|






























|

Atacantul ivorian Abdoul Kabore Moustapha a semnat, luni, un contract valabil până la finalul sezonului cu nou-promovata Internațional Curtea-de-Argeș.

Cristian Dulca nu mai este de luni antrenorul principal al echipei de fotbal FC Vaslui, anunță un comunicat postat pe site-ul clubului. "FC Vaslui a decis, de comun acord cu dl. Cristian Dulca, rezilierea contractului acestuia pentru postul de antrenor principal", se afirmă în comunicat.

Tehnicianul Eugen Neagoe speră ca împreună cu Universitatea Craiova să atingă obiectivul propus de președintele Adrian Mititelu: primele patru locuri și încercarea de a ajunge în finala Cupei României.

Echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu a anunțat lotul pentru de marți, cu Politehnica Iași, din șaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal.

Antrenorul echipei Pandurii Târgu-Jiu, Sorin Cârțu, a declarat că este dezamăgit de rezultatul partidei cu Steaua (0-1), dar a subliniat că formația sa trebuie să se gândească la meciul cu Oțelul Galați, din etapa viitoare.

Eugen Neagoe, fost component al echipei Universitatea Craiova în anii '90, a fost numit duminică seara antrenor al formației din Bănie, în locul lui Daniel Mogoșanu.

Viorel Moldovan, antrenorul echipei FC Brașov, a declarat că formația sa merita mai mult la meciul cu CFR Cluj, pierdut duminică (1-2), în etapa a șaptea a Ligii I de fotbal.

FC Timișoara a învins, duminică, în deplasare, pe FC Vaslui, scor 1-0, într-un meci din etapa a 7-a a Ligii I și rămâne singura echipă neînvinsă în acest început de sezon.

Formația pregătită de Viorel Hizo a obținut prima victorie în deplasare din acest sezon după ce s-a impus, sâmbătă, scor 4-3, în fața Universității Craiova, după ce la pauză cele două formații se aflau la egalitate, deși giuleștenii au condus cu 2-0 după 15 minute.

Ceahlăul a obținut sâmbătă prima victorie din acest sezon pe teren propriu după ce a trecut de Gloria Bistrița, scor 2-1, într-un meci din etapa a 7-a, și rămâne neînvinsă în fața ardelenilor în meciurile disputate la Piatra-Neamț.

Șase etape au trebuit să treacă pentru ca Cetatea Suceava să obțină prima victorie din actuala ediție de campionat. După două înfrângeri și trei rezultate de egalitate, fotbaliștii pregătiți de Ioan Radu au reușit să răpună sâmbătă Petrolul lui Vivi Răchită și să stopeze astfel seria de rezultate negative.

Președintele Politehnicii Iași, Sorin Boca, a declarat, sâmbătă, că fotbalistul Adrian Cristea nu poate pleca de la Dinamo la o altă echipă fără acordul în scris al oficialilor din Copou, iar în consecință a solicitat FRF să nu elibereze cartea verde a jucătorului.

Astra Ploiești a învins vineri echipa Unirea Alba-Iulia cu scorul de 4-2, în etapa a 7-a a Ligii I, și a înregistrat a doua victorie consecutivă pe propriul teren.

Politehnica Iași a învins-o pe Internațional Curtea-de-Argeș, scor 2-0, într-un meci jucat vineri, în etapa a 7-a a Ligii I, și a obținut prima victorie în deplasare din această ediție de campionat.

Presa olandeză consideră că Ajax Amsterdam a dominat meciul cu FC Timișoara, însă nu a fost capabilă să înfrângă o apărare bine organizată a formației române, în meciul încheiat la egalitate, joi, scor 0-0, în prima etapă a grupei A a Ligii Europa.

Rezultatul de egalitate (0-0) obținut de elevii săi pe Amsterdam Arena, în partida cu puternica formație olandeză Ajax, l-a mulțumit pe antrenorul echipei de fotbal FC Timișoara, Ioan Ovidiu Sabău.

Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a remizat pe terenul lui Ajax Amsterdam, scor 0-0, și a obținut astfel un punct important în încercarea de a ajunge în primăvara europeană

Echipa de fotbal Pandurii Târgu-Jiu a învins cu 4-1 (3-0) formația Jiul Rovinari, din Liga a III-a, într-o partidă amicală.

FC Brașov, liderul Ligii I de fotbal, a învins formația de ligă secundă Tricolorul Breaza cu scorul de 3-0 (1-0), miercuri, pe teren propriu, într-un meci amical.

Căpitanul FC Timișoara, Dan Alexa, a declarat, marți, la Aeroportul Henri Coandă, că jucătorii timișoreni nu sunt "victime sigure" în partida cu Ajax Amsterdam, din prima etapă a grupei A a Ligii Europa.

Echipa de fotbal FC Timișoara s-a cazat la Centrul Național de Fotbal "Mogoșoaia", după meciul cu Astra Ploiești, din etapa a șasea a Ligii I.

Echipa antrenată de Petre Grigoraș, Politehnica Iași, a învins, luni, pe teren propriu, pe Universitatea Craiova, scor 1-0, prin reușita debutantului în Liga I Ibraima Balde.

Managerul general al Ceahlăul, Florin Marin, și-a reziliat, luni, pe cale amiabilă înțelegerea cu gruparea moldavă, a anunțat președintele CA al formației din Piatra Neamț, Viorel Măstăcăneanu.

Atacantul Tibor Moldovan, care a evoluat ultima oară pentru Farul Constanța, a semnat un contract pe trei sezoane cu clubul Gloria Bistrița.

După victoria obținută în deplasare, cu 1-0, în fața Gloriei Bistrița, sâmbătă, în etapa a 6-a a Ligii I, antrenorul nou-promovatei Internațional Curtea de Argeș, Ștefan Stoica, a spus că speră ca echipa sa să spargă gheața și în meciurile de acasă.

La finalul meciului Gloria Bistrița - Internațional Curtea de Argeș (0-1), disputat sâmbătă, în etapa a 6-a a Ligii I, președintele Consiliului Director, Jean Pădureanu, a declarat pe site-ul oficial al clubului că nu va renunța la antrenorul Sandu Tăbârcă și că Gloria nu merita să piardă meciul cu Internațional.

Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a remizat, duminică, cu Astra Ploiești, scor 0-0, într-un meci care s-a disputat la Buzău pentru că gazonul arenei Dan Păltinișanu este în proces de modernizare.

Echipa antrenată de Cristiano Bergodi a trecut, duminică, în deplasare, de Gaz Metan Mediaș, scor 4-2, roș-albaștrii reușind să se impună după ce medieșnii au condus cu scorul de 2-1.

Victoria obținută de FC Brașov, vineri seară, în fața echipei Ceahlăul (1-0), în meci contând pentru etapa a 6-a a Ligii I, a fost umbrită de accidentarea lui Mihai Roman. Roman s-a accidentat în meciul cu Ceahlăul și va absenta de pe teren aproximativ două luni.

Nou-promovata Internațional Curtea-de-Argeș a învins, sâmbătă, în deplasare, pe Gloria Bistrița, scor 1-0, și a înregistrat cea de-a treia victorie din tot atâtea posibile pe terenuri străine în acest început de sezon.

Președintele Consiliului de Administrație al clubului Poli Iași, Petru Radu, a declarat, sâmbătă, că Adunarea Generală a Acționarilor a decis să crească ponderea acționarului majoritar, firma Mobilis urmând să dețină 51 la sută din acțiuni.

Tehnicianul Florin Marin a declarat, sâmbătă, că oficialii Ceahlăului nu i-au comunicat faptul că a fost demis din funcție, iar luni va reveni la Piatra-Neamț pentru a conduce antrenamentele echipei.

La doar 4 zile după eliminarea rușinoasă din Cupa României, Cetatea a mai produs o dezamăgire propriilor suporteri. Fotbaliștii pregătiți de Ioan Radu au pierdut fără drept de apel, scor 0-4, pe terenul grupării Victoria Brănești, după un meci în care au făcut figurație.

Președintele FC Brașov, Dinu Gheorghe, a declarat, vineri, la finalul partidei cu Ceahlăul, scor 1-0, că formația pregătită de Viorel Moldovan a obținut o victorie importantă, dar cu sacrificii mari, aluzie la accidentarea internaționalului Mihai Roman.

Antrenorul Viorel Moldovan a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că formația sa, FC Brașov, a obținut nu trei, ci șase puncte în urma victoriei înregistrate, cu scorul de 1-0, în fața echipei Ceahlăul Piatra Neamț.

Tehnicianul Sorin Cârțu a declarat, vineri seară, că victoria înregistrată de Pandurii Târgu Jiu în meciul cu echipa CFR Cluj este importantă și meritată, având în vedere numărul ocaziilor avute de cele două formații.

Antrenorul echipei FC Timișoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, vineri, că Astra Ploiești este o grupare puternică, însă nu concepe alt rezultat decât victoria, pentru că bănățenii sunt mai valoroși.

Echipa antrenată de Viorel Moldovan a trecut, vineri, pe teren propriu, de Ceahlăul Piatra Neamț, scor 1-0, iar ardelenii au rămas neînvinși în actuala ediție a Ligii I, ei înregistrând până acum 4 victorii și două remize.

Echipa antrenată de Sorin Cârțu a trecut, vineri, de CFR Cluj, scor 1-0, în primul meci al etapei a 6-a, rezultat în urma căruia gorjenii au urcat provizoriu pe primul loc în clasamentul Ligii I.

Marian Iancu, președintele Consiliului de Administrație al clubului de fotbal FC Timișoara, nu consideră prea scumpe pachetele de bilete pentru meciurile pe care bănățenii le vor juca pe teren propriu, în Grupa A a competiției Europa League, cu Ajax Amsterdam, Anderlecht Bruxelles și Dinamo Zagreb.

Directorul executiv al Universității Craiova, Dan Stălinescu, consideră că Eugen Trică și Valentin Bădoi vor aduce un plus de omogenitate și că formația craioveană are numai de câștigat în urma acestor două transferuri datorită experienței celor doi jucători.

Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal a respins, joi, recursul formulat de portarul Mircea Bornescu, privind încetarea raporturilor de muncă cu gruparea Universitatea Craiova, informează site-ul oficial al LPF.

Fotbalistul formației Jiul Petroșani, Daniel Vădrariu, a declarat că a semnat un contract pe cinci ani cu Dinamo București, dar în primul sezon va juca, sub formă de împrumut, la echipa Astra Ploiești.

Finanțatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că Augustus Constantin este un arbitru corect cu care Rapid nu a pierdut niciun meci la centru, dar speră ca în jocul de duminică să schimbe statistica.

Argentinianul Osvaldo Miranda a fost împrumutat, joi, de Dinamo la Astra Ploiești până la finalul sezonului 2009-2010, au declarat pentru NewsIn, surse din cadrul grupării prahovene.

Echipa din Liga a II-a Gloria Buzău riscă excluderea din campionat, pentru restanțe financiare față de foștii săi jucători.

Echipa CS Otopeni (Liga a II-a) a învins, miercuri, cu scorul de 2-1 (0-1), formația Steaua II (tot din liga secundă) și s-a calificat astfel în 16-imile de finală ale Cupei României.

Antrenorul echipei FC Internațional Curtea de Argeș, Ștefan Stoica, a afirmat miercuri că s-ar mulțumi și cu un singur punct obținut în partida din deplasare cu Gloria Bistrița, ocupanta ultimului loc din clasamentul Ligii I.

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaș, Cristian Pustai, a declarat, miercuri, că ar fi timpul ca formația sa să câștige meciul cu Steaua București, după ce elevii săi au suferit două înfrângeri consecutive în ultimele etape.

Antrenorul echipei FC Brașov, Viorel Moldovan, a declarat, miercuri, că în urma unei discuții avute cu președintele grupării, Dinu Gheorghe, jucătorii Mihai Roman și Sabrin Sburlea nu vor fi transferați.
|
|
|
|
S-au nascut azi

Collin Benjamin
Namibia
48 ani

Costel Bogoșel
România
54 ani
Cristian Balgiu
România
32 ani

Diamantino
Portugalia
67 ani
Florin Matache
România
44 ani

Gary Medel
Chile
39 ani

HONVÉD BUDAPESTA
Ungaria
117 ani
Ioan Harmath
România
42 ani
Ionuț Luțu
România
51 ani
Jean Bogdan
România
55 ani
Marco Ehmann
Germania
26 ani

Mariusz Jop
Polonia
48 ani

Maurice Malpas
Scoția
64 ani

Mihai Vătavu
România
37 ani

Mile Jedinak
Australia
42 ani
Mircea Negru
România
41 ani
Mircea Stan
România
49 ani

Osvaldo Ardiles
Argentina
74 ani

Pablo Ibáñez
Spania
45 ani

Paulo Isidoro
Brazilia
73 ani

Teodora Nicoară
România
27 ani
|
|
|
|