Antrenorul lui FC Timişoara, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat marţi că echipa sa pleacă la Stuttgart
cu gândul de a se califica în grupele Ligii Campionilor, chiar dacă şi-a diminuat şansele după meciul tur, şi va trata jocul cu multă responsabilitate.
"
Plecăm la Stuttgart conştient că lucrurile s-au complicat după meciul de acasă. Chiar dacă toţi specialiştii spun că avem şanse mici, noi credem în ele aşa cu sunt. Mergem cu dorinţa de a ne califica, dar pentru asta sper să se recupereze doi jucători importanţi, Nibombe şi Cisovsky. Nu mergem să fim naivi şi iresponsabili", a declarat Ioan Ovidiu Sabău, marţi, înaintea plecării spre Stuttgart.
"
Trebuie să atacăm şi să înscriem, asta e clar. Dar nu ne putem face de râs, încât toată lumea să atace, pentru că Stuttagt va juca la aşteptare. Are 2-0 şi trebuie să fim atenţi", a adăugat antrenorul timişorenilor.
Tehnicianul a anunţat că Parks s-a antrenat normal şi, în opinia sa, are 70% sunt şanse să joace, în timp ce un alt accidentat, Magera, nu va putea fi folosit.
Sabău a mai spus că Dan Alexa, suspendat pentru acest meci, va face deplasarea pentru a fi alături de echipă. În schimb, Artiom Karamian, şi el suspendat, va rămâne la Timişoara, pentru a continua pregătirea pentru meciul de duminică, din campionat.
Altfel, antrenorul lui FC Timişoara s-a declarat sceptic în privinţa noii achiziţii, Hristu Chiacu. "Nu ştiu cum mă va ajuta. Pot să spun că e un jucător tânăr, de perspectivă şi cu mult talent, dar atitudinea lui în anumite momente şi faptul că a jucat la prea multe echipe nu reprezintă lucruri pozitive. Trebuie să mă edific asupra lui, ce potenţial are. Din păcate, la echipele la care a fost a jucat prea puţin. Unii ajung să se maturizeze mult mai târziu şi e şi cazul lui Chiacu. O să am răbdare cu el, aşa cum am avut cu toţi colegii lui. Dacă va arăta că e profesionist, voi avea răbdare, dacă nu, asta e", a spus Sabău, care a adăugat referitor la noul transfer: "Ceea ce mi-am dorit eu a fost ca Roman să ajungă la noi. Nu s-a putut şi acum vine Chiacu. Încercăm să ne rezolvăm problemele de concurenţă pe post cu el şi asta e situaţia. Eu am vrut să-l iau pe Chiacu şi când am fost la Bistriţa, acum un an sau doi, dar nu s-a putut atunci. E un jucător care a vrut să confirme, dar din anumite motive încă nu a făcut-o".
Incert pentru meciul de la Stuttgart, fundaşul Dare Nibombe s-a declarat convins că va putea juca miercuri. "Am o mică problemă cu genunchiul, dar ieri am făcut antrenament normal şi sunt pregătit pentru meci. Avem două goluri de întors, dar va fi foarte greu. E totuşi un meci de fotbal şi suntem pregătiţi de orice", a spus Nibombe. Fost coleg la CS Otopeni cu Hristu Chiacu, Nibombe a salutat reîntâlnirea cu acesta. "Chiacu e un jucător bun, dar a avut aceeaşi problemă ca şi mine la Otopeni. Cinci sau şase luni nu şi-a primit banii. Sper să ne ajute, având în vedere că a jucat la un club mare ca Dinamo", a spus jucătorul din Togo.
Partida VfB Stuttgart-FC Timişoara din manşa secundă a play-off-ului Ligii Campionilor se va disputa miercuri de la ora 21:45. În tur, gruparea germană s-a impus la Timişoara, scor 2-0.