|






























|

Formaţia Dinamo a câştigat, vineri, cu scorul de 1-0 (1-0), meciul amical susţinut în compania echipei Eintracht Braunschweig, în cadrul stagiului de pregătire din Spania. Golul victoriei dinamoviștilor a fost marcat de mijlocașul Antun Palić, din penalty, în minutul 88 al meciului programat la Marbella.

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, miercuri, că este convins că va ajunge la un acord pentru stingerea litigiilor cu fostul acţionar Nicolae Badea, căruia îi datorează două milioane de euro. "Prioritatea mea, atunci când am preluat Dinamo, a fost să salvez clubul din colapsul financiar".

Formaţia Dinamo a câştigat, marţi, cu scorul de 1-0 (1-0), meciul amical susţinut în compania echipei chineze Tianjin Teda (locul 10 în sezonul trecut), în cadrul stagiului de pregătire din Spania. Unicul gol al echipei din Ștefan cel Mare a fost marcat de mijlocașul Dorin Rotariu în minutul 24 al meciului...

Mijlocaşul echipei Dinamo Bucureşti, Valentin Lazăr, a fost împrumutat până la finalul sezonului la formaţia Al-Sailiya SC, clubul din Qatar având opţiune de cumpărare definitivă în vară, a anunţat, marţi, site-ul oficial al grupării dinamoviste. Din vara anului 2013 în Ștefan cel Mare, Valentin Lazăr a...

Directorul sportiv al clubului de fotbal Dinamo București, Ionel Dănciulescu, a declarat, într-o conferință de presă, că este dezamăgit de Harlem Gnohéré, jucător care a fost cedat la Steaua în această pauză competițională, precizând că oferta de prelungire pe care i-a făcut-o, cu tot cu...

Antrenorul echipei Dinamo București, Ioan Andone, a anunțat, într-o conferință de presă, că gruparea alb-roșie caută "un fundaș central și un jucător de număr 10" și speră ca aceștia să poată fi transferați înainte de 15 ianuarie, când este programată plecarea lotului în stagiul de pregătire din Spania.

Echipa de fotbal Dinamo București va susține patru meciuri de verificare în stagiul de pregătire din Spania, care va demara pe 15 ianuarie, anunță site-ul oficial al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare. Dinamo va disputa primul meci amical cu formația chineză Tianjin Teda (China), care i-a...

Fotbalistul formației Dinamo București, Sergiu Hanca, a declarat, la finalul vizitei medicale efectuate la INMS, că echipa sa va fi mai puternică în 2017 decât în prima parte a campionatului Ligii 1. "În momentul de față mi-am propus să câștig trofee cu Dinamo", a spus Sergiu Hanca.

Lotul echipei de fotbal Dinamo București, care s-a reunit vineri în vederea reluării pregătirii pentru partea a doua a sezonului, a efectuat, luni, vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă din Capitală. Echipa Dinamo va pleca la 15 ianuarie într-un stagiu de pregătire centralizată în Spania...

Fostul jucător internațional de fotbal Adrian Mutu sărbătorește, duminică, împlinirea vârstei de 38 de ani, alături de soția sa Sandra, după cum precizează pe pagina sa de Facebook. "Ce să fie mai frumos decât să îți petreci ziua de naștere cu soția ?" se întreabă fostul atacant.

Florin Cernat, 36 de ani, şi-ar putea încheia cariera la echipa care l-a lansat în fotbalul mare, Dinamo. Fotbalistul mai are contract până în vară cu FC Voluntari, însă "roş-albii" l-au contactat pentru un transfer imediat. Ioan Andone şi Ionel Dănciulescu l-au sunat pe fotbalistul care a mai evoluat...

Directorul general al FC Dinamo, Adrian Mutu, a declarat, duminică seară, că echipa lui Ioan Andone trebuie să uite meciul cu CSM Politehnica Iaşi, scor 1-3, în Liga 1, şi să se concentreze la meciul cu Steaua, din Cupa Ligii, însă a apreciat că terenul de la Iaşi a fost sub orice critică.

Tehnicianul Ioan Andone a declarat că terenul de la meciul CSM Politehnica Iaşi - Dinamo a fost un "patinoar", apreciind că federaţia şi liga nu se gândesc la jucători. "Poţi să joci fotbal pe un asemenea teren? E patinoar! La Mediaş s-a putut juca pentru că era terenul cu încălzire", a declarat Andone.

Portarul echipei Dinamo Bucureşti, Laurenţiu Brănescu, a declarat, duminică seară, după înfrângerea din meciul cu CSM Politehnica Iaşi, scor 1-3, că jucătorii formaţiei Pandurii Târgu-Jiu merită tot respectul pentru că au refuzat să mai joace pe un teren impracticabil.

Tehnicianul Ioan Andone acceptă criticile formulate la adresa sa de acţionarul majoritaral clubului, Ionuţ Negoiţă, însă îl acuză pe omul de afaceri că nu i-a luat apărarea când directorul general Adrian Mutu a greşit faţă de el. "Chiar astăzi am vorbit cu domnul Negoiţă, el este patronul clubului"...

Sergiu Hanca, Dorin Rotariu şi Laurenţiu Brănescu le-au împărţit cadouri copiilor de la Asociaţia "Ana şi copiii", cu ocazia sărbătorile de iarnă, iar portarul lui Dinamo a dezvăluit scrisorile pe care i le scria lui Moş Crăciun cu cadourile pe care dorea să le primească.

Tehnicianul Ioan Andone a declarat că echipa Dinamo a obţinut trei puncte importante în meciul cu ASA Târgu-Mureş, scor 1-0, din Liga 1, în contextul în care jucătorii săi au fost temători după partida cu Gaz Metan Mediaş, scor 0-4, pierdută în runda precedentă. "Meciul a fost tacticizat, nu spectaculos".

Dinamo București a învins-o pe ASA Târgu-Mureş cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, în Șoseaua Ștefan cel Mare, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii 1 de fotbal. Unicul gol al partidei a fost înscris de atacantul slovac Adam Nemec (22), din centrarea lui Sergiu Hanca, fost jucător la ASA.

Antrenorul Ioan Andone a recunoscut vineri, într-o conferință de presă, că Dinamo trece printr-o "perioadă tulbure" și a subliniat că fotbaliștii săi nu trebuie să mai aibă "oscilații de formă", relatează site-ul clubului bucureștean. Andone a prefațat meciul de sâmbătă cu ASA Târgu-Mureș, care vine după ce...

Tehnicianul Ioan Andone a declarat, luni seară, că Dinamo a înregistrat un rezultat ruşinos în meciul cu Gaz Metan Mediaş, pierdut, scor 0-4, în etapa a 19-a. El a apreciat că nu e prima oară când arbitrul Alexandru Tudor greşeşte împotriva echipei sale. "Nu e prima dată când Tudor greşeşte împotriva noastră".

Tehnicianul dinamovist Ioan Andone a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că meciul din deplasare cu Gaz Metan Mediaş, o echipă extrem de bine organizată, va fi mai greu decât derbiul cu Steaua, câştigat cu scorul de 3-1. "Ne aşteaptă o partidă dificilă la Mediaş", a spus Andone.

Jucătorii străini din lotul echipei de fotbal Dinamo București au urat "La Mulți Ani" românilor de Ziua Națională îmbrăcați în costume populare într-un clip video postat, joi, pe site-ul oficial al grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare. Argentinianul Maximiliano Oliva (fundaș), italianul Luca Ceccarelli (fundaș)...

Managerul general al clubului de fotbal Dinamo, Adrian Mutu, a declarat că formația alb-roșie s-a ridicat peste nivelul Stelei în derby-ul de miercuri seara, precizând că victoria cu 3-1 a relansat lupta pentru titlul de campioană. "Ne-am ridicat peste nivelul Stelei și am bătut-o", a spus Mutu.

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Ioan Andone, a declarat miercuri seara, într-o conferință de presă, că formația sa a câștigat doar trei puncte și nu face "mare sărbătoare" din faptul că a învins marea rivală, Steaua. "A fost o partidă frumoasă pentru noi, pentru că am marcat trei goluri".

Dinamo, echipa gazdă, a învins-o pe Steaua cu scorul de 3-1 (2-1) în meciul programat miercuri pe "Arena Națională" din București, în etapa a 18-a a Ligii 1 de fotbal. Dinamo s-a impus pe merit, deși a fost mai slabă ca Steaua în primele 30 de minute, fiind crispată după golul primit încă din start.

Arbitrul Ovidiu Haţegan va conduce la centru derby-ul dintre echipele Dinamo Bucureşti şi Steaua Bucureşti, din etapa a 18-a a Ligii 1. Haţegan va fi ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe, iar Robert Dumitru va fi rezervă. Observatorii întâlnirii de pe Arena Naţională vor fi Augustus Constantin...

Antrenorul Ioan Andone este convins că Dinamo are valoarea necesară pentru a învinge Steaua în derby-ul de miercuri și dincolo de marea rivalitate dintre cele două cluburi, cel mai mult își dorește cele trei puncte puse în joc. "Ne așteaptă un meci greu mâine, toți știm ce înseamnă un derby Dinamo - Steaua".

Adrian Mutu a debutat în rolul de copilot de raliuri la ATA Racing Show 2016,competiţie automobilistică găzduită pentru al doilea an consecutiv de Academia TitiAur. Managerul general al lui Dinamo a fost copilotul lui Alexandru Filip în una dintre finalele competiţiei şi s-a arătat entuziasmat de...

Tehnicianul Ioan Andone a declarat, sâmbătă seară, după meciul cu FC Voluntari, câştigat cu scorul de 2-1, că divergenţele dintre oamenii de afaceri Ionuţ Negoiţă şi Nicolae Badea în ceea ce priveşte marca Dinamo se vor rezolva, el menţionând că dinamoviştii nu vor ajunge în aceeaşi situaţie ca Steaua.

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Ioan Andone, este convins sută la sută că România va avea o formație în primăvara europeană, el declarând, vineri, că Astra Giurgiu și Steaua București au șanse importante de a merge mai departe după victoriile obținute joi seara în Europa League. "Felicit Astra și Steaua!".

Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, nu neglijează meciul cu FC Voluntari, programat sâmbătă, de la 20:30, în etapa a 17-a din Liga 1, cu patru zile înaintea derby-ului de pe teren propriu cu Steaua. Până la confruntarea cu Steaua, Dinamo va întâlni Voluntari în deplasare, într-o partidă care se...

CFR Cluj a câştigat, luni, scor 2-0, meciul disputat în deplasare cu Dinamo Bucureşti, în ultimul meci al etapei a 16-a din Liga 1, iar antrenorul Ioan Andone a declarat, la final, că jucătorii săi au dominat şi meritau să câştige. "A fost un accident, eu îl consider un accident", a declarat Ioan Andone.

Adrian Mutu, managerul general de la Dinamo Bucureşti, a mărturisit, marţi, că nu se află în conflict cu antrenorul echipei, Ioan Andone, şi că îşi propune doar să ajute clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare. "Am dat o replică absolut diplomatică şi absolut profesionistă", a afirmat Adrian Mutu.

Echipa CFR Cluj a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), formaţia Dinamo Bucureşti, în ultimul meci al etapei a 16-a a Ligii 1, în care gazdele au ratat un penalty. Golurile învingătorilor au fost marcate de Juan Carlos Ruiz (3) şi Tomislav Šorša (27). În urma acestui rezultat, Dinamo...

Tribunalul Bucureşti a decis instituirea sechestrului asigurator asupra acţiunilor deţinute de Ionuţ Negoiţă la FC Dinamo, în baza unei datorii de 2 milioane de euro pe care omul o are faţă de fostul acţionar Nicolae Badea. Această sentinţă poate fi atacată cu apel. Punerea sub sechestru a acţiunilor deţinute...

Adrian Mutu, managerul general al echipei Dinamo, a declarat după victoria, scor 2-1, cu ACS Poli Timişoara, că nu a fost foarte mulţumit de prestaţia elevilor lui Ioan Andone, chiar dacă alb-roşii au plecat cu toate cele trei puncte de pe terenul ultimei clasate în Liga 1.

Tehnicianul Ioan Andone a declarat, sâmbătă seară, că Dinamo a obţinut un succes extrem de importantă cu Poli Timişoara, scor 2-1, în Liga 1, apreciind că victoriile sunt mai frumoase atunci când vin "în suferinţă". "Am arătat puţină teamă pe final. Şi-au creat ocazii, dar starea terenului nu ne-a"...

Adrian Mutu, managerul general al echipei Dinamo, a declarat după victoria, scor 2-1, cu ACS Poli Timişoara, că nu a fost foarte mulţumit de prestaţia elevilor lui Ioan Andone, chiar dacă "alb-roşii" au plecat cu toate cele trei puncte de pe terenul ultimei clasate în Liga 1.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat prin intermediul site-ului oficial, că partida dintre Dinamo şi Steaua, care se avea loc pe 30 noiembrie, se va disputa pe Arena Naţională. Marele derby al României, Dinamo - Steaua se va disputa pe cel mai mare stadion al ţării, cu o zi înaintea Zilei...

Antrenorul principal al echipei FC Dinamo, Ioan Andone, a declarat, la conferința de presă organizată înaintea deplasării la Timișoara, pentru meciul cu ACS Poli, că nu este îngrijorat pentru calificarea echipei din "Ștefan cel Mare" în play-off-ul Ligii 1. "Critici vor fi până nu ajungem în primele 2-3 locuri".

Mihai Răduţ, unul dintre jucătorii doriţi insistent de Dinamo în trecut, ar putea ajunge în cele din urmă în Ştefan cel Mare. Mijlocaşul şi-a reziliat contractul cu Hatta Club, echipa din Emiratele Arabe Unite pentru care a semnat în vară, şi acum poate negocia cu orice alt club.

Clubul de fotbal Dinamo București continuă, cu un mesaj transmis de directorul sportiv Ionel Dănciulescu, campania online #unitisalvamarbitrajul, prin care protestează față de greșelile de arbitraj care au dezavantajat formația din Șoseaua Ștefan cel Mare în ultima perioadă.

Fostul arbitru internaţional Adrian Porumboiu, în vârstă de 66 de ani, a comentat prestaţia lui Cristian Balaj de la partida dintre Dinamo şi Astra. Porumboiu îl acuză pe Balaj că a acordat în mod incorect penalty-ul din care Astra a egalat şi stabilit scorul final, 2-2. Porumboiu consideră că la duelul...

Clubul de fotbal Dinamo protestează împotriva conducerii Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA) prin campania online #unitisalvamarbitrajul ca urmare a greșelilor care au dezavantajat în ultima perioadă formația condusă de Ioan Andone. Într-un mesaj video publicat pe contul oficial de Facebook, managerul...

Managerul general al clubului de fotbal Dinamo București, Adrian Mutu, a anunțat, într-o conferință de presă, că toți jucătorii din lot sunt în prezent evaluați, iar în iarnă unii dintre aceștia vor fi lăsați să plece pentru a aduce 3-4 fotbaliști care să aducă un plus echipei.

Valentin Lazăr, mijlocaşul echipei Dinamo Bucureşti, a preferat să nu se pronunţe în privinţa fazelor controversate din meciul încheiat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu cu Astra Giurgiu, scor 2-2, şi crede că el şi coechipierii lui sunt principalii vinovaţi pentru că au fost egalaţi pe final.

Dinamo București și Astra Giurgiu au terminat la egalitate, 2-2 (1-0), sâmbătă seara, în Șoseaua Ștefan cel Mare, într-un meci din etapa a 14-a a Ligii 1 de fotbal. Dinamo a deschis scorul prin slovacul Adam Nemec (34), la o mare gafă a fundașului Fabrício. Sergiu Hanca (51) a majorat diferența la capătul...

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Ioan Andone, a declarat, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să evolueze mult mai bine decât în partida cu Pandurii Târgu-Jiu, câștigată cu scorul de 4-0, pentru a se impune în meciul de sâmbătă cu deținătoarea titlului, Astra Giugiu.

Mircea Rednic, în vârstă de 54 de ani, a dezvăluit, marţi, că este aproape de revenirea în antrenorat şi că va încerca să îl transfere la noua echipă pe atacantul francez Harlem Gnohéré, pe care tot el l-a adus şi la Dinamo Bucureşti. Prezent la meciul România U17 - Austria U17, scor 1-2, din grupa de...

Adrian Mutu, directorul general al echipei Dinamo Bucureşti, a declarat, sâmbătă, faptul că fotbaliştii dinamovişti nu trebuie să se îmbete cu apă rece după victoria de pe teren propriu cu Pandurii Târgu-Jiu, scor 4-0, în etapa a 13-a din Liga 1. "După opt etape fără victorie în sfârşit respirăm şi noi".
|
|
|
|
S-au nascut azi

Alfredo di Stéfano
Argentina
100 ani
Andrei Răuţă
România
31 ani
Bogdan Pereș
România
43 ani

Christoph Preuß
Germania
45 ani

Ciprian Botoșer
România
40 ani

Dédé
Angola
45 ani

Émile Mpenza
Belgia
48 ani

Giampiero Boniperti
Italia
98 ani

Giancarlo Marocchi
Italia
61 ani
Ionuț Dragomir
România
52 ani
Iulian Crivac
România
50 ani

Jan Mølby
Danemarca
63 ani

Marius Argintaru
România
38 ani

Milan Osterc
Slovenia
51 ani
Toni Gorupec
Croaţia
33 ani

Tony Popovic
Australia
53 ani

Zoran Ljubinković
Serbia
44 ani
|
|
|
|