CFR Cluj este ultima echipă din Liga I care îşi reia pregătirile, după ce majoritatea formaţiilor s-au reunit în această săptămână, iar unele au plecat deja în cantonamente.
Componenţii echipei CFR Cluj se vor reuni luni pentru a începe pregătirile pentru noul sezon. Dacă românii echipei din Gruia sunt deja în ţară, străinii din formaţia "feroviară" vor ajunge, pe rând, la Cluj pe parcursul zilei de azi, după un drum de câteva mii de kilometri.
Faţă de sfârşitul campionatului trecut, de la reunire vor lipsi Pereira, Hirschfeld, transferaţi în străinătate, dar şi Viana şi Frangipane, care nu au mai intrat în planurile conducerii tehnice. Trică se va reîntâlni cu foştii colegi, iar Dică şi Peskovic îşi vor cunoaşte noii coechipieri. Luni, "feroviarii" vor fi primiţi de primarul Sorin Apostu, care îi va felicita pentru câştigarea Cupei României.
"Vişiniii" vor efectua vizita medicală în următoarele două zile, respectiv marţi şi miercuri, iar în 9 iulie vor pleca spre localitatea austriacă Abtenau, pentru un cantonament care va dura 16 zile. CFR Cluj va întâlni formaţii mediocre în meciurile de pregătire, printre adversari numărându-se echipe din partea de jos a clasamentului din Grecia sau Germania şi o grupare de liga a III-a din Anglia.