamentele echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare, după ce a fost oprit de la efort în ultimele zile, precizează site-ul oficial al clubului de fotbal Dinamo București. "Curtean își va relua antrenamentele la parametri normali", a explicat medicul Liviu Bătineanu.

Atacantul tunisian Hamza Younes, care a semnat săptămâna trecută un contract valabil trei ani și jumătate cu Petrolul Ploiești, a primit, marți, cartea verde și va putea juca pentru noua sa echipă în partida din deplasare cu Rapid, din cadrul etapei a 20-a a Ligii 1. Younes a jucat 176 de meciuri pentru CS Sfaxien.

Procurorul DNA care a susținut pledoaria acuzării la finalul dosarului Valiza le-a spus judecătorilor instanței supreme că George Becali și avocata Alina Ciul ar trebui condamnați la pedepse cu executare, în timp ce pentru Pițurcă, Marino și Sponte a cerut pedepse cu suspendarea executării.

Clubul CFR 1907 Cluj și o academie internațională de fotbal din Genova au încheiat un parteneriat, în urma căruia 4 jucători străini vor fi testați la gruparea ardeleană. Morris Pagniello, și ambasadorul sportiv Ben Johnson, fostul sprinter canadian, au propus 4 jucători pentru echipa secundă a lui CFR Cluj.

După portarul Andrei Radu, încă un internațional de juniori, atacantul Bogdan Răzvan Stavilă, s-a despărțit de clubul Steaua și a semnat cu marea rivală Dinamo, a anunțat gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare. Stavilă, în vârstă de 17 ani, aflat în atenția cluburilor Fulham și Empoli, a semnat ieri un contract cu alb-roșii.

Rezumatul etapei în cifre | Etapa a 19-a pe scurt | 1. FC Brasov - Pandurii Targu-Jiu 2 - 1 (1-0) | Brașovul este neînvinsă în 2012, 8 jocuri - 6 victorii - 2 remize! A fost al 4-lea meci disputat de gorjeni pe terenul stegarilor, de fiecare dată oltenii părăsind terenul învinși.

Președintele executiv al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat că atacantul Daniel Pancu, accidentat în partida de sâmbătă, cu "U" Cluj, va reveni pe teren peste aproximativ două-trei săptămâni, analiza RMN indicând doar o entorsă la genunchiul drept. "Daniel a făcut astăzi analiza RMN, iar veștile sunt foarte bune".

FC Brasov - Pandurii Targu-Jiu 2 - 1, CFR 1907 Cluj - FCM Targu-Mures 1 - 0, Vointa Sibiu - Astra Ploiesti 1 - 0, Rapid Bucuresti - Universitatea Cluj 1 - 1, Dinamo - Gaz Metan Medias 2 - 0, Petrolul Ploiesti - FC Vaslui 1 - 2, CS Mioveni - Steaua 0 - 1, Ceahlaul Piatra-Neamt - Sportul 1 - 2, Concordia Chiajna - Otelul Galati 1 - 0

Antrenorul Răzvan Lucescu a declarat, luni, că, în ciuda accidentării grave suferite în meciul cu Universitatea Cluj, este normal să i se prelungească acordul cu FC Rapid atacantului Daniel Pancu, deoarece el a fost loial, iar clubul giuleștean a câștigat din transferurile sale de-a lungul timpului.

Fundașul dinamovist Srgian Luchin, care a împlinit luni 26 de ani, a declarat că își dorește drept cadou să câștige un trofeu cu Dinamo, deși a primit până acum doar niște semne pe picior, de la crampoanele colegului său Laurențiu Rus. "Ce mi-am mai dorit și de Anul Nou, câștigarea unui trofeu", a spus Luchin.

Mijlocașul dinamovist Laurențiu Rus a declarat, luni, că nu crede că Steaua, situată acum pe locul 4, la opt puncte de Dinamo, ar avea multe șanse să ajungă pe prima poziție a clasamentului Ligii 1 până la Paște, așa cu dorește finanțatorul ei, Gigi Becali. "Nu știu dacă are vreo șansă să ajungă până de Paști pe primul loc".

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat după victoria din meciul cu CS Mioveni, scor 1-0, că fotbaliștii echipei bucureștene nu au jucat nimic și că nu au nicio șansă la titlu cu un astfel de joc. "Nu am jucat nimic. Am jucat numai după ureche. Dacă jucăm așa nu avem nicio șansă la titlu", a spus Gigi Becali.

Valeriu Răchită, antrenorul echipei Petrolul Ploiești, s-a arătat dezamăgit că formația sa nu a obținut măcar un punct în meciul cu FC Vaslui (1-2), de duminică seara. "A fost un meci pe care, după cum se desfășurase prima repriză, nu credeam că putem să-l pierdem", a declarat Răchită.

Antrenorul formației Steaua București, Ilie Stan, a afirmat că victoria obținută duminică, la CS Mioveni (1-0), este una meritată și va asigura echipei liniștea necesară pentru pregătirea următoarei partide. "Ne-am creat foarte multe ocazii, dar am făcut și greșeli în același timp", a declarat tehnicianul Stelei.

FC Vaslui a învins în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa Petrolul Ploiești, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii 1, în care vasluienii au înscris golul victoriei în minutul 88. Golurile au fost marcate de Buhuși (17) pentru gazde, respectiv Wesley (63 penalti) și Stanciu (88) pentru FC Vaslui.

Dinamo a învins în primul său meci pe Arena Națională, echipa Gaz Metan Mediaș, cu scorul de 2-0 (2-0), în etapa a 19-a a Ligii 1, oaspeții evoluând aproape de la început în inferioritate numerică. Golurile echipei Dinamo au fost marcate de Cătălin Munteanu (11 penalty) și Ionel Dănciulescu (28).

Rapid a remizat pe teren propriu cu echipa Universitatea Cluj, într-un meci în care oaspeții au egalat spre finalul jocului. Golurile au fost marcate de Dan Alexa (66) pentru Rapid București, respectiv Gheorghe Grozav (81) pentru Universitatea Cluj. La meci au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.

Site-ul oficial al clubului de fotbal Dinamo București anunță numerele jucătorilor pentru returul Ligii I, brazilianul Michel Platini, transferat în această iarnă, urmând să poarte tricoul cu numărul 8. Numărul 1 va fi purtat de portarul Silviu Ciucă, Iulian Tameș va avea numărul 19 pe tricou.

Răzvan Lucescu, antrenorul echipei de fotbal Rapid București, a declarat că fiecare meci este o finală pentru formația sa, în returul actualului campionat. "Nu mai este loc pentru greșeli, pentru că acum se recuperează greu punctele, fie că lupți în fruntea sau la subsolul clasamentului", a declarat Lucescu jr.

CFR Cluj a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), pe FCM Târgu-Mureș, și a trecut pe primul loc în clasament, cu 42 de puncte. Unicul gol al meciului a fost marcat de grecul Pantelis Kapetanos, în minutul 25, cu o execuție din cădere, după un corner executat de Bastos.

Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat, vineri, că echipa Oțelul Galați are nevoie de un start foarte bun de retur pentru a mai spera la îndeplinirea obiectivului propus la începerea campionatul, și anume câștigarea titlului. Oțelul va juca primul meci oficial din acest an cu Concordia Chiajna.

Echipa Steaua București a urcat două poziții și ocupă locul 84, cu 128,5 puncte, în clasamentul pe luna februarie al IFFHS, fiind formația română cel mai bine clasată în această ierarhie. Următoarea echipă română din clasamentul IFFHS, după Steaua, este FC Vaslui, în urcare trei poziții.

Atacantul Ionel Dănciulescu a declarat că echipa Dinamo intră mai greu în ritm și a precizat că adevărata față a formației din care face parte se va vedea peste trei-patru etape. "Sper să fie de bun augur această venire a noastră pe Arena Națională. ÃŽnceputul e dificil, așa a fost mereu până ne intrăm în ritm".

Antrenorul dinamoviștilor, Liviu Ciobotariu, a declarat, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să fie atenți în meciul cu Gaz Metan Mediaș de sâmbătă, fiind convins că adversarii nu au uitat înfrângerea cu scorul de 5-0 din turul campionatului. "Suntem nerăbdători să înceapă returul, echipa e pregătită.

Managerul general al formației Petrolul Ploiești, Valeriu Răchită, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că echipa sa are nevoie de minimum 15 puncte până la sfârșitul sezonului pentru a se salva de la retrogradare, informează site-ul oficial al grupării prahovene.

Tehnicianul Universității Cluj crede că echipa sa se poate întoarce neînvinsă din Giulești. "Am avut o perioadă foarte bună de pregătire și pentru prima dată funcționăm ca și un grup unit, ceea ce mă bucură foarte mult. Acesta este un nou început pentru noi, pentru Universitatea Cluj", a declarat Ionuț Badea.

Jucătorul echipei de fotbal Universitatea Cluj, Octavian Abrudan, susține că echipa sa poate să obțină cel puțin un punct în partida pe care o va disputa sâmbătă, la București, cu Rapid în etapa a 19-a a Ligii 1 de fotbal. "Mergem la București să obținem punct sau puncte", a declarat Octavian Abrudan.

Formația Steaua București a învins, miercuri, cu scorul de 2-1 (1-1), într-un meci amical disputat la Constanța, pe divizionara secundă Farul, prin golurile reușite de Florin Costea (18) și Tiberiu Bălan (73). Pentru Farul a înscris Adrian Pătulea, în minutul 42, din penalti.

FC Dinamo și Cernomoreț Odessa, locul 11 in prima liga a Ucrainei, au ajuns la un acord pentru transferul temporar al jucătorului Elis Bakaj, până la finalul actualei ediții de campiona. Bakaj a ajuns la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare în luna februarie a anului trecut, de la Dinamo Tirana.

Jucătorul echipei de fotbal CFR 1907 Cluj, Nicolas Godemeche, a declarat că echipele Dinamo, Steaua și Rapid sunt principalele contracandidate la titlu pentru formația sa. El a adăugat că la primul său meci oficial în echipa CFR nu are emoții și că formația sa trebuie să câștige partida cu FCM Târgu-Mureș.

Mijlocașul formației Universitatea Cluj, Dorinel Popa, a declarat că pentru a obține un rezultat pozitiv echipa sa trebuie să atace din primul minut în partida cu Rapid, programată, sâmbătă, pe stadionul "Giulești", în cadrul etapei a 19-a a Ligii 1. "Meciurile cu Rapid și Steaua vor fi foarte grele", a spus Popa.

Jorge Costa a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că victoria e importantă și pentru a se menține aproape de primul loc din clasament. "Sper să facem un joc bun cu Târgu-Mureș și să luăm toate cele trei puncte. Pentru noi este important să nu pierdem contactul cu primele locuri".

Mijlocașul Nicolae Grigore a declarat, marți, că jucătorii echipei Rapid și-au propus să profite de faptul că în partea a doua a campionatului Ligii 1 vor disputa mai multe partide pe stadionul "Giulești - Valentin Stănescu" decât în deplasare. "Este un avantaj faptul că jucăm mai multe meciuri pe Giulești".

Transferul lui Weldon în China este portița pe care Pantelis Kapetanos a pătruns în primul "11" al CFR-ului. Grecul a marcat de două ori în ultimul joc de pregătire, cu echipa secundă a clubului, și este anunțat ca titular pentru postul de atacant în noul sistem gândit de Jorge Costa.

Adrian Cristea va îndeplini un rol mult mai ofensiv în 2012, urmând să evolueze în atacul "Șepcilor roșii", în cuplu cu Niculescu sau Tony. Universitatea a revenit din Antalya cu o nouă față, una mai ofensivă. Returul de campionat bate la ușă, iar "studenții" și-au reluat ieri antrenamentele la Cluj.

Petrolul Ploiești a învins cu 2-0 (1-0) formația letonă Liepajas Metalurgs, duminică, în ultimul meci amical din stagiul de pregătire din Antalya. Petrolul s-a impus prin golurile marcate de Florentina Dumitru (15) și Daniel Oprița (69 - penalty). Accidentați, Surugiu și Neagu n-au fost folosiți.

"Bătrâna Doamnă" a fotbalului românesc, UTA Arad, a învins cu scorul de 2-1, pe Honved Budapesta, echipă ce evoluează în prima liga a fotbalului din Ungaria, într-un joc de pregătire. Partida s-a disputat în orașul Mako, din țara vecină, pe un teren sintetic. UTA a evoluat în următoarea alcătuire:

Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că a discutat cu portarul Ciprian Tătărușanu, care a fost în vizită la el, și i-a spus acestuia că nu o să mai fie pedepsit, după ce în ultimele zile l-a criticat dur. "Tătărușanu a venit azi la mine și mi-a zis că ce s-a spus despre el nu e adevărat", a spus Gigi Becali.
|
|
|
|
S-au nascut azi
Attila Hadnagy
România
46 ani

BANÍK OSTRAVA
Cehia
104 ani

Carlos Bacca
Columbia
40 ani

Diego Benaglio
Elveția
43 ani
Dinu Todoran
România
48 ani

Gary Speed
Țara Galilor
57 ani
Gheorghe Biță
România
63 ani

Gylfi Sigurðsson
Islanda
37 ani

Hélder Godinho
Portugalia
49 ani
Ilie Balaci
România
70 ani

Jacques Munaron
Belgia
70 ani

João Moutinho
Portugalia
40 ani
José Romera
Spania
39 ani

Lars Bohinen
Norvegia
57 ani
Lucian Itu
România
48 ani

Markus Babbel
Germania
54 ani

Michel Platini
Brazilia
43 ani
Petre Marin
România
53 ani
Raul Unchiaș
România
51 ani

Rodrigo
Brazilia
51 ani

Roman Sharonov
Rusia
50 ani

Selim Benachour
Tunisia
45 ani
Ștefan Nanu
România
58 ani
Đorđe Vlajić
Serbia
49 ani
|
|
|
|