|






























|
Tamas: Am dat o palma tuturor celor care ne-au contestat
Gabriel Tamaş, jucătorul lui Dinamo, a declarat, duminică, după derby-ul cu Steaua, că prin victoria din Ghencea şi calificarea de la Liberec au dat o palmă tuturor contestatarilor şi a dedicat golul marcat celor care au evoluat în meciul cu Slovan, de joi.
"Nu se poate mai mult de atât pentru un jucător, victorie în Ghencea şi gol marcat. Sunt foarte fericit, mă simt foarte bine, am continuat cu o victorie după succesul extraordinar de la Liberec. Cred că am dat cu toţii o palmă celor care ne-au contestat. Aş vrea să dedic golul echipei care a jucat cu Liberec, dar mai ales lui Moţi, care azi nu a prins lotul", a spus Tamaş.
Atacantul Ionel Dănciulescu a admis că sunt şanse foarte mari să fi disputat ultimul meci în tricoul lui Dinamo. "E o victorie mare, mai ales că e obţinută pe terenul rivalei. A fost o săptămână perfectă pentru noi, am câştigat meritat, am dominat jocul şi a fost o victorie normală. Vom vedea, cred că voi pleca. Le mulţumesc suporterilor că au fost alături de mine. Am încercat mereu să dau totul pentru Dinamo, plec cu inima împăcată de aici", a spus Dănciulescu, care la final a făcut reverenţe în faţa fanilor care îi scandau numele şi îi cereau să nu plece la Hercules Alicante. De asemenea, Dănciulescu a fost aplaudat şi de suporterii stelişti aflaţi la Tribuna a II-a, în momentul în care se îndrepta spre vestiare.
Taguri:
Gabriel Tamas
Ionel Danciulescu
Dinamo Bucuresti
Steaua
Liga 1
» Clasament Liga 1
» Dinamo - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Dinamo București
Dinamo a demolat-o pe FC Voluntari și a urcat pe locul secund în Superliga
Dinamo București a obținut o victorie categorică în etapa a patra a Superligii, 4-0 cu FC Voluntari, sâmbătă...
Dinamo a făcut spectacol pe "Arcul de Triumf" și a demolat Universitatea Craiova cu 5-1 în Superligă
Dinamo București a produs surpriza etapei a doua din Superliga României, după...
Željko Kopić și Dinamo au încheiat colaborarea după doi ani și jumătate
Dinamo București și antrenorul croat Željko Kopić au decis să meargă pe drumuri separate,...
Fotbal Club FCSB și-a asigurat prezența în viitoarea ediție a Conference League după o victorie dramatică în fața rivalei Dinamo București, scor 2-1 după prelungiri, într-un meci...
Dinamo București și CFR Cluj au încheiat la egalitate, scor 0-0, duelul disputat sâmbătă seară pe "Arcul de Triumf", în etapa a 9-a din...
Dinamo București a obținut o victorie dramatică în fața celor de la FC Argeș, scor 2-1, duminică seară, pe stadionul "Arcul de Triumf", în ultimul duel al etapei a 8-a din...
Dinamo București trece într-o nouă eră vizuală
O decizie istorică marchează prezentul clubului din Ștefan cel Mare. Începând cu prima zi a lunii iulie, Dinamo 1948 S.A. va adopta o nouă...
Dinamo București a reușit să spargă gheața în play-off-ul Ligii 1, impunându-se cu 2-1 în fața liderului Universitatea Cluj, pe "Arena...
Universitatea Craiova s-a impus cu 1-0 în fața lui Dinamo București, joi seară, pe Arena Națională, în etapa a doua din play-off-ul Ligii 1, într-un meci...
FC Argeş Pitești a obținut calificarea în play-off-ul Ligii 1 după un succes de mare importanță pe Arena Națională din Bucureşti, 1-0 cu Dinamo, în etapa a 29-a. Golul decisiv a venit...
Dinamo București a oficializat marți transferul atacantului George Pușcaș, fotbalist care a evoluat ultima dată în Turcia, la Bodrum FK, și care ajunge în Ștefan cel Mare din postura de...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Aleksandar Šušnjar
Serbia
32 ani

Alessandro Matri
Italia
42 ani
Alexandru Vagner
România
37 ani
Andreas Mihaiu
România
28 ani
Andrei Petrescu
România
41 ani

Augustine Eguavoen
Nigeria
61 ani

Carlos Gurpegi
Spania
46 ani

Cristian Bordea
România
39 ani

Cristinel Pojar
România
59 ani

Florin Majer
România
41 ani

Gabriel Precup
România
40 ani

João Pinto
Portugalia
55 ani

Kassaly Daouda
Niger
43 ani

Leontin Grozavu
România
59 ani

Marco Materazzi
Italia
53 ani
Marian Chițu
România
40 ani

Max Lorenz
Germania
87 ani

Mugur Gușatu
România
57 ani

Richard Møller Nielsen
Danemarca
89 ani

Richard Stearman
Anglia
39 ani

Roberto Abbondanzieri
Argentina
54 ani

Saeed Al-Owairan
Arabia Saudită
59 ani
Tiago Gomes
Portugalia
41 ani

Tommy Söderberg
Suedia
78 ani
|
|
|
|