|






























|
George Copos: Cu mici investitii inteligente, arena Giulesti poate gazdui meciuri din LC
George Copos, finanţatorul clubului de fotbal Rapid Bucureşti, a declarat, pe blogul său, că stadionul din Giuleşti poate găzdui, cu mici investiţii inteligente, meciuri din Liga Campionilor.
"Până la finalizarea negocierilor de vânzare a clubului de fotbal, prefer să nu abordez problema stadionului giuleştean. Ea va trebui atacată de catre noii proprietari, în conformitate cu propria lor viziune de dezvoltare a clubului. Cu mici investiţii inteligente, arena poate găzdui meciuri de Liga Campionilor. În această etapă a negocierilor, prioritatea noastră este plata salariilor jucătorilor, astfel încât trendul actual al jocului echipei să fie menţinut şi în continuare", a spus George Copos.
În continuare, el a precizat: "În ce mă priveşte, ştie toată lumea ca am încercat de mai multe ori să negociez cu Ministerul Transporturilor posibilitatea concesionării stadionului pe o durată de 49 de ani. Această concesionare ar fi deblocat şi perspectiva investiţiilor substanţiale în stadion. Din păcate, cu toată deschiderea noastră, negocierile n-au dat roade, astfel încât n-am putut demara investiţii într-un activ care nu ne aparţine, nici măcar temporar şi în care, cu toate acestea, noi am investit peste 2 milioane de euro".
După 9 etape în Liga I de fotbal, Rapid Bucureşti este pe primul loc în clasament cu 18 puncte.
Taguri:
Rapid Bucuresti
George Copos
stadionul Giulesti
gazda
meciuri din Liga Campionilor
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Vladan Bubanja, primul transfer al verii pentru Rapid
Rapid București a oficializat primul transfer din această perioadă de mercato. Gruparea giuleșteană a anunțat sosirea mijlocașului...
Mohammed Kamara a semnat cu Rapid. Giuleștenii aduc un atacant cu experiență internațională
Rapid București continuă campania de transferuri din această vară și a oficializat sosirea...
Daniel Pancu a revenit la Rapid București și va conduce echipa până în 2028
Rapid București a anunțat oficial numirea lui Daniel Pancu în funcția de antrenor...
Rapid București și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 0-0, luni seara, pe stadionul din Giulești, în partida care a tras cortina peste actualul sezon din...
Rapid Old Boys revine la Turnu Severin după 14 ani
Rapid București Old Boys va disputa vineri, 8 mai, de la ora 18.30, un meci demonstrativ pe stadionul din Drobeta Turnu Severin, împotriva...
CFR Cluj a obținut o victorie importantă în play-off-ul Ligii 1, după ce s-a impus cu 2-1 pe terenul Rapidului, într-un duel disputat în Giulești, contând pentru etapa a 7-a.
Startul...
Freamăt în Giulești la a doua ediție a Trofeului „Glasul Roților de Tren”
Atmosfera revine în Giulești într-un eveniment care își propune să devină reper anual pentru suflarea...
Rapid București și FC Argeș Pitești au remizat fără goluri, 0-0, luni seara, în Giulești, într-un meci din etapa a patra a play-off-ului Ligii 1, disputat într-un decor atipic. În urma...
Rapid București a cedat pe teren propriu în fața Universității Cluj, scor 1-2, într-un duel disputat duminică seara, în etapa a treia a play-off-ului Ligii 1.
Giuleștenii au început...
Rapid București a debutat cu dreptul în play-off-ul din Liga 1 și a urcat pe primul loc în clasament, după o victorie spectaculoasă obținută în fața rivalei Dinamo București, scor 3-2...
Rapid București și Universitatea Craiova au încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), duminică seara, pe stadionul din Giulești, în etapa a 30-a din Liga 1, ultima rundă a sezonului regulat....
|
|
|
|
S-au nascut azi

Adrián Ricchiuti
Argentina
48 ani
Alexandru Stoica
România
29 ani

Antonio Chimenti
Italia
56 ani
Boris Peškovič
Slovacia
47 ani

Carlos Pintassilgo
Portugalia
41 ani
Florin Olteanu
30.06.1981
45 ani

Frank Rost
Germania
53 ani

Fredy Guarín
Columbia
40 ani
Gabriel Bojescu
România
47 ani

Johnny Leoni
Elveția
42 ani

Miguel Vítor
Portugalia
37 ani

Nicola Pozzi
Italia
40 ani

Nikola Vasiljević
Serbia
35 ani
Sorin Rădoi
România
41 ani

Tomislav Ivić
Croația
93 ani

Valentin Andronic
Moldova
44 ani
Đorđe Ivelja
Serbia
42 ani
|
|
|
|