|






























|
Cristian Chivu: Mergem in Franta sa ne jucam sansa, vrem sa castigam
Căpitanul echipei naţionale a României, Cristi Chivu, a declarat că tricolorii sunt conştienţi că naţionala Franţei este mai valoroasă, dar vor face tot posibilul pentru a câştiga meciul din preliminariile CM din 2010.
" Mergem în Franţa să ne jucăm şansa, vrem să câştigăm. Pe hârtie e posibil să mergem şi la turneul final. Sperăm, suntem optimişti şi vom face totul pentru a realiza acest vis. Dacă învingem Franţa, va trebui să batem Austria, Serbia şi Feroe, apoi să ţinem şi cu sârbii când joacă cu Franţa. Nu avem niciun complex în faţa francezilor. Trebuie să îi surprindem, să îi blocăm mai ales din punct de vedere individual pentru că acolo stau ei mai bine. Nu mi se par o echipă în adevăratul sens al cuvântului, ei sunt mai buni la nivel de individualităţi", a spus Chivu.
Referitor la diferenţele care au apărut în cele două echipe naţionale de la ultima partidă, cea de la Constanţa, terminată la egalitate, scor 2-2, Chivu a spus că francezii sunt mai puternici decât atunci: " Franţa este o echipă tare tot timpul, aşa a fost şi aşa va fi mereu. Au şi ei de trecut o dublă decisivă, cu România şi Serbia, iar dacă nu se vor descurca bine, îşi vor diminua şansele de calificare. Sunt conştienţi de presiune şi vor să se impună. Noi suntem o echipă mai conştientă de valoarea noastră şi mult mai motivată. Încercăm mereu să ne autodepăşim, să obţinem victorii şi să ne apropiem mai mult suporterii, pe care în ultimul timp ni i-am îndepărtat".
Jucătorul lui Internazionale Milano a mai afirmat că Adrian Mutu este pregătit să joace în partidele cu Franţa şi Serbia, iar coechipierii săi de la echipa naţională încearcă să îl ajute pe cât posibil: " A di e gata să joace, mai ales din punct de vedere psihic. Fizic, mai are ceva probleme, dar sperăm să treacă peste ele. Doar el ştie prin ce trece, dar noi îi suntem alături şi încercăm să îi facem şederea aici cât mai plăcută. Cantonamentele de la naţională ar putea să îl ajute".
România va juca în preliminariile Campionatului Mondial din 2010 împotriva Franţei şi Austriei. Prima dintre partide va avea loc la data de 5 septembrie, pe arena Stade de France din Saint-Denis. Al doilea joc se va disputa la 9 septembrie, pe stadionul Steaua.
Taguri:
preliminariile CM 2010
Grupa 7
Romania
Franta
Cristi Chivu
Saint-Denis
Stade de France
Austria
» Echipa nationala a Romaniei - Istorie si statistica
Comenteaza
Ultimele stiri - Echipa națională
O nouă înregistrare de colecție din arhiva jurnalistului Dumitru Graur readuce în actualitate atmosfera fotbalului românesc din primăvara anului 1997. Ediția emisiunii "Nocturna...
Hagi cere timp, Potter laudă România după meciul de pe Arena Națională
România a pierdut cu Suedia, scor 0-1, dar discursurile de după partida de pe Arena Națională au conturat o imagine...
România, învinsă de Suedia pe Arena Națională. Viktor Gyökeres a decis partida
România a cedat cu 0-1 în fața Suediei, luni seara, pe Arena Națională, într-un meci din Grupa B4 a Ligii...
Gheorghe Hagi nu ia în calcul o plecare de la națională
Gheorghe Hagi a transmis că își dorește să rămână cât mai mult timp la conducerea echipei naționale și că va hotărî singur...
Nicolae Stanciu cere unitate înaintea duelului cu Suedia
Căpitanul naționalei României, Nicolae Stanciu, le-a transmis colegilor că trebuie să rămână uniți...
După înfrângerea drastică suferită de România în Polonia, 0-6, "tricolorii" au vorbit despre o seară care poate lăsa urme în...
Măcel la Varșovia. România a fost spulberată de Polonia
România a pierdut categoric meciul disputat vineri seară, pe stadionul "PGE Narodowy" din Varșovia, scor 0-6 cu Polonia,...
Gheorghe Hagi vede un duel deschis între două naționale aflate sub presiune
România întâlnește Polonia vineri seară, la Varșovia, în etapa a treia a Ligii Națiunilor. Gheorghe Hagi a...
Radu Drăgușin cere reacție imediată înaintea duelului cu Polonia
România vrea să lase în urmă cele două înfrângeri
Radu Drăgușin a...
Gheorghe Hagi și-a asumat public responsabilitatea pentru înfrângerile suferite de România în debutul Ligii Națiunilor. Selecționerul a recunoscut că planificarea celor 2 meciuri nu a dat...
România, învinsă de Bosnia și Herțegovina cu 4-2 pe Arena Națională
Reprezentativa României a pierdut cu 2-4 în fața Bosniei și Herțegovinei, luni seară, pe Arena Națională,...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adrian Neniță
România
30 ani

Arnold Kruiswijk
Olanda
42 ani

Charles Itandje
Franța
44 ani

Dani Castellano
Spania
39 ani
Daniel Sikorski
Austria
39 ani

Darío Silva
Uruguay
54 ani

Diego Lugano
Uruguay
46 ani

Dragoljub Brnović
Muntenegru
63 ani

Enrico Albertosi
Italia
87 ani

Hamed Koné
Coasta de Fildeş
39 ani

Kennedy Bakircioglü
Suedia
46 ani

Levente Pereș
România
49 ani

Marcel Titsch-Rivero
Germania
37 ani

Marian Bondrea
România
76 ani
Marián Čišovský
Slovacia
47 ani

Marian Dinu
România
54 ani

Martin Petráš
Slovacia
47 ani
Mihai Bucătaru
România
43 ani

Pablo Armero
Columbia
40 ani
Sergiu Buș
România
34 ani

Stefano Celozzi
Germania
38 ani

Stevan Jovetić
Muntenegru
37 ani
Viorel Ion
România
59 ani

Vladimir Beara
Yugoslavia
98 ani

Zvonimir Soldo
Croația
59 ani
|
|
|
|