Dorel Stoica, unul dintre jucătorii promovaţi de Victor Piţurcă la echipa naţională, spune că toată echipa oltenilor a purtat o discuţie înaintea jocului cu Pandurii cu ex-selecţionerul României.
"Nu ştiu dacă Piţi va prelua echipa dar important este să câştigăm mereu. A fost prezent în cantonamentul nostru, am vorbit cu dânsul, dar esenţial este ca împreună cu orice antrenor să aducem victorii", a spus Stoica, care a mai completat spunând că, prin victoria cu Pandurii, şi-au luat revanşa faţă de meciurile din sezonul anterior. "E o victorie de moral şi sperăm ca de acum înainte să jucăm la adevărata valoare. Pandurii au o echipă bună. Căldura a fost un minus pentru noi. Trebuia să ne luăm revnşa după anul trecut", a încheiat jucătorul Craiovei.
Standing ovation pentru Piţi!
Aşa cum Mititelu anticipa în urmă cu două zile, după întâlnirea 'secretă' cu Piţurcă din Parcul Romanescu, fostul selecţioner a venit în această după-amiază în Bănie, pentru a asista la duelul contra Pandurilor.
Finanţatorul Universităţii era convins că tehnicianul se bucură de un val de simpatie uriaş în rândul oltenilor, lucru care s-a demonstrat din plin astăzi. În momentul în care crainicul stadionului a anunţat că ex-antrenorul tricolorilor este prezent în tribune, toţi spectatorii l-au întâmpinat cu ropote de aplauze.
În altă ordine de idei, 'Briliantul' Craiovei, Florin Costea a primit titlul de golgheter pentru sezonul trecut. Atacantul din Bănie a terminat ediţia 2008-2009 a Ligii I cu 17 goluri, la egalitate cu Gigel Bucur. Trofeul i-a fost înmânat de către observatorul Alexandru Popescu
"Se decide într-o săptămână, două"
Deşi a discutat intens zilele acestea cu fostul selecţioner al României, Adrian Mititelu nu a reuşit să îl convingă, încă, pe antrenor să preia frâiele Universităţii.
"Cred că abia într-o săptămînă sau două voi primi un răspuns clar din partea lui Piţurcă. El e mai meticulos de fel. Oricum, nu s-a discutat încă despre partea financiară. Nu i-am promis acţiuni în cadrul clubului şi nici procente la transferuri, astea sunt numai bazaconii. Craiova nu e o echipă care se bazează pe vânzarea de jucători.", a declarat aseară patronul Universităţii, Adrian Mititelu, la Digi Sport.
Banner interzis pe "Oblemenco"
În război de câteva luni cu Adrian Mititelu, membrii grupării Sezione Ultra au încercat să introducă pe stadion un banner prin care îl "taxau" pe patronul Craiovei.
"Istoria mai vrea un pas, de patru ani ne duci de nas", scria pe bannerul care, în cele din urmă, a fost confiscat de Jandarmerie înainte ca fanii să-l introducă în tribune.