|






























|

Managerul sportiv al clubului CFR Cluj, Bogdan Mara, a declarat, duminică seara, că este extraordinar faptul că gruparea ardeleană a câştigat titlul de campioană având în vedere că obiectivul a fost fixat în iarnă, la jumătatea sezonului.
"Este ceva extraordinar. Chiar

Jucătorul Ciprian Deac a declarat, duminică seară, că CFR Cluj a meritat să câştige titlul de campioană, deoarece a fost echipa mai constantă. El a spus că l-ar ţine pe Dan Petrescu 20 de ani la CFR Cluj, deoarece este

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, duminică seara, după ce a câştigat titlul în Liga 1, că i-a fost foarte teamă să nu piardă în partida cu FC Viitorul (1-0) munca depusă pe parcursul anului.
"A fost

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat, duminică seara, că este foarte dezamăgit de faptul că nu a câştigat titlul, precizând că îşi reproşează ratarea obiectivului.
"Sunt foarte dezamăgit că nu am reuşit să câştigăm titlul. Normal că îmi

Căpitanul Mário Camora a declarat, duminică seară, că CFR Cluj a meritat să câştige campionatul, subliniind că presiunea a fost foarte mare la meciul cu FC Viitorul.
"A fost foarte greu, dar am meritat să căştigăm campionatul. A fost foarte mare

CFR Cluj a câştigat titlul de campioană a României la fotbal, duminică seara, după ce a învins-o pe FC Viitorul Constanţa cu scorul de 1-0 (1-0), pe teren propriu, în etapa a 10-a, ultima, din faza play-off a Ligii 1

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că atacantul Denis Alibec nu a fost exclus din lot, dar a menţionat că acesta nu va evolua nici în partida cu Astra Giurgiu de duminică.
"Denis

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Florin Bratu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că adversara din partida de sâmbătă, Concordia Chiajna, stă mult mai bine defensiv de la instalarea tehnicianului Ionuţ Badea, dar cu toate acestea susţine că formaţia sa

Gigi Becali a declarat, vineri, că FCSB îl va achiziţiona pe Billel Omrani de la CFR Cluj, urmând să plătească o clauză de reziliere de 200.000 de euro. Directorul sportiv al grupării ardelene, Bogdan Mara, a spus că în cazul

⚽️ Marți, 15 mai 2018
15.05.2018, Sfântu Gheorghe, Stadion: "Municipal", ora: 18:30, live Telekom Sport, Digi Sport, Look TV
PLAY-OUT: Sepsi Sfântu Gheorghe - ACS Poli Timișoara 3 - 0 (1-0)
Au marcat: 1-0 I. Fülöp (45+5), 2-0 I. Fülöp (80), 3-0 Tandia

Mijlocaşul albanez Kamer Qaka, de la CSM Politehnica Iaşi, a semnat, miercuri, un contract pe o perioadă de cinci ani cu Fotbal Club FCSB, a anunţat clubul "roş-albastru" pe site-ul său oficial.
Qaka se va alătura lotului în luna iunie şi

Comentatorul sportiv Cristian Ţopescu, în vârstă de 81 de ani, a încetat din viaţă, marţi. Nadia Comăneci şi-a exprimat tristeţea după decesul comentatorului sportiv Cristian Ţopesc, căruia i-a mulţumit pentru "momentele minunate".
Cristian Ţopescu a murit la Spitalul Elias din Bucureşti,

Poli Timișoara - Juventus 2-0, FC Viitorul - CSM Politehnica Iași 1-0, FC Voluntari - Sepsi Sfântu Gheorghe 1-2

Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti a împlinit, luni, 70 de ani de la înfiinţare, în cele şapte decenii de existenţă gruparea Ministerului Afacerilor Interne câştigând 128 de medalii olimpice, 1068 la Campionatele Mondiale şi 1354 la Campionatele Europene.
"14 mai este o

⚽️ Vineri, 4 mai 2018
04.05.2018, Timișoara, Stadion: "Dan Păltinişanu", ora: 18:00, live Telekom Sport, Digi Sport, Look TV
PLAY-OUT: ACS Poli Timișoara - FC Voluntari 2 - 3 (0-2)
Au marcat: 0-1 D. Benzar (7), 0-2 L. Marinescu (44 penalty), 1-2 Artean

Tehnicianul Florin Bratu a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că după părerea sa formaţia Dinamo s-ar fi aflat printre primele trei echipe dacă ar fi ajuns în play-off-ul Ligii 1. El a precizat că dintre jucătorii cărora le expiră

Obiectivul nostru este să nu pierdem niciun joc până la finalul campionatului, a declarat antrenorul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, Eugen Neagoe, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută înaintea meciului cu Concordia Chiajna, contând pentru etapa a 8-a a play-out-ului

Antrenorul echipei de fotbal CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, ştie că va avea un meci dificil cu CFR Cluj, în deplasare, dar doreşte să scoată un rezultat bun pentru a termina campionatul pe podium.
"Va fi un meci dificil, CFR este

Directorul general al FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat că incidentele de la Sfântu Gheorghe ar fi fost provocate de faptul că un fan al gazdelor a fluturat un steag al Ungariei în zona galeriei "alb-roşii". Ulterior, el a revenit

Antrenorul FC Dinamo, Florin Bratu, a declarat că s-a temut pentru Ionel Dănciulescu, aflat în mijlocul incidentelor de la Sfântu Gheroghe, din finalul meciului cu Sepsi.
"Nu am văzut exact ce s-a întâmplat. Din păcate s-a dat cu gaze, Dănciulescu a

⚽️ Vineri, 27 aprilie 2018
27.04.2018, Voluntari, Stadion: "Anghel Iordănescu", ora: 20:45, live Telekom Sport, Digi Sport, Look TV
PLAY-OUT: FC Voluntari - Juventus Bucureşti 0 - 1 (0-0)
A marcat: 0-1 V. Gheorghe (58 penalty)
⚽️ Sâmbătă, 28 aprilie 2018
28.04.2018, Timișoara, Stadion: "Dan

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, duminică, după egalul înregistrat de formaţia sa în meciul cu CFR Cluj, că s-a rugat la sfinţi, la Maica Domnului şi la Dumenzeu să nu piardă şi consideră că echipa antrenată de Nicolae Dică

Tehnicianul echipei FCSB, Nicolae Dică, a declarat, duminică seară, după remiza cu CFR Cluj, scor 1-1, că şi-ar fi dorit mai multă personalitate pe faza ofensivă, însă important este că jucătorii au reuşit să revină după ce au primit gol

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat duminică seară, după remiza cu FCSB, scor 1-1, că îşi felicită jucătorii pentru prestaţie şi că l-au deranjat unele situaţii legate de arbitraj, însă a adăugat că centralul Istvan Kovács nu este

Antrenorul FCSB, Nicolae Dică, a declarat, sâmbătă, că zilele din această săptămână au trecut greu pentru el, înaintea meciului cu CFR Cluj, care paote fi decisiv în lupta pentru titlu. "A fost o săptămână foarte grea, zilele au trecut greu,

Tehnicianul Florin Bratu a fost întrebat, la conferinţa de presă organizată sâmbătă, dacă şi-ar dori ca jucătorii dinamovişti să cumpere acţiuni la clubul "alb-roşu". Bratu a răspuns cu umor că nu-şi doreşte să fie plătit de propriii jucători, care l-ar

Cluburile Astra Giurgiu şi Gaz Metan Mediaş nu au primit licenţa pentru participarea în cupele europene, ediţia 2018-2019, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Solicitarea grupării din Mediaş a fost respinsă din start deoarece clubul se află în procedura

Antrenorul echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, Eugen Neagoe, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute înaintea meciului de luni cu Dinamo Bucureşti, care se va juca pe teren propriu în cadrul play-out-lui Ligii 1 de fotbal, că echipa sa

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat că regret ceea ce spune atunci cândeste nervos, el menţionând că formaţia sa a fost dezavantajată de arbitri, însă nu a fost ceva intenţionat, ci "pentru că aşa a fost să fie".
"Se

Tehnicianul echipei FC Voluntari, Adrian Mutu, a declarat, vineri seară, după meciul cu Juventus Bucureşti, scor 0-1, că jucătorii săi au evoluat destul de bine şi nu au de ce să fie supăraţi, iar adversarii "au făcut antijoc", în ultimele

Antrenorul echipei de fotbal CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, a declarat, într-o conferinţă de presă, că meciul cu FC Viitorul, programat, sâmbătă, în etapa a 7-a a play-off-ului Ligii 1, e important pentru ca formaţia lui să se menţină pe

Directorul general al grupării FC Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat, că trebuie să fie realist şi să accepte faptul că în sezonul viitor formaţia alb-roşie, care acum activează în play-out-ul Ligii 1, nu va putea să se lupte pentru câştigarea

Îngrețoșat încă de alegerile de la FRF, n-am avut niciun chef să mă uit la meciurile acestei etape. De altfel, cu greu scriu aceste rânduri. Căci ceea ce s-a întâmplat pe 18 aprilie 2018 a fost o nouă zi neagră

Drectorul sportiv al CFR Cluj, Bogdan Mara, a declarat că FCSB a cerut arbitri străini la meciul de duminică, dintre cele două formaţie clasate pe primele două locuri ale ierarhiei Ligii 1, precizând că gruparea pe care o reprezintă este

⚽️ Vineri, 20 aprilie 2018
20.04.2018, Bucureşti, Stadion: "Dinamo", ora: 20:45, live Telekom Sport, Digi Sport, Look TV
PLAY-OUT: Dinamo Bucureşti - ACS Poli Timișoara 1 - 0 (0-0)
A marcat: 1-0 R. Moldoveanu (74)
⚽️ Sâmbătă, 21 aprilie 2018
21.04.2018, Chiajna, Stadion: "Concordia", ora:

Tehnicianul echipei FCSB, Nicolae Dică, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu FC Viitorul, scor 2-2, că formaţia sa a avut o primă repriză foarte slabă, însă în a doua a arătat mult mai bine şi ar fi putut chiar

Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a remizat cu FC Viitorul, scor 2-2, că echipa lui Nicolae Dică a jucat atât de slab în prima repriză încât părea drogată.
"Prima repriză m-am gândit că au mâncat ceva, că

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Nicolae Dică, a declarat, într-o conferinţă de presă, că "în mare" cunoaşte filosofia tehnicianului Gheorghe Hagi, dar a precizat că îi e dificil să anticipeze cum va evolua FC Viitorul în meciul direct de sâmbătă

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Florin Bratu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că înlocuirea tehnicianului Leo Grozavu cu Adrian Neaga la conducerea formaţiei ACS Poli Timişoara va conta în meciul direct de vineri, dar a precizat că formaţia

Antrenorul echipei de fotbal CS Universitatea Craiova, Devis Mangia, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că meciul cu FC Botoşani, din semifinalele Cupei României, va fi unul foarte dificil.
''E un meci foarte dificil, sunt 180 de minute şi poate

Fundaşul portughez Mario Camora a devenit jucătorul cu cele mai multe meciuri în Liga 1 pentru CFR Cluj, ajungând la 203 partide în primul eşalon, cu ocazia întâlnirii FC Viitorul - CFR, câştigată cu 2-1 de oaspeţi, informează site-ul Ligii

S-a încheiat prima parte a play-off-ului, având-o pe Steaua în frunte, după ce la start se afla pe locul 2. Acest lucru se datorează pasului greșit făcut de CFR Cluj cu Astra acasă, o echipă debusolată, fără obiectiv și căpătâi,

⚽️ Vineri, 13 aprilie 2018
13.04.2018, Voluntari, Stadion: "Anghel Iordănescu", ora: 20:45, live Telekom Sport, Digi Sport, Look TV
PLAY-OUT: FC Voluntari - Dinamo Bucureşti 2 - 4 (0-3)
Au marcat: 0-1 D. Popa (22), 0-2 I. Balaur (32 autogol), 0-3 Mahlangu (38),

Naif Hazazi, în vârstă de 29 de ani, internaţional în echipa Arabiei Saudite, a semnat până în vară, cu posibilitate de prelungire cu FC Botoşani.
Atacantul are 42 de partide în echipa naţională, pentru care a marcat de 10 ori.
Ultimul club

Antrenorul Fotbal Club FCSB, Nicolae Dică, a declarat că nu se compară declaraţiile făcute de Constantin Budescu la adresa stafului tehnic cu cele ale lui Alexandru Băluţă despre tehnicianul Devis Mangia, astfel că mijlocaşul nu va fi sancţionat cu excluderea

Fostul internaţional Adrian Mutu a fost instalat, sâmbătă, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal FC Voluntari, el înlocuindu-l pe Claudiu Niculescu, tehnician care şi-a reziliat de comun acord contractul cu gruparea ilfoveană.
"Adrian Mutu a semnat cu FC Voluntari

Antrenorul FC Botoşani, Costel Enache, susţine că partida de luni contra formaţiei ACS Poli Timişoara, din etapa a cincea a play-out-ului Ligii 1 de fotbal, este la fel fel importantă ca şi semifinala din Cupa României contra Universităţii Craiova.
Enache a

Fotbalistul echipei CS Universitatea Craiova, Alexandru Băluţă, a fost exclus din lot pentru meciul de sâmbătă, cu CSM Poli Iaşi, ca urmare a criticilor aduse antrenorului Devis Mangia după partida pierdută cu FCSB cu scorul de 0-2 în etapa precedentă.
Tehnicianul

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Florin Bratu (38 de ani), a declarat, într-o conferinţă de presă, că a fost coleg de echipă câţiva ani cu Claudiu Niculescu (41 de ani), actualul tehnician al formaţiei FC Voluntari, dar a precizat că

Antrenorul echipei de fotbal FC Voluntari, Claudiu Niculescu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că Dinamo, adversara din meciul de vineri, are jucători de o valoare incontestabilă, dar a precizat că nu se teme de nimeni şi speră la o
|
|
|
|
S-au nascut azi
Alessandro Caparco
Italia
43 ani
Bernard Onanga Itoua
Congo
38 ani

Bismarck
Brazilia
57 ani

Bora Milutinović
Serbia
82 ani

Darko Pančev
Macedonia
61 ani
Doru Dudiță
România
49 ani
Dragoș Grigore
România
40 ani

Emre Belözoğlu
Turcia
46 ani
Gabriel Caramarin
România
49 ani

Gabriel Milito
Argentina
46 ani
GENOA 1893
Italia
133 ani
Georgi Sarmov
Bulgaria
41 ani

Gökhan Zan
Turcia
45 ani

Javad Nekounam
Iran
46 ani

Jean-Jacques Tizié
Coasta de Fildeș
54 ani

Marcel Desailly
Franța
58 ani

Marco Osório
Portugalia
47 ani

Mehmet Topuz
Turcia
43 ani

Rabie Yassin
Egipt
66 ani

Rafinha
Brazilia
41 ani
Raúl Albentosa
Spania
38 ani

REAL SOCIEDAD
Spania
117 ani

Tomáš Skuhravý
Cehia
61 ani
|
|
|
|