Rapsodie pe Marakana" sau "vulturii zboară spre Africa", scrie presa din Serbia, citată de AFP, după ce naţionala de fotbal antrenată de Radomir Antic a obţinut biletele pentru Cupa Mondială din Africa de Sud, la capătul zdrobitoarei victorii cu 5-0 împotriva României.
Serbia
"s-a calificat după o victorie cu 5-0 în faţa unui stadion arhiplin, graţie unui joc ofensiv şi seducător", remarcă ziarul Politika. Potrivit cotidianului, "publicul cu un comportament ireproşabil a luat şi el examenul".
"Oamenii lui Radomir Antic au realizat visul unei întregi naţiuni. Vulturii zboară spre Africa în urma unui meci pentru care merită nota maximă", scrie Vecernje Novosti.
"Serbia s-a calificat după un meci fantastic, susţinută cum nu se poate mai bine de un public grandios", notează cotidianul Blic, care subliniază că prima calificare a Serbiei la Mondiale în calitate de stat independent este "
rezultatul viziunii unui om ce a crezut în ea de la început" - antrenorul Radomir Antic.
Press relatează că Antic
"a plâns de bucurie după această victorie istorică" şi le-a mulţumit jucătorilor, pe care i-a numit "copiii săi".
Sportski Zurnal constată că Serbia s-a calificat
"dominând o grupă care pe hârtie apărea ca foarte puternică, dovedind că-şi are locul în rândul elitei mondiale".
Grupa 7 M V E Î GM GP PT
1. Serbia 9 7 1 1 21 - 6 22
2. Franţa 9 5 3 1 15 - 8 18
3. Austria 9 4 2 3 13 - 12 14
4. Lituania 9 3 0 6 8 - 10 9
5. România 9 2 3 4 9 - 17 9
6. Insulele Feroe 9 1 1 7 4 - 17 4