Portarul Bogdan Lobonţ a semnat, luni, un contract valabil pentru un sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă trei ani, cu AS Roma şi şi-a exprimat speranţa, pe site-ul său oficial, că suporterii echipei Dinamo vor înţelege că nu te "întâlneşti în fiecare zi" cu un astfel de transfer.
"A fost alegerea mea! AS Roma reprezintă o oportunitate pe care nu ştiu dacă o mai întâlneşti în viaţă, mai ales când te apropii de 32 de ani. În acest moment, Roma este destinaţia ideală pentru mine, deoarece aici îmi fac recuperarea şi medicii ştiu exact ce am de făcut pentru a reveni cât mai repede pe gazon. Tuturor dinamoviştilor le doresc un parcurs victorios în grupele Europa League, în campionat, în Cupa României, în toate competiţiile. Am petrecut clipe extraordinare în Ştefan cel Mare, am jucat cu inima pentru Dinamo şi sper ca toţi suporterii să înţeleagă că nu te întâlneşti în fiecare zi cu un transfer la AS Roma. Roma per sempre este şi un steag al suporterilor dinamovişti din Peluza Cătălin Hildan. Acum două luni spuneam că transferul la Roma este doar o speculaţie, acum este realitate. Aşa a vrut Dumnezeu!", a declarat Bogdan Lobonţ, de la Roma, pentru site-ul său oficial.
Gruparea italiană AS Roma îl poate transfera definitiv pe portarul Bogdan Lobonţ, la finalul contractului de împrumut, pentru suma de 1,8 milioane de euro, informează site-ul oficial al FC Dinamo.
Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat că nu se putea opune împrumtului lui Lobonţ la gruparea italiană. "Pentru tot ce a făcut Lobonţ pentru Dinamo, nu ne puteam opune acestui transfer! Am ţinut cont de dorinţa jucătorului, de programul de recuperare pe care l-a început la Roma de aproape 3 luni. Îi mulţumim lui Bogdan Lobonţ pentru tot ce a făcut la Dinamo şi îi dorim să revină cât mai repede pe teren!", a declarat Borcea.
AS Roma: Lobonţ va avea un salariu de 500.000 de euro
Clubul AS Roma a anunţat, luni seară, pe site-ul oficial, achiziţionarea cu titlu temporar a drepturilor sportive ale jucătorului Bogdan Lobonţ, de la Dinamo Bucureşti, care va avea un salariu de 500.000 de euro în sezonul 2009/2010.
"AS Roma anunţă că a ajuns la un acord cu F.C. Dinamo 1948 S.A. pentru achiziţionarea cu titlu temporar a drepturilor sportive ale jucătorului Bogdan Lobonţ, care va expira la 30 iunie 2010. Conform acestui acord, AS Roma are dreptul de a achiziţiona cu titlu definitiv drepturile sportive ale hjucătorului din sezonul 2010/2011. În cazul exercitării acestei opţiuni, AS Roma va plăti F.C. Dinamo 1948 S.A. suma de 1,5 milioane de euro, plus TVA, în două rate. Cu jucătorul s-a ajuns la un acord economic pentru prestaţii sportive ce prevede un salariu de 500.000 de euro pentru actuala stagiune sportivă; iar, în cazul achiziţionării definitive, un salariu de 800.000 pentru sezonul 2010/2011, de 900.000 de euro pentru sezonul 2011/2012, şi de 1 milion de euro pentru sezonul 2012/2013", se arată în comunicat dat publicităţii pe site-ul grupării din capitala Italiei.
Bogdan Lobonţ a semnat, luni, un contract valabil pentru un sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă trei ani, cu AS Roma.