"Telenovela" în care a fost implicat în această vară atacantul Gicu Grozav s-a încheiat joi seară, atunci când talentatul fotbalist a acceptat să semneze un contract pe 3 ani cu echipa la care s-a format. "Mi-a fost bine şi în Belgia la pregătirile campioanei Standard Liege, dar sunt sigur că acum este mai bine pentru mine să continuu să evoluez cu Unirea în prima ligă a fotbalului românesc", a afirmat fotbalistul. "Este bine că s-a rezolvat situaţia lui Gicu Grozav, un jucător în care ne punem mari speranţe pentru sezonul viitor", a punctat Adi Falub, antrenorul grupării din Cetatea Marii Uniri.
În altă ordine de idei, fundaşul stânga Edele, component al naţionalei statului Benin dar care deţine şi paşaport francez nu a mai ajuns în cantonamnetul "alb-negrilor". "Jucătorul s-a sucit în ultimul moment şi impresarul său ne-a anunţat că Edele şi-a găsit un angajamnet în Liga a II-a din Franţa şi, deşi impresarul i-a cumpărat bilet de avion cu destinaţia Viena, nu mai vine în cantonamentul nostru. Oricum, pentru acel post mai avem o variantă, un fotbalist care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare, dar numele lui îl vom da publicităţii doar în momentul în care vom fi siguri că vom semna cu el", a punctat Nicu Lupu, preşedintele executiv al Unirii.
Cu Slavia Sofia se joacă în Ungaria!
Ultimele două amicale ale Unirii din stagiul extern din Austria s-au inversat pe ultima sută. Astfel, vineri seară uniriştii au jucat cu polonezii de la LKS Lodz (Liga 1), iar sâmbătă vor întâlni, la Szombothely în Ungaria, pe Slavia Sofia din Bulgaria. "După partida cu bulgarii vom reveni la Oberpullendorf iar duminică dimineaţa vom pleca spre casă", a conchis Lupu.