|






























|
Nicolae Negrila spera ca Universitatea Craiova va castiga titlul
Nicolae Negrilă, fostul fundaş dreapta din perioada de glorie a echipei de fotbal Universitatea Craiova, a împlinit joi 55 de ani, ocazie cu care a declarat pentru site-ul clubului că îşi doreşte sănătate lui şi familiei şi că speră că formaţia va reuşi să câştige titlul în viitorul sezon.
" În plan personal, vreau sănătate mie şi familiei mele, fiindcă este cea mai de preţ. În celălalt plan, sper să reuşim în sfârşit promovarea cu echipa-satelit, Primăvara, în eşalonul al treilea, fiindcă ne străduim de doi ani, iar Universitatea să câştige campionatul. Cred că a venit momentul. Ziua de naştere o voi sărbători într-un mod cât se poate de tradiţional, acasă, împreună cu familia şi cei apropiaţi", a spus Negrilă, autorul golului decisiv contra lui Kaiserslautern, în martie 1983, gol prin care Universitatea a devenit prima echipă din România calificată în semifinalele cupelor europene.
" Cred că vom debuta cu dreptul în noul sezon. Vă spun de pe acum că vom învinge Dinamo cu 2-0 şi îndrăznesc să numesc şi marcatorii: Vali Badea şi Mihai Costea. Trebuie să câştigam nu numai cu rivalii noştri, dar şi titlul. Craiova are atuurile să se impună în Liga I. O victorie în prima etapă poate oferi băieţilor o încredere extraordinară. Şi să nu uitaţi că avem un program foarte bun, accesibil, aşa cum nu am mai avut în campionatele trecute. Peste tot, toată lumea vorbeşte de Timişoara, de Steaua, că ar avea şanse mari la titlu. Într-un fel e bine că suntem ignoraţi, fiindcă ne putem mişca şi progresa în linişte", a afirmat Negrilă.
Convins că echipa " este pe un drum bun", fostul fundaş a declarat că " nu contează rezultatele din partidele de verificare, nu au nicio importanţă, esenţială este pregătirea fizică", despre care " a înţeles că s-a făcut exemplar, datorită noilor preparatori fizici italieni".
Negrilă consideră că lotul Craiovei este unul valoros: " Sunt mulţi puşti la Ştiinta, dar nu este neapărat un dezavantaj. Au o dorinţă mare de afirmare, şi asta poate compensa anumite lipsuri. În plus, există şi jucători cu experienţă, un Dorel Stoica, un Florin Şoavă, care pot interveni în momentele de cumpănă".
Potrivit lui, antrenorii Daniel Mogoşanu şi Nicolae Ungureanu "au o pasiune comună pentru această echipă" şi "au acumulat o oarecare experienţă, nu sunt la prima încercare şi ştiu cum să-şi apropie elevii, să-i muştruluiască atunci când e cazul sau să-i încurajeze".
În altă ordine de idei, Negrilă regretă că jucătorul Cosmin Gângioveanu a fost împrumutat la Vaslui: "Cât timp a fost la echipa a doua, s-a pregătit foarte bine, nu a avut niciun fel de probleme cu nimeni, s-a antrenat serios şi disciplinat. Din păcate, a dat dovadă de indisciplină când a refuzat să meargă împreună cu restul lotului în cantonamentele din Austria. Cu toate acestea, este un fotbalist valoros, este o pierdere importantă pentru Universitatea!".
Taguri:
Universitatea Craiova
Nicolae Negrila
titlu
Kaiserslautern
Romania
Vali Badea
Mihai Costea
Dorel Stoica
Florin Soava
Daniel Mogosanu
Nicolae Ungureanu
Comenteaza
Ultimele stiri - FCU 1948 Craiova
FCU 1948 Craiova a fost bătută acasă cu 3-1 de FC Hermannstadt, în etapa a 9-a, ultima, din play-out-ul Superligii României. În urma acestui eșec, echipa patronată de Adrian Mititelu a...
FCU 1948 Craiova a părăsit ultimul loc al clasamentului după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2, sâmbătă, acasă, într-un meci din etapa a 7-a a...
FCU 1948 Craiova şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă, în Bănie, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii României.
"Alb-roşii"...
FCU 1948 Craiova a pierdut acasă, scor 1-2, meciul disputat cu Oţelul Galaţi, în etapa a 2-a a fazei play-out a Superligii României.
Moldovenii au deschis scorul...
Universitatea Craiova a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 2-1 (0-1), duminică seara, în derby-ul Băniei, desfăşurat în etapa a 30-a a Superligii...
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate cu Politehnica Iaşi, 1-1, marţi seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 28-a a Superligii de României. Oltenii au deschis...
FCU 1948 Craiova a pierdut cu scorul de 3-1, meciul disputat pe teren propriu cu CFR Cluj, în etapa a 26-a a Superligii României. Partida de la Craiova a început cu un...
FCU 1948 Craiova a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1, vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii României.
Echipa...
FCU 1948 Craiova a câştigat cu scorul de 2-1 meciul disputat luni în Bănie cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în etapa a 17-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Hermannstadt, vineri seara, acasă, într-un prim meci din etapa a 12-a a Superligii României. Aurelian Chiţu (27) a deschis scorul...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Alessandro Matri
Italia
42 ani

Andrea Cossu
Italia
42 ani

Bernard Lacombe
Franța
74 ani

Boudewijn Zenden
Olanda
50 ani

Carlos Roa
Argentina
57 ani
Cristian Oroș
România
42 ani

Dany Verlinden
Belgia
63 ani

E.Papasterianos
Grecia
39 ani
Emanuel Vasi
România
29 ani

Florin Răducu
România
56 ani

Gohi Bi Cyriac
Coasta de Fildeș
36 ani

HOVERLA UZHHOROD
Ucraina
101 ani

Isaac Donkor
Ghana
31 ani
Marian Dinu
România
58 ani

Mario Kirev
Bulgaria
37 ani
Marius Diță
România
51 ani

Maurizio Galli
Italia
64 ani

Mbark Boussoufa
Maroc
42 ani

Mihai Milaș
România
42 ani

Petar Vukčević
Muntenegru
39 ani

Sylvain Ripoll
Franța
55 ani

Vladimir Petković
Bosnia
63 ani
|
|
|
|