Momente de vis pentru mijlocaşul de 22 de ani al Farului, Vasilică Păcuraru. După o absenţă destul de lungă, a revenit la echipa naţională de tineret, cu ocazia "dublei" cu Portugalia. În al doilea meci, a înscris golul prin care România a egalat (1-1), iar pe final a preluat banderola de căpitan.
Vasilică Păcuraru a suferit mult că a pierdut contactul cu echipa naţională de tineret a României, cât timp a jucat la Delta Tulcea, în Liga a II-a. Sâmbăta trecută însă, a primit un telefon pe care îl aştepta de mult, de la selecţionerul Emil Săndoi. „Urcă-te în maşină şi vino la lot”, l-a făcut Săndoi pe Păcuraru să sară în sus de bucurie. Urma o deplasare în Portugalia, pentru două meciuri amicale.
Păcuraru a jucat în ambele, în primul mai puţin, iar în al doilea în ultimele 20 de minute (mijlocaş la închidere), timp suficient însă pentru a marca golul egalizator al României, care evolua şi în inferioritate numerică.
"Am înscris în urma unei faze fixe. Ochiroşii a bătut un corner, iar eu, venit din spate, am trimis mingea în poartă cu capul, din plonjon", a descris Vasile golul, pentru "Cuget Liber". A fost prima sa reuşită sub tricolor. În ultimele minute ale meciului, constănţeanul a fost chiar căpitanul echipei, după ieşirea lui Ropotan (primul purtător al banderolei) şi a lui Bogdan Stancu.
Internaţionalul de tineret al Farului îi dedică acest gol tatălui său, Vasile Păcuraru, fost preşedinte al Farului, care nu mai este printre noi. "Tatăl meu m-a dus de mic de mână la fotbal. Mi-aş fi dorit să mă vadă marcând acest gol şi fiind căpitan al României, dar sunt sigur că de acolo sus de unde e se bucură pentru mine", ne-a spus fotbalistul.
Pătraşcu, fundaş central
Pe lângă Păcuraru, Farul a mai avut un jucător convocat pentru acţiunea Portugalia, mijlocaşul Florin Pătraşcu, şi el în vârstă de 22 de ani. În al doilea meci, Florin a evoluat din minutul 47 şi a jucat, bine, în centrul apărării, înlocuindu-l pe Mardare, care fusese eliminat un minut mai devreme. Cei doi tineri jucători ai Farului au revenit în România vineri după-amiază.
Portugalia U-20 - România tineret 1-1 (0-0)
România (antrenor, Emil Săndoi): Pantilimon - Homei, Ninu, Mardare, Latovlevici - Chiacu (min. 70, Păcuraru), Ropotan (cpt) (min. 73, Achim), Cr. Tănase (min. 47, Pătraşcu) - Torje (min. 73, Ochiroşii), B. Stancu (min. 87, S. Sburlea), Cigan
Cuget Liber