Plecată cu o mică întârziere din Alba Iulia (n.a. din cauza faptului că au început lucrările de montare a dalelor în curtea arenei albaiuliene, fotbaliştii au fost nevoiţi să-şi mute autoturismele în altă parte), în jurul orei 8.30, delegaţia "alb-negrilor" a ajuns la Oberpullendorf după mai bine de 12 ore şi s-a cazat la "Kurz Sport Hotel", un stabiliment care dispune de condiţii excelente de antrenament şi recuperare.
"A fost un drum lung dar am ajuns cu bine şi de luni (n.a. ieri) vom demara antrenamentele propriu zise, urmând ca miercuri, 8 iulie să jucăm primul amical din Austria în compania celor de la FK Magna Austria din Liga a...Vom mai disputa aici alte 4 jocuri cu Cannes (Franţa, Liga a) pe 11 iulie, NK Osijek (Croaţia, Liga 1) sau FK Sarajevo (Bosnia Herţegovina, Liga 1) pe 14 iulie, Ljublijana (Slovenia, Liga 1) pe 17 iulie respectiv NK Varteks (Croaţia, Liga 1) sau LKS Lodz (Polonia, Liga a 2-a) pe 18 iulie iar în 19 iulie vom pleca spre ţară. Chiar dacă momentan am la dispoziţie doar 20 de fotbalişti dintre care 3 portari şi 3 juniori nu-mi fac probleme vizavi de lot pentru că sunt sigur că vom primi întăriri cât de curând", a punctat Adi Falub, tehnicianul clujean, împreună cu secundul său Feri Dican, semnând un angajament pe 2 sezoane cu gruparea din Cetatea Marii Uniri.
Altfel, şefii Unirii încearcă în aceste zile să perfecteze "mutarea" la Alba Iulia a altor jucători, printre cei vizaţi numărându-se Viera, Ema Kone şi Vitinha (CFR Cluj, primii doi nu au plecat cu "feroviarii" în turneul extern şi au mari şanse de a fi împrumutaţi la nou promovata în Liga 1), I. Matei (Poli Timişoara), M. Oprea (Poli Iaşi) precum şi a sârbilor Vukomanovic (Farul Constanţa) şi Lazar Petrovic (vârf de atac, 26 de ani, 192 centimetri, fost component al naţionalei de tineret a Serbiei, ultima oară la o formaţie din Coreea de Sud), cei doi "plavi" fiind propuşi de impresarul Petar Bazic la rându-i component al lotului Unirii Alba Iulia în cantonamentul din Antalya din anul 2005. De urmărit şi rezolvarea, sau nu, a "cazului" Gicu Grozav, junele atacant nefiind de acord cu prelungirea angajamentului cu Unirea în condiţiile în care i s-a fixat o clauză de 75 la sută de meciuri jucate pentru a-şi încasa integral contractul.
Program bun pentru albaiulieni
Adi Falub este de părere că tragerea la sorţi a programului turului "nu este nici foarte bună, dar nici foarte rea". "Toate formaţiile din Liga 1 sunt puternice şi nu poţi spune că un joc este câştigat înainte de a începe, asta indiferent de numele adversarului întâlnit. Chiar dacă l-a pierdut pe Răzvan Lucescu, echipa de la poalele Tâmpei (n.a. FC Braşov va fi adversara Unirii din runda inaugurală) reprezintă un adversar redutabil, care a fost cu adevărat arbitrul sezonului trecut în ceea ce priveşte campioana. Oricum trebuia să evoluăm împotriva fiecărei formaţii din Liga 1, deci se poate spune că este mai puţin important numele primului «hop». Totuşi, dacă privim partea plină a paharului este bine că nu am dat încă de la început peste o formaţie de cupă europeană, dar, repet, FC Braşov este un adversar greu, incomod", a dezvăluit Falub.