Clubul constănţean poartă actualmente discuţii cu potenţiali investitori. Oficialii "marinarilor" sunt interesaţi de societăţi cu potenţial financiar, care să poată promova echipa în sezonul 2009/2010 şi să o poată duce apoi în prima treime a clasamentului Ligii 1.
După ce Dumitru Manole a eşuat în misiunea primită de la Adunarea Generală a Farului de a negocia cu potenţiali investitori, clubul constănţean se află acum în căutarea altor soluţii.
"Ne vedem de drum în continuare, căutând un investitor sau un sponsor cu forţă financiară, care să poată promova imediat echipa în Liga 1, iar apoi să-i asigure un buget care să-i dea şansa clasării în primele şase formaţii. Am demarat deja discuţiile şi avem toată deschiderea", a declarat, pentru "Cuget Liber", Gheorghe Bosînceanu, fostul preşedinte al Consiliului Director al Farului. Surse autorizate susţin că tratative se vor purta şi astăzi.
În momentul de faţă, Farul nu se află pe marginea prăpastiei, cum au tot susţinut unii şi alţii în ultimele zile. Chiar dacă Gheorghe Bosînceanu şi-a anunţat retragerea de la club şi a rămas ferm în această decizie, lucrurile s-au derulat în mod normal în ultima perioadă şi vor continua la fel. SC Maritima Sport SA deţine în continuare majoritatea în Adunarea Generală, iar până se va găsi un nou investitor activitatea nu va avea de suferit.
"Nu sunt probleme financiare la club. Ne ocupăm pentru plata la zi a contractelor jucătorilor. Săptămâna viitoare (n.n. - aceasta), se vor achita ratele pe mai, care au scadenţă în luna iunie. În rest, suntem cu toate plăţile la zi, la personalul angajat sau la antrenor", ne-a mai spus Gheorghe Bosînceanu.
În privinţa transferurilor de jucători, se vorbeşte că, după Gerlem, care s-a înţeles cu FC Vaslui, şi Măţel ar fi cu un picior în curtea echipei patronate de Adrian Porumboiu, putând merge la Vaslui zilele acestea. Gerlem a ajuns aseară în Moldova, iar astăzi urmează să efectueze vizita medicală, la Iaşi, şi să semneze un contract pe trei ani.
De asemenea, tratative avansate ar fi şi în cazul lui Voiculeţ şi Băcilă (care, se spune, ar urma să fie achiziţionaţi "la pachet" de o echipă), însă n-ar fi exclus ca unii dintre jucătorii care au oferte clare să rămână totuşi la Constanţa. "Am mai temporizat tratativele, pentru că e important ca Farul să aibă un lot care să-i asigure revenirea în Liga 1", a explicat Gheorghe Bosînceanu.
Altfel, mai mulţi suporteri ai Farului au anunţat pentru miercuri, 1 iulie, la ora 18, un marş de protest.