|






























|
Adrian Mititelu: Mi-am propus o schimbare
Adrian Mititelu, patronul clubului de fotbal Universitatea Craiova, a declarat că " şi-a propus o schimbare" şi că va încerca să fie " mai temperat", fără să urmeze vreun model, informează site-ul grupării din Bănie.
" Mi-am propus o schimbare, dar asta nu înseamnă că urmez modelul cuiva. Recunosc că am greşit şi poate de multe ori am vorbit aiurea. Au trecut şi peste mine patru ani de fotbal, 1.200 de nopţi de preşedinte de club şi am ajuns la un alt nivel de gândire, care îmi permite să tratez altfel problemele", a afirmat Mititelu.
" Nu vreau să fiu comparat cu domnul Bucşaru, am avut şi eu problemele mele şi de aceea am evitat contactul cu presa. Nu vreau să par omul care s-a schimbat, fiindcă, vezi Doamne, nu mai dau declaraţii. Într-adevăr, o să încerc să fiu mai temperat, pentru că şi eu am avut propriile dezamăgiri, şi pe mine m-a durut acea necalificare în Europa League, cu siguranţă mai mult decât pe alţii", a spus Mititelu.
Patronul Ştiinţei a vorbit despre amicalul de sâmbătă cu Internaţional Curtea de Argeş (0-0): " Jackie Nicolae este un tânăr care promite foarte mult, i-am dat o şansă, fiindcă nu voiam să ştie cei de la Dinamo cum o să jucăm cu ei. Mogo a învârtit echipa în toate felurile posibile, să nu înţeleagă nimeni nimic ce vrem să jucăm cu Dinamo. Ăsta este adevărul, vă spun sincer. Firţulescu, dacă tot a avut tupeul să bată penalty, trebuia să bată cu mult curaj, nu cum a făcut".
Taguri:
Adrian Mititelu
Universitatea Craiova
schimbare
Europa League
International Curtea de Arges
Comenteaza
Ultimele stiri - FCU 1948 Craiova
FCU 1948 Craiova a fost bătută acasă cu 3-1 de FC Hermannstadt, în etapa a 9-a, ultima, din play-out-ul Superligii României. În urma acestui eșec, echipa patronată de Adrian Mititelu a...
FCU 1948 Craiova a părăsit ultimul loc al clasamentului după ce a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 3-2, sâmbătă, acasă, într-un meci din etapa a 7-a a...
FCU 1948 Craiova şi Dinamo Bucureşti au terminat la egalitate, scor 1-1, sâmbătă, în Bănie, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-out a Superligii României.
"Alb-roşii"...
FCU 1948 Craiova a pierdut acasă, scor 1-2, meciul disputat cu Oţelul Galaţi, în etapa a 2-a a fazei play-out a Superligii României.
Moldovenii au deschis scorul...
Universitatea Craiova a învins-o pe FCU 1948 Craiova cu scorul de 2-1 (0-1), duminică seara, în derby-ul Băniei, desfăşurat în etapa a 30-a a Superligii...
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate cu Politehnica Iaşi, 1-1, marţi seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 28-a a Superligii de României. Oltenii au deschis...
FCU 1948 Craiova a pierdut cu scorul de 3-1, meciul disputat pe teren propriu cu CFR Cluj, în etapa a 26-a a Superligii României. Partida de la Craiova a început cu un...
FCU 1948 Craiova a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-1, vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-0, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii României.
Echipa...
FCU 1948 Craiova a câştigat cu scorul de 2-1 meciul disputat luni în Bănie cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în etapa a 17-a a Superligii României....
FCU 1948 Craiova a terminat la egalitate, scor 1-1, cu FC Hermannstadt, vineri seara, acasă, într-un prim meci din etapa a 12-a a Superligii României. Aurelian Chiţu (27) a deschis scorul...
|
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Iordache
România
45 ani

Cristián Álvarez
Argentina
41 ani

Cristian Soporan
România
51 ani

Daniel Yeboah
Coasta de Fildeș
42 ani
Daouda Mariko
Coasta de Fildeș
45 ani

David Embé
Camerun
53 ani

Diogo Santos
Portugalia
42 ani

Felix Roth
Germania
39 ani
Gheorghe Mulțescu
România
75 ani

Giuseppe Prestia
Italia
33 ani
Iosif Kovacs
România
105 ani

Ivica Dragutinović
Serbia
51 ani

Jeffrey Bruma
Olanda
35 ani

Karel Brückner
Cehia
87 ani

Lucas Barrios
Paraguay
42 ani

Marco Bizot
Olanda
35 ani

Nicolae Stanciu
România
53 ani

Pedro Reyes
Chile
54 ani

Quim
Portugalia
51 ani

Roberto Boninsegna
Italia
83 ani
Silviu Bălace
România
48 ani
Vladimir Božović
Muntenegru
45 ani

Željko Petrović
Yugoslavia
61 ani
|
|
|
|