Dezinteresul este maxim faţă de Supercupa României la fotbal, meci care se va disputa astăseară (ora 21.00, în direct pe Antena 1), între campioana Unirea Urziceni şi CFR Cluj, deţinătoarea Cupei.
Partida va avea loc în Giuleşti. Din pricina FRF, care a decis ca Supercupa dintre două formaţii din provincie să se joace în Bucureşti, meciul se va juca în anonimat. În primele trei zile, la casele de bilete ale stadionului din Giuleşti se vânduseră doar 45 de bilete! De la Cluj sunt aşteptaţi să vină 400 de fani, iar de la Urziceni - aproximativ 500 de susţinători.
Prin alte părţi, o astfel de partidă poarte asigura o reţetă financiară substanţială. Prin comparaţie cu FRF, Federaţia Franceză de Fotbal a organizat Supercupa, meci care s-a disputat aseară între Bordeaux şi Guingamp, în Canada, la Montreal, acolo unde populaţia este majoritar francofonă. Toate cele 30.000 de bilete puse în vânzare au fost epuizate încă de vineri.
Clujeanul Eugen Trică a reclamat ieri, într-un interviu EVZ, decizia strâmbă a celor de la federaţie, considerând că echipele din provincie nu sunt iubite în Bucureşti şi de aici rezultă lipsa de interes faţă de meciul de Supercupă. Mijlocaşul a fost eroul unei astfel de partide, în 2001, atunci când a marcat ambele goluri ale Stelei, în meciul cu Dinamo, câştigat cu scorul de 2-1.
EVZ: La ora meciului, numărul spectatorilor va fi aproape egal cu cel al jucătorilor din teren. Cum te vei simţi cu tribunele aproape goale?
Eugen Trică: Am înţeles că s-au vândut vreo 50 de bilete pentru meciul ăsta. E de tot râsul! Noi vom intra pe teren şi vom face tot posibilul să câştigăm. Până la urma, este vorba despre un trofeu şi am vrea să-l câştigăm. Dacă stăm să ne gândim, Supercupa României este chiar mai importantă decât Cupa României, este Super...
"Era mai bine în provincie"
A fost o greşeală a celor de la FRF pentru că nu s-a organizat această partidă în provincie?
Da, e o greşeală a celor de la FRF. Ar fi fost mai bine să evoluăm într-un oraş care nu are echipă în Liga I. Aşa, lumea ar fi fost dornică să vadă fotbal. Mai puţină lume decât va fi în Giuleşti nu avea cum să fie. Ştiu că de la Cluj ar trebui să vină vreo 400 de inşi. Să vedem dacă vor ajunge măcar ei. În Bucureşti, echipele din provincie sunt înjurate. Aşa ar fi fost şi dacă evoluam la Timişoara sau Craiova.
Cei din Urziceni vor să-şi ia revanşa în faţa voastră, după ce i-aţi bătut mai mereu în campionat.
Să fie sănătoşi, vor trebui să şi poată! Cu sau fără spectatori în tribune, noi suntem motivaţi să punem mâna pe trofeu şi, plus
de asta, cred că meciul, chiar dacă are o tentă uşor amicală, va fi un bun antrenament.
Îţi aduci aminte de Supercupa din 2001?
Nu se poate compara cu ceea ce va fi acum. Atunci am jucat pe stadionul „Naţional”, şi în tribune erau 55.000 de oameni. Eu am reuşit un meci foarte bun atunci. Am dat un gol cu capul de la 16 metri, Dinamo ne-a egalat şi pe final am luat o acţiune pe cont propriu, am driblat vreo şase adversari, nici nu mai ştiu exact, şi am marcat. Ţin minte că am luat o primă frumuşică atunci, 2.000 de dolari