În cursul serii, membrii Comisiei de Disciplină au făcut publice o serie de decizii cu privire la mai multe evenimente recente din fotbalul românesc.
Comisia de Disciplină a LPF a judecat, printre altele, şi declaraţiile făcute de preşedintele Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, la adresa membrilor FRF. Astfel, a fost respinsă cererea de sancţionare a lui Mititelu pentru declaraţii privind licenţierea.
Adrian Mititelu nu a fost sancţionat

Neacşu şi Giurcă au debutat aseară la CSM
Cei doi jucători de bandă stânga de la Primăvara Craiova, Nicuşor Neacşu şi Daniel Giurcă, au ajuns ieri în Zăvoi şi au evoluat aseară, în amicalul pe care CSM l-a disputat cu echipa de Liga a III-a FC Oltchim.
"Nu îi cunosc pe Neacşu şi Giurcă, dar sper să mă edific repede în privinţa lor şi atunci când voi fi întrebat de conducerea CSM-ului dacă ei pot face obiectul unui transfer, să ştiu cum stă treaba", a spus antrenorul Alin Artimon.
În lotul formaţiei vâlcene se mai află un alt component al Universităţii împrumutat la Vâlcea, Irinel Găman.
Sorin Buşu a schimbat prefixul
Fundaşul Universităţii Sorin Marian Buşu a împlinit astăzi 20 de ani, în cel de-al doilea stagiu de pregătire al acestei veri în Austria, unde se află cu gruparea alb-albastră.
Născut pe 8 iulie 1989, fundaşul stânga a debutat în Liga I în ultima etapă a campionatului 2006 - 2007, în meciul câştigat de Universitatea cu 2-1 în faţa echipei UTA Arad. El a mai jucat la FC Caracal şi Primăvara, echipa-satelit a Universităţii.
Pentru că se află în cantonament, iar mâine Universitatea va întâlni, în primul meci amical al verii, formaţia germană SV Wacker Burghausen, Buşu îşi va cinsti coechipierii la masa de seară cu un pahar de suc.