Mijlocaşul Eugen Trică a declarat, sâmbătă, că îşi va rezilia contractul cu gruparea CFR, fiind nemulţumit de faptul că nu mai este folosit de antrenorul Antonio Conceicao, şi că îşi doreşte o perioadă de pauză, pentru a fi alături de familie.
"
Este adevărat că urmează să-mi reziliez contractul cu CFR. Este tardiv să spun dacă regret că m-am întors din Cipru. Decizia mea are o mare legătură cu faptul că nu am jucat şi nu am fost reţinut în lot nici pentru meciul cu Steaua, nici pentru cel cu FK Sarajevo", a spus Trică.
Jucătorul echipei CFR a adăugat că a discutat deja cu preşedintele clubului, Iuliu Mureşan, în vederea unei rezilieri pe cale amiabilă a contractului său, fără a menţiona însă dacă a primit acceptul conducerii grupării.
"
Nu ştiu ce voi face în continuare, vreau să mă liniştesc o perioadă şi să rămân alături de familie", a mai spus Trică.