Un număr de 30 de suporteri ai echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, care se aflau grupaţi joi noaptea la intrarea principală a stadionului din Ştefan cel Mare, trăgând de poartă şi proferând injurii la adresa conducerii clubului, supăraţi că nu au voie să intre la meciul pe care echipa lor favorită îl susţinea cu Panathinaikos Atena, au fost ridicaţi de jandarmii bucureşteni, amendaţi şi conduşi la Secţia 6 Poliţie, informează Jandarmeria Bucureşti.
"După ce a început cea de-a doua repriză a meciului, un grup de suporteri s-a strâns în afara stadionului, dincolo de porţile de intrare la tribuna oficială, cu sticle de bere în mână, şi a încercat să arunce cu pietre în stadion, să tragă de porţi şi să adreseze cuvinte jignitoare oficialilor clubului. Un număr de 30 de persoane au fost ridicate de către lucrătorii noştri şi conduse la Secţia 6 Poliţie, unde au fost amprentaţi, fotografiaţi şi identificaţi", a declarat vineri pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Marius Militaru.
El a menţionat că un număr de 26 dintre cei în cauză au fost amendaţi cu câte 500 de lei fiecare pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar ceilalţi trei - avertizaţi.
Meciul de fotbal Dinamo Bucureşti - Panathinaikos Atena, contând pentru Europa League, s-a desfăşurat cu porţile închise, în urma unei decizii dictate de UEFA.