Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău este de părere că rezultatul de egalitate pe care formaţia sa l-a obţinut în partida de la Iaşi este unul meritat, având în vedere că situaţia din teren a fost una extrem de echilibrată.
Tehnicianul este conştient că a apărut o relaxare în jocul echipei, dar spune că acest lucru era inevitabil, având în vedere că în urmă cu doar câteva zile formaţia din Banat a eliminat Şahtiorul din preliminariile Ligii Campionilor.
"A fost un joc echilibrat, cu o primă parte care a aparţinut Iaşiului, iar în partea a doua a jocului am avut şi noi mai multe ocazii de a marca. Gazdele şi-au dorit foarte mult să câştige, însă eu mă bucur că jucătorii mei nu au fost relaxaţi după calificare din Liga Campionilor, dar cred că ne-a lipsit luciditatea şi concentrarea pentru a câştiga acest meci. După ce am înscris, ei au marcat pentru că ne-am retras şi ne-am apărat în marginea careului, dându-le posibilitatea gazdelor să-şi creeze ocazii şi să egaleze. Mă aşteptam ca Bucur să marcheze azi, însă nu a mai avut prospeţimea mentală să concretizeze ocaziile avute. Îl felicit pe Grigoraş, pentru că a reuşit într-un timp foarte scurt să facă lucruri bune la Iaşi. Ştiam că Poli Iaşi va arăta altfel în meciul cu noi decât în cel cu Rapid. Una peste alta a fost un meci echilibrat şi un rezultat pe măsură", a declarat Sabău.
Referitor la meciurile cu VfB Stuttgart, din play-off-ul Ligii Campionilor, Sabău a spus: "Pentru dubla cu Stuttgat contează ca echipa să aibă continuitate şi de aceea am făcut o singură modificare în primul 11 faţă de meciul cu Şahtior".
La partida de la Iaşi au asistat şi doi reprezentanţi ai clubului VfB Stuttgart.
Varga şi Bălan, oferiţi Timişoarei
După ce în luna mai au luat titlul de campioni cu Unirea Urziceni, Bălan şi Varga au şanse mari să înceapă noul sezon în Liga a II-a, la Sportul.
Vasile Şiman încearcă să-i vândă pe Tibi Bălan şi Dacian Varga la diverse echipe din Liga I, dar până acum nu a avut succes. Ultima echipă la care cei doi au fost oferiţi este Poli Timişoara. "Şiman i-a propus pe cei doi la Poli, dar Timişoara nu îi vrea", a declarat un apropiat al clubului de pe Bega. În aceste condiţii, lui Şiman nu-i rămâne decât să ducă la bun sfârşit negocierile cu Urziceni.
Mureşan şi Roman, curtaţi şi ei
Printre jucătorii doriţi de Poli Timişoara în ultima vreme s-au numărat şi Gabi Mureşan (de la CFR Cluj) şi Mihai Roman (de la FC Braşov). Din păcate pentru bănăţeni, amebele mutări au căzut din cauza sumelor mari cerute de formaţiile ardelene.
Stuttgart şi-a trimis emisari la Iaşi
Partida Poli Iaşi – Poli Timişoara a fost urmărită din tribune şi de către doi emisari ai lui Stuttgart, adversara formaţiei de pe Bega în play-off-ul din Liga Campionilor. Cei doi reprezentanţi ai lui Stuttgart au ajuns în Copou ieri, în ziua meciului, au văzut partida şi au plecat imediat după fluierul final fără a oferi declaraţii reprezentanţilor presei.
"Au fost ceva greşeli!"
După ce au luat doar un punct în Copou, jucătorii şi oficialii lui Poli Timişoara s-au declarat nemulţumiţi de rezultatul final.
"Au fost ceva greşeli de arbitraj, dar mai mult nu pot să comentez", a declarat Arman Karamyan.
În schimb, preşedintele Gheorghe Chivorchian şi-a taxat fotbaliştii: "Le-am atras atenţia şi azi (n.r. - ieri) asupra faptului că meciul va fi greu. Sabău ar trebui să poată schimba 5-6 jucători de la un joc la altul. Despre faza lui Gigel Bucur nu pot să spun nimic. Nu am văzut-o".
"Am pierdut două puncte pentru că nu am fost lucizi" - Ovidiu Sabău, antrenor Timişoara
"Am întâlnit un adverse redutabil, dar sunt mulţumit de rezultatul obţinut" - Petre Grigoraş, antrenor Poli Iaşi