Aseară, în jurul orei 18.00, atacantul Gicu Grozav a aterizat pe aeroportul din Viena de unde a fost preluat de secundul Adrian Bicheşi şi "transferat" în cantonamentul de la Oberpullendorf. "Încă nu am semnat un acord de prelungire cu Gicu Grozav însă am mare încredere că acest lucru se va rezolva. De asemenea îl vom avea în probe şi pe jucătorul de bandă dreaptă Adrian Olah fost la FC Timişoara şi U. Cluj" a spus preşedintele executiv al FC Unirea, Nicu Lupu.
Galeria "Black Warriors" sprijinită necondiţionat de conducerea Unirii
Cu toate că în momentul în care gruparea din Cetatea Marii Uniri s-a despărţit de antrenorul Aurel Şunda o parte a galeriei "Black Warriors" s-a grăbit să "certe" conducerea clubului pentru măsura luată, cele două părţi au îngropat cu timpul "securea războiului" iar de marţi după amiază lucrurile au revenit la normal. "Noi cei din conducerea clubului nu am fost nici un moment în conflict cu o parte a celor din galerie, chiar dacă unii dintre aceştia au cam «sărit calul» atunci când l-am adus la echipă pe Adi Falub. Unirea are nevoie de suporteri, după cum şi suporterii au nevoie de Unirea, aşa că ne-am întâlnit cu reprezentanţii celor din «Black Warriors" şi am decis să le acordăm tot sprijinul pentru a susţine echipa în prima ligă. De altfel, membrii galeriei vor fi trecuţi pe un tabel, cu nume, prenume şi poză, astfel încât nici un intrus să nu poată lua loc în peluză, cea din dreapta tribunei oficiale, special rezervată lor", a declarat Marian Sarmeş, preşedintele Consiliului de Administraţie al "alb-negrilor".
Referitor la oficialul unirist, trebuie spus că marţi dimineaţa, în jurul orei 10.35, a devenit bunic, lucru care l-a făcut să uite pentru câteva ore problemele pe care le are de rezolvat la club. "Fiica mea, Amalia, a născut un băieţel pe care-l va chema Cătălin şi faptul că am devenit bunic m-a bucurat enorm. În aceste zile trebuie să obţinem o autorizaţie de la Bucureşti, pentru că abonamentele pentru sezonul viitor vor fi personalizate iar pentru a avea o evidenţă electronică a acestora avem neapărat nevoie de o aprobare din partea forurilor competente din Capitală, ca să nu mai vorbim de faptul că înainte de a le pune în vânzare va trebui să efectuăm nişte probe cu turnicheţii de la porţile arenei pentru a fi siguri că totul funcţionează. Ca să nu mai vorbesc despre faptul că delegatul Ligii Profesioniste de Fotbal s-a aflat în vizită de lucru la stadionul «Cetate»...", a dezvăluit Sarmeş.
Delegatul Ligii mulţumit de stadiul lucrărilor
În cursul vizitei efectuate miercuri dimineaţa la arena din Cetatea Marii Unirii, delegatul Ligii Profesioniste de Fotbal s-a declarat mulţumit de modul în care decurg lucrările de modernizare ale stadionului. "Este bine că se lucrează, s-au făcut multe lucruri bune aici şi totul este o.k. Dacă se va continua în acest ritm cu siguranţă că echipa din Alba Iulia nu va avea probleme vizavi de disputarea partidelor de acasă pe acest stadion", a punctat Adrian Ionescu.