Mijlocaşul Ovidiu Petre, de la echipa Steaua Bucureşti, va rata EURO 2008 la fotbal, după ce s-a accidentat în cadrul stagiului efectuat de o parte a selecţionatei naţionale în Antalya (Turcia), informează Federaţia Română de Fotbal.
Controlul medical efectuat luni 19 mai, a relevat faptul că Ovidiu Petre a suferit o leziune a meniscului extern drept, accidentare care îl va împiedica să facă parte din lotul României la turneul final al EURO 2008.
În locul lui Ovidiu Petre ar putea fi convocat un alt jucător, decizia urmând să fie anunţată de selecţionerul Victor Piţurcă în cadrul conferinţei de presă programata joi 22 mai, la ora 12:00, în sala de protocol a stadionului din incinta Centrului de Fotbal Mogoşoaia, cu ocazia reunirii componenţilor naţionalei.