Naţionala de juniori Under 19 a României, antrenată de Cristian Sava, va participa, în perioada 10-15 octombrie, la jocurile grupei a 6-a ale primului tur de calificare al Campionatului European de fotbal "U19", ediţia 2009-2010, mini-turneul fiind găzduit de Austria.
România va întâlni în primul joc formaţia Scoţiei, pe 10 octombrie, la St.Veit an der Glan, de la ora 16,00, pe 12 octombrie va înfrunta selecţionata ţării gazdă, tot la St.Veit an der Glan, de la ora 19,00, iar pe 15 octombrie va avea ca adversară Armenia, la Feldkirchen, de la ora 19,00.
Primele două clasate în fiecare dintre cele 13 grupe ale acestui prim tur, împreună cu cele mai bune două echipe de pe locul 3, se vor califica pentru ultima runda preliminară (Turul de Elită), programată în primăvara anului 2010. Câştigătoarele celor 7 mini-turnee se vor califica pentru turneul final, alături de ţara gazdă a acestuia, Franţa.
În lotul deplasat în Austria, antrenorul Cristian Sava are patru stranieri, portarul Vârtopeanu, fundaşul Mladen, mijlocaşul Stoian şi atacantul Alibec, toţi evoluând în Italia.
Lotul este format din portarii Gabriel Abraham (FC Oţelul Galaţi) şi George Alin Vârtopeanu (Piacenza Calcio), fundaşii Codruţ Sebastian Cioranu (FC Sportul Studenţesc), Ionuţ Mihălăchioaie, Andrei Octavian Bursuc (ambii de la FCM Bacău), Sebastian Mladen (AS Roma), Andrei Voican (CFM Universitatea Cluj), Andrei Sava (CS Otopeni), mijlocaşii Marius Chindiriş (FC UTA Arad), Adrian Marius Stoian (AS Roma), Cosmin Gabriel Matei (FC Farul Constanţa), Ştefan Marian Pop (FCM Târgu Mureş), Alin Daniel Floruţ (FC Bihor), George Daniel Sofroni (FC Ceahlăul Piatra Neamţ) şi atacanţii Ştefăniţă Cătălin Crăciun (FC Gaz Metan CFR Craiova), Marius Pompiliu Albu (FC Steaua Bucureşti), Denis Alibec (FC Internazionale Milano) şi Marius George Ţucudean (FC UTA Arad).