După
1-1 acasă cu Gloria Bistriţa, în etapa a 9-a a Ligii I la fotbal, portarul Stelei, Robinson Zapata, a declarat că
"nu este uşor să joci într-o asemenea atmosferă, când ştii că propria conducere e huiduită de fani", informează site-ul clubului din Ghencea.
"Cu toate acestea, Steaua trebuie să joace meciurile de pe teren propriu cu suporteri, nu fără ei", a adăugat columbianul, care crede că rezultatul este cu atât mai dureros, cu cât formaţia bucureşteană a întâlnit ultima clasată.
Alt jucător al Stelei, Ionuţ Rada, a subliniat că
"adversarul a profitat de atmosfera ostilă din tribună", în aceste condiţii chiar un rezultat de egalitate nefiind de lepădat pentru Steaua.
"Până la urmă, e bine că nu am pierdut şi am rămas în plutonul fruntaş. În momentul de faţă cel mai mult avem nevoie de linişte, pe care sper să o regăsim în cantonamentul de la munte, unde să punem la punct anumite aspecte, iar domnul Stoichiţă să aibă ocazia să ne cunoască mai bine, întrucât nu a avut timp până acum", a spus Rada.