Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, duminică seară, că în acest moment nu se pune problema ca Dario Bonetti să fie demis din funcţie şi se va lua în calcul această variantă doar dacă se ratează calificarea în grupele Ligii Europa.
"Indiferent de ce se va întâmpla, până la jocurile pentru calificarea în grupele Ligii Europa nu ne gândim la demiterea lui Bonetti, Obiectivul nostru principal, primul din acest sezon, este să ajugem în grupe, nu se pune problema să renunţăm la Bonetti. Vom discuta doar atunci de ce se va întâmpla", a spus Borcea la GSP TV, citat de Newsin. El a adăugat că la revenirea în ţară va discuta schimbarea secundului Costel Orac cu Ion Marin.
Dinamo va întâlni formaţia Slovan Liberec în play-off-ul Ligii Europa, decisiv pentru calificarea în grupele competiţiei. Prima manşă va avea loc pe 20 august în România, în timp ce jocul retur se va disputa la 27 august în Cehia.
"Crăciunescu a vrut să distrugă Dinamo"
Fluierul de final al meciului Dinamo – Internaţional Curtea de Argeş a însemnat startul declaraţiilor acide ale "câinilor" la adresa arbitrului Teo Crăciunescu.
Cum în apărarea "fluieraşului" a sărit tatăl său, Ion, scandalul a luat amploare.
"Te pufneşte râsul. Dacă a fost Crăciunescu arbitru, trebuia şi fiul său să aibă aceeaşi meserie? Teo e un extraterestru căzut pe terenul de fotbal, uitaţi-vă la faţa lui!", a spus Cornel Dinu.
Apoi a tunat: "Borcea a spus în Comitetul Executiv să nu ne arbitreze Crăciunescu că ne omoară, dar nu l-a ascultat nimeni, şi uite ce a făcut acum".
La rândul său, Cristi Borcea a răbufnit după ce Ion Crăciunescu a ameninţat în GSP că va face dezvăluiri compromiţătoare despre şeful formaţiei din "Ştefan cel Mare".
"Ce dezvăluiri incendiare să facă Ion Crăciunescu despre mine? Nu am făcut nicio afacere împreună şi nu m-a ajutat niciodată cu nimic. Nu merita nici el, nici fiul lui să arbitreze. Ei mereu au vrut să distrugă Dinamo!", ne-a spus nervos Borcea.
"Îl felicit pe Teo pentru modul cum a arbitrat şi îi spun lui Cornel Dinu, un poet care foloseşte multe metafore, că nu am vrut să-l fac arbitru pe fiul meu." - Ion Crăciunescu, fost arbitru internaţional