În perioada 3-5 iulie, la Iaşi, pe 'Magic Stadium'' din Complexul Studenţesc Tudor Vladimirescu (str. Mitropolit Iosif, nr. 6), va avea loc turneul final al Ligii de Fotbal-Amatori, la care vor participa cele mai bune echipe de fotbal amator din ţară, câştigătoarea urmând a fi declarată campioană a României pentru sezonul 2008-2009.
Duminică, 5 iulie, ora 17,30, va avea loc o conferinţă de presă, în cadrul căreia va fi anunţat oficial parteneriatul dintre Bergenbier şi Fotbal Amator din România, la care va participa şi Cristian Chivu, căpitanul echipei naţionale.
Finalele turneului vor fi prefaţate duminică, de la ora 15,30, de un meci demonstrativ la care sunt invitaţi să participe toţi jurnaliştii ieşeni.