Atacantul de 19 ani al Farului i-a impresionat pe antrenorii Naţionalei sale la o acţiune de selecţie, câştigându-şi astfel locul în lotul pentru întrecerea din Egipt, din toamnă.
Echipa naţională Under-20 a Nigeriei a avut o primă acţiune pentru stabilirea lotului cu care va participa la Campionatul Mondial din Egipt (24 septembrie - 16 octombrie). A fost un turneu de pregătire, desfăşurat pe „teren propriu”, la Abuja, în cadrul căruia nigerienii au susţinut şi patru amicale, cu Ghana, Benin, Egipt şi Senegal.
Printre jucătorii pe care selecţioneril nigerian i-a avut sub observaţie s-a aflat şi fotbalistul Farului Kehinde Fatai (19 ani şi patru luni), care a fost unul dintre remarcaţii cantonamentului.
"Kenny" a jucat titular (ca atcant) în toate cele patru meciuri (fiind mereu integralist) şi a înscris de cinci ori. În aceste condiţii, tânărul nigerian a prins lotul pentru Mondiale. Până la competiţia din Egipt,
Nigeria Under-20 va mai avea două acţiuni de pregătire, prima fiind în iulie, când, pentru două săptămâni, e prevăzut un cantonament în Qatar, cu alte meciuri.
După ce a încheiat pregătirea din Nigeria, Fatai a venit la Constanţa, pentru a discuta despre situaţia sa.
"În condiţiile în care am prins lotul naţional, aş vrea acum să evoluez şi eu la Farul, pentru că altfel pierd Naţionala. Dacă nu sunt luat în calcul, aş prefera să plec în altă parte, unde să joc. Am unele oferte", a declarat Fatai.
Iniţial, Dumitru Manole, preşedintele Consiliului Director al Farului, îl anunţase pe nigerian pe lista fotbaliştilor străini de care nu mai era nevoie, dar apoi Fatai a fost oprit, ca înlocuitor al lui Gerlem. După ce s-a înţeles cu FC Vaslui, brazilianul va veni în România duminică, 28 iunie, pentru a efectua vizita medicală şi a semna un contract pe trei ani.
Un alt stranier al Farului, liberianul Ben Teekloh, şi-a exprimat intenţia de a părăsi clubul, spunând că ar putea ajunge la formaţii din Italia sau Anglia, neprecizând însă din ce divizie. Ben mai are un an de contract cu Farul.
Şi sârbul Dejan Rusmir ar putea pleca, impresarul său studiind oferte din China şi Bulgaria.
Cuget Liber