Echipa de fotbal ACU Arad a înlocuit-o pe Liberty Oradea în Liga a II-a, în urma unei hotărâri luate miercuri 12 august de Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal (FRF).
Potrivit unui comunicat al FRF, Comitetul de Urgenţă, 'în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Statutul FRF, art. 14 şi art. 20 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice, a luat act de retragerea echipei FC Liberty Oradea din campionatul Ligii a 2-a, seria a II-a'.
Comitetul "
a constatat că, în conformitate cu clasamentul final al ediţiei precedente a campionatului Ligii a 2-a, are dreptul să ocupe locul vacant gruparea FC ACU Vasile Goldiş Arad - locul 15, această echipă solicitând în scris acest lucru".
În consecinţă, se afirmă în comunicat, Comitetul de Urgenţă al FRF "
a aprobat ocuparea locului vacant de către FC ACU Vasile Goldiş Arad, aceasta urmând să preia programul competiţional al formaţiei FC Liberty Oradea".