Cel alintat "Prinţul" şi "Hagi" în Ştefan cel Mare a declarat ieri că ar pleca de la Dinamo, fiind tentat să schimbe aerul.
- Adrian, cum aţi reuşit contraperformanţa de a fi bătuţi o echipă de liga a şasea, fie şi într-un amical?
- Sînt pregătiri, intervin şi oboseala, şi lipsa de concentrare, mai puţin importante sînt rezultatele. Dar n-avem timp să ne plîngem de antrenamentele dure sau de faptul că am pierdut.
- Bonetti v-a certat rău?
- Nu. Ne-a zis doar să nu mai ratăm.
- Cristi Borcea spunea că ar fi intrat pe teren să vă omoare dacă era la meci.
- Nu cred că se ajungea la asta. Probabil, dînsul, care este un sufletist, a exagerat un pic.
"Nu merit banderola"
- Te motivează faptul că eşti unul dintre căpitanii echipei?
- Sincer? Nu merit banderola!
- De ce?
- Sînt jucători mai experimentaţi, Claudiu Niculescu, Dănciulescu, care au dat multe goluri şi au făcut lucruri minunate pentru Dinamo, ei ar merita să fie căpitani, nu eu. E o situaţie onorantă pentru mine, dar atît. Claudiu sau «Danciu» au un cuvînt de spus în vestiar.
- Atunci de ce ai fost pus căpitan?
- Au vrut să ne responsabilizeze pe mine şi pe Moţi, reprezentanţi din noul val. Chestia cu banderola se poate schimba, nu e bătută în cuie. Dacă refuz s-o port în campionat? Rămîne să discutăm.
"Nu-s iubit de fani"
- Poate banderola te-ar ajuta să te împaci cu fanii.
- Eu nu sînt iubit de suporteri, de aceea cred că e mai bine să nu iau banderola. Am vorbit şi cu şefii despre acest lucru.
- Mai ai gînduri de plecare?
- Dacă va fi o ofertă bună, eu zic că Dinamo m-ar lăsa. Dar deocamdată sînt aici.
- De ce ai pleca?
- Sînt de mult timp la Dinamo, intervine şi saturaţia... E mai bine să schimbi aerul, să ai o altă motivaţie. O să vedem ce va fi.
Atac la străini
- Te-ai duce la Steaua, ţinînd cont că Gigi Becali te-ar vrea acolo?
- No comment. Îmi place să trăiesc doar prezentul şi viitorul apropiat, iar eu sînt la Dinamo acum.
- S-a rezolvat situaţia cu restanţele contractuale, ai luat ce aveai de luat?
- Nu mai sînt restanţe la nimeni. Fiecare îşi ia banii după cum îşi negociază. Ştiţi cum e, nu e prost ăla care cere. Deranjant e altceva. Nu e normal ca unii jucători străini care bifează un meci şi stau şapte pe bară să cîştige sute de mii de euro. Iar altul care evoluează meci de meci să n-aibă atît. Dar, bravo lor! Sînt băieţi deştepţi, au ştiut cum să negocieze.
37 de partide a jucat Cristea pentru Dinamo în sezonul trecut în toate competiţiile, marcînd 5 goluri şi oferind tot atîtea pase decisive
"Nu vreau să comentez afirmaţiile lui Gigi Becali, cum că m-ar dori la Steaua. Îmi place să trăiesc doar prezentul şi viitorul apropiat, iar eu sînt la Dinamo acum" - Adrian Cristea
70.000 de euro pe an cîştigă Cristea la Dinamo
N'Doye la Dinamo II
Ousmane N'Doye a sosit ieri în România după aproape trei săptămîni de întîrziere. Senegalezul de 31 de ani va fi amendat cu 20.000 de euro, iar de azi se va prezenta în cantonamentul de la Săftica, unde se va antrena cu echipa secundă a clubului. Ousmane se va prezenta în această dimineaţă la ambasada Portugaliei pentru a obţine viza necesară pentru "amicalul" cu FC Porto, de pe 23 iulie.
Marius s-a făcut cecen
Marius Niculae a plecat ieri dimineaţă spre Groznîi, alături de rapidistul Marius Constantin, acolo unde aseară urma să semneze contractul cu Terek. Ruşii le vor achita "cîinilor" 1,2 milioane de euro într-o singură tranşă pînă la finalul lunii iulie, iar atacantului de 28 de ani îi vor oferi un salariu de 600.000 de euro pe sezon.
Standard presează pentru Tamaş
La partida din această seară, dintre Dinamo şi Croix de Savoie, şi-a anunţat prezenţa şi Ladislau Boloni, care va veni însoţit de vicepreşedintele celor de la Liege, Lucien D'Onofrio. Loţi doreşte să-l transfere pe Tamaş în ultima clipă. Dinamo a ajuns la un acord verbal cu Auxerre pentru împrumutul pe un sezon al fundaşului, dar încă nu a semnat nici un act cu francezii.
Zicu, refacere ultra-rapidă
Ianis Zicu s-a accidentat la meciul cu OM (1-2), suferind o entorsă de gradul II la glezna stîngă, însă mijlocaşul de 25 de ani va începe de astăzi alergările uşoare. La doar 4 zile după accidentare, deşi erau prevăzute iniţial 10 zile de pauză! Staff-ul medical i-a aplicat fotbalistului benzi de kinesio taping, care l-au ajutat să se recupereze mai rapid. Aproape toţi componenţii lotului folosesc aceste metode japoneze atunci cînd au diverse dureri.
Rednic încă antrenor!
Pe acte, "Puriul" încă este antrenorul roş-albilor, întrucît nu şi-a recuperat banii restanţi din Ştefan cel Mare. "Cîinii" vor să-i plătească doar un sfert din salariile restante, lucru neacceptat de tehnician. Apropiaţii săi susţin că acesta ar fi fost contactat de cîţiva şefi, care i-au transmis să nu rezilieze contractul încă, întrucît ar putea reveni ca antrenor la Dinamo! Variantă pe care Rednic n-ar accepta-o, întrucît nu ar mai putea lucra cu cîţiva dintre actualii jucători.
Relaxare la shopping
Roş-albii au avut ieri dimineaţă o şedinţă dură de antrenament, de două ceasuri, după care Dario Bonetti a scos formaţia la plimbare în Annecy, un oraş la 25 de kilometri de Aix les Bains. Italianul a vrut să-i mai destindă pe jucători, după pregătirile intense din acest cantonament, ieri după-amiază fiind prima oară cînd roş-albii au avut program de relaxare. Nu toţi fotbaliştii au plecat din hotel, o parte preferînd să se odihnească în camere.
Bruet: "Merci, Dinamo"
Frederic Bruet a ajuns vedeta orăşelului Aix-les-Bains după ce a răpus formaţia lui Bonetti
Numele lui nu spune nimic în fotbalul francez. Frederic Bruet, 33 de ani, fundaş central la Aix-les-Bains, cu care a promovat în această vară din liga a 7-a în a 6-a. Unul dintre învingătorii "cîinilor" în amicalul de duminică, Frederic şi-a reluat de ieri munca la magazinul Carrefour din Bassens, acolo unde este manager. A fost primit cu aplauze la serviciu, după ce colegii au aflat că a învins pe Dinamo Bucureşti. Şi-a permis să plece mai devreme de la magazin, pe la ora 16:00, dar a acceptat să revină pentru un interviu cu Gazeta Sporturilor. "Mă scuzaţi că sînt îmbrăcat atît de lejer, dar mă omoară căldura de afară! Ce vreţi să ştiţi despre mine?", a pornit dialogul fotbalistul-manager.
- Frederic, cum te-ai trezit dimineaţă după victoria cu Dinamo?
- Aşa cum o fac în fiecare zi. Mi-am sărutat soţia, pe Noella, apoi am mers să văd ce fac cei mici. Am o fetiţă, Maelyss, de 4 ani, şi un băieţel Romeo, de un an.
- N-a reprezentat nimic special victoria cu românii?
- Oh-la-la, cum să nu? Cred că e cel mai frumos meci pentru mine. Chiar mă gîndeam că va trebui să avem foarte mare noroc să nu ne facem de rîs, mă gîndeam să nu primim mai mult de 5 goluri. Nu de alta, dar nu voiam să păţesc ca un prieten de-al meu, Pierre, care joacă tot la o echipă de amatori şi a luat bătaie de la nişte nemţi cu 14-0.
- Şi s-a făcut Dinamo de rîs.
- Ăsta este fotbalul. Dinamo are jucători incredibili, am văzut că sînt tehnici, probabil băieţii erau obosiţi sau au crezut că sîntem foarte slabi şi ne vor bate uşor. Dar avem mîndria noastră şi asta ne-a ajutat să învingem. Vive la France! Oricum, merci, Dinamo, mi-a oferit o amintire unică.
"Pierzi pozele, bag divorţ!"
- Este cel mai important succes din cariera ta?
- Da. Am jucat numai la echipe mici, o fac doar din plăcere. Mi-am rugat soţia şi prietenii care au fost la meci să aibă grijă să nu piardă fotografiile făcute la partidă. Dacă le pierde, bag divorţ! Hey, am glumit, să nu scrii asta!
- Ce meserie ai?
- Ca toţi jucătorii de la Aix-les-Bains, am un job. Nu trăiesc din fotbal, sportul e doar distracţie şi hobby. Sînt unul din managerii de la Carrefour. (rîde) Îmi merge capul, d-aia am ajuns în postul ăsta. Mi-a plăcut cartea, am terminat o facultate, cîştig bine, cît să ofer copiiilor un trai decent, iar fotbal joc duminica.
"Am cărat lăzile de vin"
- Antrenamente?
- Ne-am antrenat puţin înaintea meciului cu Dinamo, în rest nu mai făcusem de o lună, de cînd am promovat. Hi, hi, am făcut antrenamente cărînd lăzile de vin în magazin şi am alergat pînă la raionul de brînzeturi.
- Eşti fundaş, ai idee pe cine ai ţinut în teren?
- V-am zis că m-am documentat. Numărul 99, Niculescu, apoi numărul 20, Cristea. Foarte buni. Am încercat să joc fotbal, să nu-i lovesc.
"Dacă Dinamo are nevoie de fundaşi centrali care sînt tari pe picioare şi pun inimă, să le daţi numărul meu de telefon, vă rog!" - Frederic Bruet, fundaş Aix-les-Bains
"Cel mai mult ne-am bucurat pentru căpitanul nostru de la echipă, Dearvell, care a dat golul victoriei. Are 39 de ani, este bancher, iar acesta a fost meciul lui de adio" - Frederic Bruet, fundaş Aix-les-Bains
Aveţi grijă, urmează Liga a III-a!
După ce a pierdut cu 1-2 meciul cu formaţia de liga a 6-a Aix-les-Bains, Dinamo va disputa azi, chiar de Ziua Naţională a Franţei, al 4-lea amical din turneul din Hexagon, adversară fiind formaţia de liga a III-a, Croix de Savoie. Partida va începe de la ora 20:00, ora României, urmînd a se disputa la Ville la Grand, la 100 de kilometri de Aix les Bains. Şefii le-au atras atenţia fotbaliştilor că nu vor mai permite altă ruşine după înfrîngerea de duminică. "Altfel vă paşte o amendă de 5.000 de euro!", au ameninţat acţionarii. Dinamo a jucat şi anul trecut cu Croix de Savoie, remizînd, 2-2, iar în 2006 au fost învinşi cu 1-0.
"Am minţit de ruşine"
Duminică noaptea, după eşecul cu localnicii de la Aix-les-Bains, membrii lotului dinamovist au fost întrebaţi de angajaţii hotelului cît s-a terminat scorul. Răspunsul aproape că i-a năucit pe recepţioneri. "Păi, de ce? Aţi băgat echipa a doua sau a treia? Cum de-au bătut ai noştri?", s-au interesat francezii. "Le-am zis că Dinamo a jucat cu rezervele rezervelor, a trebuit să minţim. Ne era o ruşine de intram sub mochetă!", a mărturisit unul dintre fotbalişti.
Ce s-a întîmplat după umilinţă
Bonetti a evitat să îi certe pe jucători după înfrîngere, însă astăzi va purta o discuţie cu întregul lot, înainte de amicalul cu Croix de Savoie. Fotbaliştii consideră că italianul a dat dovadă de fler: "Mai bine să discutăm după ce trec nervii, altfel pot apărea disensiuni. S-a acumulat oboseală după antrenamentele istovitoare, ar putea fi şi asta o explicaţie vizavi de faptul că n-am avut prospeţime în meci. Duminică am stat cu toţii la masă, în tăcere, am mîncat ceva uşor şi am băut un pahar de vin roşu".
Marius Niculae: "Îmi fac tot felul de teste medicale la Terek, după aia negociem"
Atacantul Marius Niculae a declarat că încă nu a semnat contractul cu echipa cecenă, însă a lăsat să se înţeleagă că dacă atât vizita medicală, cât şi negocierile finale decurg normal, o să parafeze înţelegerea cu gruparea din prima ligă rusă.
"Încă nu am semnat cu Terek. Azi am făcut o parte din vizita medicală, mâine voi face cealaltă parte. M-au supus la tot felul de teste fizice. Abia după ce voi termina vizita medicală, mă voi aşeza la masa tratativelor cu ei, să vedem dacă îmi convine contractul. Dacă nu intervine ceva neprevăzut, o să fie ok. Oricum, eu nu sunt venit aici să dau probe de joc, aşa cum a apărut în ziarele din România", a spus Niculae.
Atacantul lui Dinamo, Marius Niculae, a părăsit cantonamentul roş-albilor din Franţa şi a mers luni să negocieze un contract cu echipa Terek Groznîi. Fostul impresar Ioan Becali a declarat că s-a înţeles în principiu cu Terek Groznîi în privinţa transferului lui Marius Niculae, dar şi a rapidistului Marius Constantin, ambii urmând să-şi negocieze doar salariile stagionale pe care le vor avea la gruparea cecenă.
Izvoranu pleacă de la Dinamo. Fundaşul a ajuns la un acord cu Astra!
Dinamo şi Astra Ploieşti au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al fundaşului Silviu Izvoranu, care se va alătura lotului prahovean în cantonamentul din Slovenia, a declarat marţi preşedintele nou-promovatei, Marian Manea.
"Ne-am înţeles cu Dinamo pentru transferul definitiv al lui Izvoranu, iar acesta va pleca azi în cantonamentul nostru din Slovenia. Totul este rezolvat, jucătorul va semna un contract pe minim trei ani cu Astra", a spus Manea, care a adăugat că în următoarea perioadă va mai negocia cu formaţia din Ştefan cel Mare şi transferul altor jucători.
Izvoranu (26 de ani) a părăsit în urmă cu trei zile cantonamentul lui Dinamo din Franţa după ce antrenorul Dario Bonetti l-a anunţat că nu mai are nevoie de serviciile sale. Acesta a fost transferat în anul 2007 de Dinamo de la FC Timişoara, iar în iarna trecută a susţinut probe de joc la Terek Groznîi împreună cu Lucian Goian, însă amândoi au fost respinşi.
Şefii către Dario Bonetti: "Nu face experimente la Dinamo!"
Şefii roş-albilor au fost extrem de supăraţi pentru umilinţa de duminică seară şi i-au atras atenţia lui Dario Bonetti să nu mai repete un asemenea eşec.
Înfrîngerea cu 1-2 cu amatorii de la Aix-les-Bains a adus din nou Dinamo în stare de şoc, iar Dario Bonetti este ameninţat pe faţă că-şi joacă postul dacă astfel de rezultate se vor repeta. Acţionarii s-au enervat cînd au auzit de noua păţanie a "cîinilor", mai ales că în echipa din week-end au fost multe nume ce ar putea apărea printre titulari sezonul viitor: Niculescu, Adrian şi Andrei Cristea sau Pulhac.
Conducătorii vor ofensiv
Lui Bonetti i s-a atras atenţia pe un ton dur de către şefi: "Să nu mai faci experimente pe Dinamo! Poţi să încerci toate permutările de jucători, dar la 3-0 pentru noi". Italianului i se reproşează folosirea unor fotbalişti pe posturi în care n-au mai jucat, gen Scarlatache şi Pulhac fundaşi centrali.
Şefii sînt supăraţi şi din cauză că echipa joacă prea defensiv. "Fanii noştri au fost învăţaţi cu goluri multe, cu spectacol, nu cred că vor primi prea bine un joc acasă în Ştefan cel Mare cu echipa apărîndu-se sau nemarcînd. Înţelegem că trebuie să ne fortificăm apărarea, dar să nu se neglijeze jocul ofensiv!", au reclamat oficialii.
Ganea nu ştie cu cine a jucat Dinamo: "Aix-les-Bains e în Liga a III-a din Franţa"
Managerul sportiv al "cîinilor", Ionel Ganea, i-a "promovat" pe amatorii de la Aix-les-Bains în al treilea eşalon din Hexagon, deşi francezii abia au urcat în Liga a VI-a
"Pe antrenor îl interesează cum se pregătesc jucătorii, cum se mişcă în teren. Ieri nu am avut o prestaţie groaznică, aşa cum s-a scris, am avut chiar foarte multe ocazii, cîteva în situaţii foarte clare. Aix-les-Bains nu evoluează în Liga a VI-a, ci în Liga a III-a! Băieţii lucrează bine, antrenorul vrea numai să-şi facă o idee şi să cunoască toţi jucătorii. Din păcate, încă mai avem indisponibilităţi. Sperăm ca pînă la finalul stagiului să-şi revină toţi", a declarat Ganea la GSPTV
Ionel Ganea: "Adrian Cristea are mentalitate de provincial!"
Managerul sportiv al lui Dinamo a comentat la GSPTV gestul lui Adrian Cristea de a refuza banderola de căpitan al "cîinilor".
"Adrian Cristea nu are deloc mentalitatea unui campion, ci mai degrabă a unui provincial. Nu văd cum ar putea juca el în Liga Campionilor cu o astfel de mentalitate", a declarat Ionel Ganea la GSPTV.
Dănuţ Lupu: "Nu cred că Bonetti o să reuşească la Dinamo. Tot Rednic o să fie antrenor!"
Fostul mijlocaş al "cîinilor" nu are încredere în actualul tehnician, italianul Dario Bonetti, şi nici în staff-ul acestuia.
"E ruşinos să iei bătaie de la o echipă de amatori. Eu mi-aş dori ca Bonetti să facă treabă bună la Dinamo, dar nu cred că o să reuşească. Cred că Mircea Rednic se va întoarce pe banca tehnică. De fapt, conducerea trebuia să-l lase pe Rednic să continue, deşi a avut şi el partea lui de vină sezonul trecut. Dar campionatul a fost pierdut de conducători! Jucătorii şi antrenorii au avut doar 40% din vină", a declarat Lupu la GSPTV. Acesta nu l-a iertat nici pe managerul sportiv Ionel Ganea: "Ce să caute Ganea la Dinamo? Am jucat cu el, îl respect, dar ce poate să facă el la club?! Avem cumva echipă de box la Dinamo?".