Telenovela Gicu Grozav, inceputa in urma cu trei saptamini, a avut un final fericit. Dupa ce a fost plecat in pregatiri la Standard Liege, atacantul albaiulian a revenit in sinul echipei albaiuliene unde a crescut si urmeaza sa semneze angajamentul pe trei ani obligatoriu, potrivit ROAF.
"Unirea are nevoie de Gicu Grozav si ma bucur ca am cistigat un jucator valoros. Cred ca dupa un sezon de liga I, acesta poate ajunge la orice club din lume", a declarat Adrian Falub, antrenorul "alb-negrilor".
"Vreau sa joc in Liga I, cu Unirea"
Dupa ce l-a convins pe Boloni, antrenorul belgienilor de la Standard, sa-l pastreze in lot, Gicu Grozav a considerat ca trecerea sa la Standard ar fi fost prea brusca si si-a dorit enorm sa se intoarca la FC Unirea, echipa cu care a reusit sa promoveze in Liga I. "Daca semnam cu Standard, oricum nu puteam juca doi ani de zile din cauza suspendarii. Sint tinar si consider ca mai am multe de aratat la Alba. Mereu am visat sa ajung sa joc in Liga I, cu Unirea. Am avut multe de invatat dupa aceasta experienta, sint mindru ca cei de la Standard si-au dorit sa ramin acolo. Acum vreau sa ma pregatesc, fiindca imi doresc sa joc cit mai mult la Alba, unde am crescut de mic", a precizat virful de 18 ani, ce s-a antrenat aseara sub comanda lui Adrian Falub.
Au tinut cont de dorinta lui
Presedintele CA al Unirii, Marian Sarmes, a declarat: "Cit timp s-a aflat in Belgia, Gicu a vorbit des la telefon cu Falub si mereu ii spunea ca ar vrea sa se reintoarca la echipa. Clubul a tinut cont de dorinta acestuia pro-Unirea si nu de cei de la care a primit sfaturi gresite, asa ca am decis sa-l reprimim la echipa. Nu i se va accepta nici o clauza, clubul va respecta regulamentul, iar jucatorul este obligat sa semneze cu Unirea. Urmeaza sa ne retragem memoriul de la FRF, fiindca nu vrem sa-i facem rau". Sarmes a mai adaugat: "Gicu a fost sfatuit gresit de altii, sa nu ramina la Unirea, nu avea nici o sansa sa joace la vreo echipa timp de doi ani, iar singura lui solutie a fost sa revina la Alba. Sper sa ne ajute, el trebuie sa profite de talentului sau si cu siguranta, in viitorul apropiat, va ajunge la o echipa de top din Europa".
FC Unirea -Vasas Budapesta 1-1 (1-0)
Elevii lui Adrian Falub au remizat ieri cu echipa ungara Vasas, scor 1-1, în cel de-al treilea amical disputat în stagiul de pregatire din Austria. Golul albaiulienilor a fost marcat de Verdes, în minutul 15, adversarii reusind sa restabileasca egalitatea in minutul 84. Tehnicianul Unirii a utilizat urmatoarea echipa: Cernea – S. Radoi, Poverlovici, Bumbac, B. Bucurica – I. Balan, Fl. Dan, Dâlbea, C. Cristea – Verdes, Veljovic, apoi intrind Bonacin, Rotaru, I. Grozav, Selagea, Sg. Costea. "Echipa s-a miscat bine. Aproape toti jucatorii se afla intr-o forma foarte buna, cu exceptia lui Pepenar (acuza probleme la glezna), în timp ce Pistol si Matei sint în tara unde efectueaza citeva controale medicale", a declarat Nicu Lupu, presedintele executiv al Unirii.
"Sper sa marchez in partidele oficiale"
Atacantul Bobi Verdes este in mare forma, acesta reusind sa marcheze în doua din cele trei jocuri disputate pina acum de Unirea, în Austria. Acesta a declarat ca spera sa adune cit mai multe reusite în noul sezon, dar în meciurile oficiale. "Nu mi-am facut decit datoria. Meseria unui atacant este de a înscrie. Îmi doresc sa marchez cit mai multe goluri pentru Unirea în partidele oficiale, pentru ca acelea conteaza", a declarat virful de 29 de ani.
Ultimele teste pentru alb-negrii
La capatul turneului de pregatire de la Oberpullendorf, uniristii vor disputa, astazi si mîine ultimele meciuri de verificare dupa care, duminica, vor lua directia României. Elevii lui Adrian Falub vor juca, astazi, cu începere de la ora 19.00 (ora României), în compania celor de la Slavia Sofia, echipa clasata pe locul 9 la finele sezonului trecut, în campionatul Ligii I, din Bulgaria. Ultimul meci al Unirii din Austria se va desfasura sîmbata, cu polonezii de LKS Lodz (locul 16, liga a I-a).
Adrian Olah va juca la Unirea
Mijlocasul dreapta Adrian Olah este foarte aproape de un transfer la Alba. Acesta s-a alaturat lotului unirist în cantonamentul din Austria, fiind dorit foarte mult de catre antrenorul Adrian Falub, care îl cunoaste din perioada in care au evoluat împreuna la FC National, respectiv l-a avut elev la U Cluj, în 2007. "Am venit aici sa ma pregatesc cu Unirea si sint sanse foarte mari sa semnez cu Alba, dupa ce vom reveni în tara. Eu imi doresc foarte mult sa joc cu Unirea in Liga I, am mai lucrat cu Falub, iar daca se va realiza transferul sper sa am evolutii cît mai bune",a spus Olah, liber de contract.