Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat că a semnat contractul pentru drepturile de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I, cu concernul Antena 1-RCS&RDS, în varianta prevăzută de caietul de sarcini pentru care s-a licitat.
"
Am semnat contractul cu Antena 1. S-a semnat în varianta prevăzută în caietul de sarcini. LPF va stabili zilele şi orele la care se vor desfăşura meciurile", a declarat preşedintele LPF, Dumitru Dragomir.
Câştigătorii drepturilor TV pentru Liga I nu au putut semna luni contractul cu Liga Profesionistă de Fotbal din cauza faptului că, iniţial, cele două părţi nu s-au înţeles şi, în final, reprezentanţii concernului media nu au avut cui înmâna documentele.
Consorţiul format din Antena 1 şi RCS&RDS a câştigat pe data de 31 martie licitaţia pentru drepturile TV pentru următoarele trei sezoane ale Ligii I de fotbal, după ce a oferit 85 de milioane de euro fără TVA. Drepturile de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I sunt pentru sezoanele 2008-2009, 2009-2010 şi 2010-2011.
NewsIn