Atacantul Marko Pantelici (Ajax Amsterdam) a declarat că naţionala României nu va veni în simplă vizită la Belgrad, ci ca să strice sărbătoarea calificării Serbiei la Cupa Mondială, dar a precizat că echipa sa este mai bună şi se va impune, informează publicaţia Sportske.
"Nici nu se pune problema, jucăm la victorie cu România, acum avem ocazia să încununăm cu o calificare toate eforturile pe care le-am făcut în ultimul an şi jumătate. Cu siguranţă românii vor dori să ne strice sărbătoarea. Joacă mai bine de la venirea noului antrenor şi nu vor veni aici pentru un meci amical. Echipa României e periculoasă, dar noi suntem mai buni şi sâmbătă vom celebra calificarea la Mondiale", a spus Pantelici.
Fundaşul Ivan Obradovici (Real Zaragoza) a afirmat că, orice ar face, România nu se poate opune calificării Serbiei la Cupa Mondială. "
Am arătat şi în România că suntem mai valoroşi decât ei, aşa că acum pornim favoriţi. E ceva incredibil să mergi la Mondiale, pentru mine, la 21 de ani, e ca un vis", a spus Obradovici.
Fundaşul Aleksander Lukovici (Udinese) a subliniat că fanii vor crea o atmosferă incendiară la meciul cu România, care va purta echipa sa spre victorie şi că naţionala Serbiei va trebui să le arate încă din primul minut "tricolorilor" în ce infern au venit.
Portarul Vladimir Stojkovici (Sporting Lisabona) a declarat că România este un adversar de temut.
"Românii formează o echipă foarte bună. Nu ne va fi uşor, dar situaţia noastră e clară, trebuie să învingem şi să închidem ecuaţia calificării", a spus Stojkovici.
Mijlocaşul Zdravko Kuzmanovici (Fiorentina) a spus că a vorbit cu coechipierul său Adrian Mutu despre meciul de sâmbătă.
"Cei mai periculoşi atacanţi ai României sunt Marica de la Stuttgart şi colegul meu Mutu. Am vorbit cu el şi i-am zis să nu dea din întâmplare vreun gol cu noi, altfel să nu se mai prezinte la echipa de club", a glumit Kuzmanovici.
"Oricum, având în vedere parcursul nostru din preliminarii, sunt convins că vom obţine victoria", a adăugat el.
Naţionala Serbiei s-a reunit, luni, pentru meciurile cu reprezentativele României (10 octombrie, Belgrad) şi Lituaniei (14 octombrie), ultimele din preliminariile CM 2010.