|






























|
Venirea lui Constantin Zotta la Farul depinde de raspunsul actionarilor
Anunţat drept noul preşedinte al FC Farul, Constantin Zotta a negat faptul că a ajuns la o înţelegere clară cu gruparea de pe litoral. Fostul director general al FC Rapid a declarat că totul este doar la nivelul vorbelor şi că aşteaptă din partea noilor acţionari ai grupării de pe litoral garanţii că se doreşte performanţă.
"Am discutat cu reprezentanţii societăţii care a preluat clubul şi aştept nişte răspunsuri. Dacă vin la Constanţa, vin să fac performanţă şi vreau să organizez clubul la nivel pe care-l merită acest oraş, cu un potenţial enorm, cu mulţi suporteri şi cu un o bază sportivă bine structurată. Dacă facem o comparaţie între Urziceni şi Constanţa este evidentă superioritate oraşului de pe litoral, însă Urziceni are echipă campioană. Sper să primesc nişte răspunsuri favorabile şi să ne apucăm de treabă. Este nevoie de mulţi bani ca să faci performanţă, dar şi de profesionalism, pasiune şi oameni pricepuţi la locul potrivit. Înainte de toate, aştept nişte garanţii financiare, şi nu numai. Trebuie să văd şi ce gînduri au acţionarii şi dacă vor să facă ceva important la Constanţa", a spus Zotta, adăugînd că nu există un termen limită pînă la care este obligat să dea un răspuns definitiv.
Altfel, aflată în cantonament în Italia, formaţia pregătită de Marius Şumudică va juca luni, 3 august, împotriva unei selecţionate formată din jucători italieni fără contract, care se pregătesc în perioada 20 iulie-7 august la Coverciano. Printre aceştia nu se află nume importante, majoritatea evoluînd în ligile inferioare din Italia. Partida se va disputa la Coverciano, de la ora 18.00.
Taguri:
Constantin Zotta
Marius Sumudica
Coverciano
Giani Nedelcu
Farul Constanta
Comenteaza
Ultimele stiri - Farul Constanța
Farul a trecut cu emoții de FK Csíkszereda și a urcat pe podiumul Superligii
Farul Constanța a obținut a doua victorie din actuala ediție a Superligii României, după ce a învins-o pe FK...
Farul, victorie obținută pe final în fața Corvinului. Ahlinvi și puștiul Goncear au adus primele puncte ale sezonului
Farul Constanța a bifat primul succes din actuala ediție a Superligii,...
Ioan Ovidiu Sabău, noul antrenor al Farului Constanța. "Marinarii" deschid un nou capitol după salvarea dramatică de la retrogradare
Farul Constanța a oficializat numirea lui Ioan...
Farul și Flavius Stoican au încheiat colaborarea după salvarea echipei de la retrogradare
Farul Constanța a anunțat marți despărțirea de antrenorul Flavius Stoican, tehnicianul care...
Farul Constanța și-a asigurat prezența și în sezonul viitor al Ligii 1 după un duel dramatic cu Chindia Târgoviște, decis abia la loviturile de departajare. După ce prima...
Farul Constanța a ratat șansa de a se salva direct de la retrogradare după un eșec neașteptat pe teren propriu, 0-1 cu Metaloglobus București, formație care era deja retrogradată matematic...
Farul Constanța și FC Botoșani au remizat, scor 1-1, sâmbătă, la Ovidiu, într-un duel din etapa a 7-a a play-out-ului din Liga 1. Oaspeții au fost cei care au lovit...
Farul Constanța a debutat cu succes în faza play-out a Ligii 1, impunându-se cu 2-0 în fața formației Petrolul Ploiești, duminică, pe teren propriu, la Ovidiu....
CFR Cluj și-a asigurat prezența în play-off-ul Ligii 1 după un nou succes obținut în deplasare, 2-1 pe terenul Farului Constanţa, la Ovidiu, în etapa a 29-a. A...
Farul Constanța s-a impus în fața Rapidului, scor 3-1 (2-1), duminică seara, la Ovidiu, în etapa a 27-a din Liga 1, într-un duel în care gazdele au...
Dinamo București a obținut o victorie spectaculoasă miercuri seara, la Ovidiu, impunându-se cu 3-2 în fața celor de la Farul Constanța, într-o partidă din etapa...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Andrei Nilă
România
41 ani

Dmitriy Kharin
Rusia
58 ani
Dorin Cristache
România
46 ani
Emmanuel Godfroid
Belgia
54 ani

Helmut Rahn
Germania
97 ani

Ilie Oană
România
108 ani

Joleon Lescott
Anglia
44 ani
Lucian Răduță
România
38 ani
Marius Axinciuc
România
54 ani

Marius Popescu
România
59 ani

Marius Predatu
România
59 ani

Milan Rapajić
Croația
53 ani

Moussa Sissoko
Franța
37 ani
Nino Pekarić
Serbia
44 ani

Robert Sadowski
România
112 ani

Roque Santa Cruz
Paraguay
45 ani

Sérgio Leite
Portugalia
47 ani

SK TIRANA
Albania
106 ani

Slaviša Jokanović
Serbia
58 ani

Stefan Klos
Germania
55 ani

Tolgay Arslan
Germania
36 ani

Tomasz Frankowski
Polonia
52 ani

Zé Eduardo
Brazilia
35 ani
|
|
|
|