Antrenorul echipei Steaua, Cristiano Bergodi, a declarat, miercuri, că meciul cu formaţia Saint Patrick's Athletic, contând pentru play-off-ul Ligii Europa, este
cea mai importantă partidă pentru "roş-albaştri" de când el se află pe banca tehnică a grupării din Bulevardul Ghencea.
"
Este un meci foarte important pentru noi, ne apropiem de grupele Ligii Europa. Trebuie să facem un meci mare mâine seară. Avem încredere, suntem pregătiţi pentru acest meci. Este cel mai important meci al nostru de până acum. Dacă vom câştiga partida tur, avem mai multe şanse de a intra în Liga Europa", a spus Bergodi.
Bergodi consideră că jucătorii stelişti trebuie să trateze meciul cu formaţia irlandeză cu seriozitate, mai ales după ce Saint Patrick's a trecut de formaţia rusă Krylia Sovietov. "
Respectăm acest club, a ajuns în play-off-ul Ligii Europa după ce a eliminat o echipă din Rusia. Trebuie să avem grijă şi să tratăm meciul cu seriozitate, aşa cum am făcut-o în partida tur cu Motherwell. A fost o surpriză faptul că Saint Patrick's a eliminat formaţia din Rusia, mai ales după ce ruşii au condus cu 3-0. Dar au revenit, au marcat două goluri şi asta nu poate să însemne decât că este o echipă valoroasă", a mai spus el.
Antrenorul italian a precizat că fundaşul central Sorin Ghionea nu face parte din lotul stelist pentru partida cu Saint Patrick's din cauza unei accidentări, ca şi mijlocaşul Cristian Tănase, care nu este pus la punct cu pregătirea fizică. "
Ghionea nu face parte din lotul de 18 pentru partida cu Saint Patrick's. Nici Tănase nu face parte din lotul de 18 pentru partida tur cu Saint Patrick's, dar el se află pe lista UEFA şi poate evolua în partida retur", a explicat Bergodi.
Tehnicianul speră ca jucătorii stelişti să fie mai motivaţi de faptul că partida se va juca fără spectatori. "
Este un dezavantaj pentru noi faptul că se joacă fără suporteri, dar nu trebuie să ne facem un alibi din asta, să ne justificăm aşa. Va fi un meci diferit faţă de altele, dar trebuie tot pe teren să arătăm ce ştim. Eu cred că băieţii vor fi şi mai motivaţi să treacă de Saint Patrick's pentru că joacă fără spectatori. Nu dau prea multă importanţă faptului că nu i-am studiat pe cei din Saint Patrick's. Este un meci de fotbal care trebuie jucat pe teren. Noi avem jocul nostru pe care trebuie să-l impunem", a concluzionat Bergodi.
Steaua Bucureşti va întâlni, joi, de la ora 20.30, pe teren prorpiu, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, formaţia irlandeză Saint Patrick's Athletic. Returul dintre cele două echipe este programat la 27 august.